Connect with us

EVENIMENT

Nevaccinații de peste 60 de ani din GRECIA, amendați cu 100 de euro pe lună

Publicat


vaccin covid

Persoanele nevaccinate cu vârsta peste 60 de ani vor fi amendate începând din 16 ianuarie cu ”suma de 100 de euro pe lună”, atât timp cât nu sunt vaccinate, a anunţat joi guvernul elen, reamintind că vaccinul împotriva COVID-19 este obligatoriu pentru această grupă de vârstă.

Această decizie a fost luată deoarece „nouă din zece decese cauzate de coronavirus afectează această grupă de vârstă”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Yannis Economou, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a spus că „şapte din zece persoane intubate aveau peste 60 de ani şi opt din zece nu erau vaccinate”.
„Din 16 ianuarie se vor aplica sancţiunile prevăzute de lege şi se va aplica o amendă administrativă lunară de 100 de euro atât timp cât aceste persoane nu sunt vaccinate”, a spus el.
Pentru a încuraja vaccinarea împotriva COVID-19, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat la sfârşitul lunii noiembrie că vaccinul va fi obligatoriu pentru cei peste 60 de ani, însă a lăsat termen până pe 16 ianuarie pentru ca persoanele nevaccinate să îşi facă o programare.

Centre de testare

Ministrul Sănătăţii, Thanos Plevris, a anunţat joi, la radio, că 50 de centre de testare vor fi instalate în apropiere de tabere ale armatei, pentru a ajuta farmaciile care efectuează aceste teste PCR şi antigen.
Conform datelor oficiale de la sfârşitul lunii noiembrie, aproape 67% din populaţia generală a Greciei a fost vaccinată, dintre care 79% adulţi.
Pandemia de COVID-19 a făcut peste 21.600 de morţi în Grecia, iar rata de mortalitate a crescut brusc de la începutul lunii noiembrie.
Autorităţile sanitare elene au anunţat miercuri că 77 de persoane au murit în decurs de 24 de ore, în timp ce 670 de persoane se aflau la terapie intensivă.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



ECONOMIE

ENEL, bună de plată. ANRE a amendat compania cu 400.000 lei

Publicat

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a amendat compania Enel cu 400.000 de lei pentru nerespectarea legii privind compensarea şi plafonarea facturilor la gaze, potrivit unui comunicat al reglementatorului remis, luni, AGERPRES.

ANRE continuă seria de acţiuni de control demarate la principalii furnizori de energie electrică şi gaze naturale.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societăţile Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au emis facturi aferente consumului de energie electrică pentru luna noiembrie 2021 conţinând schema de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021.

În ceea ce priveşte domeniul gazelor naturale, societăţile Enel Energie şi Enel Energie Muntenia nu au emis facturi clienţilor beneficiari ai schemei de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021.

Pentru faptele săvârşite în domeniul gazelor naturale, societăţile în cauză au fost sancţionate cu amendă contravenţională după cum urmează: Enel Energie – 200.000 lei şi Enel Energie Muntenia – 200.000 lei.

Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul facturării consumului de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021 şi aplicarea schemei de sprijin beneficiarilor acesteia.

Pe măsură ce vor fi finalizate şi celelalte acţiuni de control având ca tematică aplicarea schemei de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, concluziile şi eventualele sancţiuni şi măsuri aplicate vor fi făcute publice, precizează ANRE.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO Se întâmplă la Cluj. Polițiștii au „pus umărul” și au împins un autobuz blocat pe Calea Turzii. Ajutați de alți clujeni

Publicat

De

politisti autobuz

Mai mulți polițiști, cărora li s-au alăturat și alți participanți la trafic, au ajutat șoferul unui autobuz electric să își reia cursa.

Autobuzul era blocat pe Calea Turzii, la sensul giratoriu spre Făget. Din cauză că pe jos era gheață, autobuzul patina.

Polițiștii au venit în ajutorul șoferului, iar în ajutorul oamenilor legii au venit mai mulți clujeni, aflați în trafic, iar în cele din urmnă autobuzul și-a reluat cursa.

Sursa video: Soferi De Week-end CLUJ

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Citește mai departe

EVENIMENT

Vremea la Cluj până la finalul lunii ianuarie. Temperaturi maxime cu minus și nopți geroase. Când va ninge

Publicat

De

vreme cluj,vreme cluj ianuarie,vreme ianuarie,temperatura cluj

Administrația Națională de Meteorologie a prezentat o estimare a evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 17 -30 ianuarie.

Citește și: Clujul, sub cod PORTOCALIU de viscol și ninsori

Astfel potrivit meteorologilor, în perioada 17 – 23 ianuarie vremea va continua să fie rece, local geroasă în unele nopți, astfel că temperaturile maxime se vor menține preponderent negative, în medie, cuprinse între -3 și 2 grade, iar minimele se vor situa între -11 și -6 grade.

În ultima săptămână din ianuarie valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, ceea ce înseamnă, o
medie a maximelor de 0…2 grade și minime, în medie de -8…-5 grade.

Vor fi precipitații la începutul intervalului, dar temporar și cu o probabilitate destul de ridicată în zilele de 20 și 21 ianuarie și după data de 27 ianuarie.

Sursa: ANM

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO Noi plafonări de prețuri la electricitate și gaz de la 1 februarie. Crește și limita de consum. Anunțul premierului

Publicat

De

ciuca gaz

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat noi plafonări de prețuri la electricitate și gaz pentru consumatorii casnici și non casnici. Noile măsuri intră în vigoare de la 1 februarie.

Astfel, la energie, plafonul scade de la 1 leu la 0,8 lei per kilowat la consumatorul casnis, a precizat premierul după prima ședință a coaliției din acest an.

Limita de consuma va crește de la 300 la 500 de kilowat și va rezulta o compensare de 291 de lei per kilowat.

„La conumator înseamnă 0,68 bani pe kilowat. De asemenea, prețul va fi plafonat la un leu pe kilowat la consumatorii non casnici”, a declarat Nicolae Ciucă.

La gaz, plafonul va scădea la 0,37 la 0,31 de lei, iar limita de consum pentru 5 luni crește de la 1.000 la 1.500 de kilowați.

„Se va aplica un discount de la 33 la 40%, asigurându-se un preț de 0,221 de lei per kilowat. Pentru IMM-uri, școli spitale, biserici, industria alimemntară, se va asigura un preț de 0,37 de lei per kilowat”, a mai anunțat prim-ministrul.

Toate facturile emise greșit vor fi stornate și retrimise, fără sa fie impuse penalități, a mai anunțat Nicolae Ciucă. Acesta a spus că au fost peste un milion de facturi greșite.

Aceste msuri se aplică de la 1 februarie și până la 31 martie, urmând să se facă o analiză și să fie luate și alte decizii.

Impactul pe buget va fi de 3 miliarde de lei.

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate