Connect with us

ACTUALITATE

NEGOCIERI dure. PSD vrea postul de prefect de Cluj, UDMR nu îl cedează

Publicat


PSD vrea să obțină postul de prefect de Cluj, funcție care a revenit UDMR odată cu formarea coaliției PNL-USRPLUS-UDMR, postul fiind ocupat, în prezent, de Tasnadi Szilard.

Președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, a declarat pentru Cluj24 că urmează negocieri în cursul săptămânii viitoare.

”Noi, PSD Cluj, am cerut funcția de prefect la Cluj, iar organizația va decide și persoana care va ocupa postul dacă ne va reveni. Am solicitat să existe un echilibru al puterii și la nivel local. Trebuie ca programul de guvernare să fie aplicat și la nivel local pentru a nu exista probleme”, a spus Cordoș.

Surse din UDMR au declarat la rândul lor că situația se va tranșa săptămâna viitoare în urma negocierilor dintre cele trei partide aflate la guvernare.

Din informațiile Cluj24, UDMR, care are în prezent 5 prefecți, va pierde unul conform noului algoritm.

”UDMR Cluj va încerca la negocieri să păstreze prefectul de Cluj. Vom negocia strâns”, au spus sursele respective.

La Cluj mai există un post liber de subprefect, care a fost deținut de Camelia Sălcudean de la USRPLUS, de care, însă, nu este interesat niciunul dintre cele trei partide.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate