ACTUALITATE
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea: „Metroul de la Cluj este finanţabil din PNRR, trebuie să vedem calendarul, dar în mod evident metroul de la Cluj nu începe anul acesta”
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, susţine că prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) se vor putea finanţa proiecte majore de infrastructură, dar vor putea fi efectuate şi reforme, precum schimbarea modului în care se plătesc ajutoarele sociale din România.
Ministrul vrea un răspuns cert din partea primarului Emil Boc
„Metroul de la Cluj este finanţabil din PNRR, trebuie să vedem calendarul, dar în mod evident metroul de la Cluj nu începe anul acesta.
Trebuie să facem diferenţa între proiecte majore la care putem da drumul anul acesta şi proiecte pe care beneficiarii ne asigură că le vor termina în 2026.
O să am o discuţie cu primarul Emil Boc pe metroul de la Cluj, există alocarea acolo de un miliard de euro, dacă nu mă înşel, iar Clujul este un oraş campion la fonduri europene.
O să vreau un răspuns cert: da, demarăm înscrierea şi pregătirea proiectului şi vom fi gata în 2026”, a declarat, sâmbătă, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Digi 24.
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă înseamnă reforme, potrivit lui Cristian Ghinea
„Nu trebuie să ne gândim la PNRR doar ca bani de metrou, autostrăzi. Planul Naţional de Reforme şi Rezilienţă, reforme înseamnă chiar asta – reforme.
Vreau să văd – şi din păcate aici primul draft nu prea a avut – ce vrem să schimbăm.
Vrem să schimbăm modul în care se plătesc ajutoarele sociale din România, presupune nişte costuri de început, de implementare, haideţi să ne gândim la asta.
Asta am încercat să punem noi în negocierile pentru planul de guvernare şi o să testăm fiecare idee a noastră.
Vrem să testăm cât putem finanţa din implementarea venitului minim de incluziune, de pildă.
Este o reformă care este amânată fără o explicaţie concretă de la an la an. Este o lege dată de Parlament în 2016 şi care încă nu este implementată”, a arătat Ghinea.
Agerpres
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






