EVENIMENT
Nicolae Ciucă (PNL): Eu personal nu voi mai face niciodată o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu va mai face niciodată o coaliţie cu PSD, explicând că acest partid nu ţine cont de nimic altceva „decât de politicianism şi de îndeplinirea unui obiectiv electoral”.
„Eu personal nu voi mai face niciodată o coaliţie cu PSD pentru că am intrat în politică cu sufletul deschis că putem să facem lucruri şi am acordat credit, inclusiv PSD, trecând peste toate cele despre care ne aducem aminte, ce s-a întâmplat şi ce au făcut de-a lungul timpului.
Am pus umărul să facem ce aveam de făcut pentru ţară, pentru că erau momente şi încă sunt momente deosebit de dificile”, spune Ciucă într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebok, citat de Agerpres.
Acesta punctează că nu va mai exista relaţie de colaborare cu PSD.
„Dar, atunci când nu mai ţii cont de nimic altceva decât de politicianism şi de îndeplinirea unui obiectiv electoral, pentru mine PSD, într-o relatie de colaborare viitoare, nu mai există”, mai spune liderul liberalilor.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






