Connect with us

EVENIMENT

Ministerul Sănătăţii achiziționează vaccinuri de 155 de milioane de lei. Pentru ce sunt serurile

Publicat


vaccin gripa

Ministerul Sănătății face licitație pentru achiziţia de vaccinuri BCG, împotriva hepatitei B şi diftero – tetano – pertussis acelular. Valoarea totală a achiziției este de până la 155 de milioane de lei, potrivit anunțului de pe SICAP.

Ministerul Sănătății vrea să cumpere 400.000 de doze de vaccin BCG, cu o valoare totală estimată la 2.532.000 lei. Contractul va avea o durată de şase luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 26 iulie.

În ce priveşte a doua licitaţie, cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 130.000 doze de vaccin hepatitic B pediatric şi maxim 954.000 doze, la o valoare totală estimată între 3,1 și peste 22,8 milioane de lei.

Durata contractului este de patru ani, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 27 iulie.

Până la 820.000 de doze de vaccin DTPa

În ce priveşte furnizarea vaccinului combinat diftero – tetano – pertussis acelular (DTPa), adsorbit, cu conţinut scăzut de antigene, frecvenţa atribuirii contractelor subsecvente este semestrială şi în funcţie de necesităţile autorităţii contractante şi de disponibilitatea fondurilor necesare achiziţiei.

Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 200.000 doze, respectiv maxim 820.000 doze, la valori totale estimate între aproape 32,2 și aproape 132 de milioane de lei.

Durata contractului este de patru ani, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 28 iulie.

În vederea evaluării celor trei licitaţii, preţul ofertelor reprezintă 80%, iar termenele de livrare ofertate 20%.

Sursa: Agerpres

Foto: Agerpres




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate