EDUCATIE
Ministrul Educației, Daniel David, în contextul protestelor: Cursurile se desfășoară normal în majoritatea școlilor din țară
Ministerul Educației a anunțat marți că procesul educațional nu este afectat de protestele cadrelor didactice în majoritatea școlilor din țară, doar câteva unități fiind implicate în forme de boicot.
Potrivit datelor centralizate de inspectoratele școlare județene, în 98,2% dintre cele circa 5.700 de unități de învățământ de stat cu personalitate juridică activitatea se desfășoară normal. Doar 1,8% dintre școli au raportat perturbări, dintre care cinci unități din județul Dolj au suspendat complet cursurile.
Ministerul precizează că monitorizează constant situația din teritoriu, pentru a evalua impactul protestelor sindicale asupra copiilor și a procesului educațional.
Mesajul Ministerului Educației
Profesorii au început protestele din prima zi de școală și promit continuare acestora dacă nu se va schimba nimic în educație.
„În data de 8 septembrie copiii au fost primiți în unitățile școlare în care s-au prezentat, iar majoritatea au ales să organizeze şi festivităţi de începere a anului şcolar. În data de 9 septembrie, cursurile şcolare se desfăşoară normal în 98,2% dintre cele circa 5.700 de unităţi de învăţământ de stat cu personalitate juridică din ţară, procesul didactic fiind, practic, neafectat.
Potrivit aceloraşi date comunicate de către ISJ/ISMB, doar în 1.8% unităţi de învăţământ se derulează diferite formule de boicot, activitatea fiind afectată partial, respectiv total (5 şcoli, toate în judeţul Dolj)”, transmite Ministerul.
Instituția subliniază că face demersurile necesare pentru a răspunde revendicărilor venite din partea sindicatelor și a cadrelor didactice.
Contextul protestelor din educație
Protestele cadrelor didactice au fost declanșate pe fondul nemulțumirilor legate de salarizare, condițiile de muncă și finanțarea sistemului de educație. Federațiile sindicale au avertizat că, în lipsa unui dialog eficient cu autoritățile, acțiunile de protest ar putea continua și în perioada următoare, afectând inclusiv desfășurarea cursurilor.
Pe 8 septembrie, chiar în prima zi de școală, mii de profesori au mărșăluit în București, cerând demisia ministrului Educației, Daniel David, dar și a premierului Ilie Bolojan. Printre protestatari s-au numărat și cadre didactice din Cluj, conduse de Lucia Cojocaru, lidera Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean. Protestele s-au desfășurat simultan și în mai multe județe din țară.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






