ACTUALITATE
Nelu Tătaru vrea ca managerii spitalelor COVID să depună un efort pentru revenirea la normalitate
Nelu Tătaru spune că pentru ca revenirea la normal să fie cât mai ușoară, „ar trebui să se vadă un efort şi din partea managementului unităţii spitaliceşti pentru a reveni la o normalitate„. Ministrul sănătății spune că spitalele ar trebui împărțite în circuite pentru pacienții cu COVID și cei fără.
„Ar trebui să vorbim de menirea noastră ca şi corp medical, de menirea unei unităţi spitaliceşti şi oamenii ăştia care au aşteptat atâtea luni de zile acasă şi acum au revenit, după o frică de COVID, după – eu ştiu – o reticenţă a personalului medical care evita să intervină sau să facă intervenţii chirurgicale sau să trateze un pacient non-COVID într-o eră COVID şi la un moment dat era poate susţinută această reticenţă a personalului medical, dar în acest moment, în condiţiile în care toate lumea cere, inclusiv personalul medical, să revină la patologie non-COVID în spitale suport COVID, cred că, dacă noi ca şi minister, ca şi INSP, ca şi Guvern facem efort, cred că ar trebui să se vadă un efort şi din partea managementului unităţii spitaliceşti pentru a reveni la o normalitate„ a declarat Nelu Tătaru pentru Agerpress.
„Patologia cronică, odată cu intrarea în starea de urgenţă, a fost limitată la 50% în unităţile spitaliceşti, precum şi intervenţiile chirurgicale pentru patologie cronică, iar din a doua perioadă a stării de urgenţă a fost redusă aproape de zero. Asta a însemnat că, totuşi, orice patologie cronică care a decompensat s-a putut prezenta la o evaluare, la un control, în spitalele de fază trei, care erau spitalele judeţene şi care erau păstrate pentru patologia non-COVID. Medicul curant era cel care decidea dacă această patologie cronică era acutizată, trebuia internată, dacă decompensa, dacă putea fi temporizată şi reprogramată„ a mai declarat ministrul sănătății.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






