Connect with us

EVENIMENT

Metodă mai uşoară de a găsi potenţial de viaţă pe alte planete

Publicat


pamant

Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit o nouă modalitate, ‘mai uşoară’, de a identifica apa lichidă – şi potenţial viaţă – pe alte planete, relatează vineri DPA/PA Media, transmite Agerpres.

Procesul presupune măsurarea cantităţii de dioxid de carbon (CO2) din atmosfera unei planete şi compararea datelor cu cele prelevate de pe lumile învecinate.

Cercetătorii susţin că în cazul în care o planetă are o cantitate redusă de CO2 în atmosferă comparativ cu vecinele sale acest lucru sugerează că există apă lichidă la suprafaţa ei.

Potrivit acestei teorii, CO2 din atmosfera planetei este dizolvat într-un ocean – la fel ca pe Pământ – sau absorbit de o biomasă la scară planetară.

Cercetătorii au precizat că până în prezent nu a existat nicio metodă practică de detectare a prezenţei apei lichide.

Oamenii de ştiinţă s-au apropiat cel mai mult de identificarea prezenţei acestui lichid pe suprafaţa unei planete prin intermediul strălucirii – cum se reflectă lumina stelelor în apă -care poate fi prea slabă pentru a fi detectată de observatoarele actuale.

Cercetătorii au precizat că au conceput ceea ce ei numesc o nouă ‘semnătură’ de potenţială capacitate de a găzdui viaţă, prin care se poate afla dacă o planetă este capabilă să dispună şi să păstreze apă lichidă la suprafaţa sa.

Amaury Triaud, profesor de exoplanetologie la Universitatea din Birmingham, a declarat: ‘Este destul de uşor de măsurat cantitatea de dioxid de carbon din atmosfera unei planete. Aceasta se datorează faptului că CO2 este un absorbant puternic în infraroşu, aceeaşi proprietate care provoacă creşterea actuală a temperaturilor globale aici, pe Pământ’.

‘Comparând cantitatea de CO2 din atmosferele diferitelor planete, putem folosi această nouă semnătură specifică pentru a identifica acele planete cu oceane, ceea ce le face mai probabil să poată susţine viaţa’, a adăugat Triaud.

Dr. Julien de Wit, profesor asistent de ştiinţe planetare la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, a declarat: ‘Viaţa pe Pământ este responsabilă de 20% din cantitatea totală de CO2 captat, restul fiind în principal absorbit de oceane. Pe o altă planetă, acest procent ar putea fi mult mai mare. Unul dintre semnele revelatoare ale consumului de carbon de către biologie este emisia de oxigen’.

‘Oxigenul se poate transforma în ozon şi se dovedeşte că ozonul are o semnătură detectabilă, chiar alături de CO2. Aşadar, observarea simultană atât a dioxidului de carbon, cât şi a ozonului ne poate informa cu privire la capacitatea de a găzdui forme de viaţă, dar şi la eventuala prezenţă a vieţii pe planeta respectivă’, a precizat de Wit.

Pe lângă dezvoltarea unei noi modalităţi de identificare a planetelor locuibile, oamenii de ştiinţă au declarat că studiul lor poate fi folosit pentru a afla mai multe informaţii despre punctele de basculare, sau pragurile critice, din mediu.

Studiul a fost publicată în jurnalul ştiinţific Nature Astronomy.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

CTP Cluj: Se SUPLIMENTEAZĂ mijloacele de transport cu ocazia meciului dintre „U” și CFR Cluj de luni seara

Publicat

tramvai

Luni, 9 decembrie, de la ora 20.30, pe Cluj Arena se va disputa partida dintre „U” și CFR Cluj. Pentru aceasta, CTP Cluj va suplimenta mijloacele de pe anumite linii de transport în comun.

„Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. informeaza publicul calator ca, in data de 9 decembrie 2024, pentru a facilita deplasarea spectatorilor de la Cluj Arena spre domiciliu dupa incheierea meciului de fotbal FC Universitatea Cluj – CFR 1907 Cluj, programul mijloacelor de transport va fi suplimentat in intervalul orar 22:15 – 23:00 pe liniile de:

– Autobuze: 9, 24B, 30, 35 si M 26;

– Troleibuze: 3, 4, 6 si 25;

– Tramvaie: 101 si 102.

CTP Cluj: Se SUPLIMENTEAZĂ mijloacele de transport cu ocazia meciului dintre „U” și CFR Cluj de luni seara

Reamintim de asemenea calatorilor ca pot utiliza dupa ora 23:00 si liniile de noapte 25 N (Str. Unirii – Str. Bucium), 54 N (Cart. Zorilor – Cart. Grigorescu), respectiv 5 N (P-ta Garii – Str. T. Vuia) ale caror programe pot fi consultate pe site-ul companiei si in aplicatia de mobil Tranzy”, a comunicat CTP Cluj.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

FOTO. „Cârtițele” care urmează să sape tunelurile pentru metroul din Cluj-Napoca ajung astăzi în Portul Constanța

Publicat

cartita

După o lună de la părăsirea portului Taicang din China, cargoul Tian Qi, care transportă cele două „cârtițe” care vor săpa galeriile de metrou de la Cluj, ajunge astăzi, la ora 18.30, în portul Constanța.

Potivit poziționării GPS, nava se află în Marea Neagră și sosirea în portul Constanța este programată pentru ora 18.30. Nava cargo Tian Qi a părăsirea portul Taicang din China în data de 5 noiembrie.

Când vor ajunge „cârtițele” la Cluj?

De la Constanța, „cârtițele” vor fi aduse pe cale terestră la Cluj-Napoca în cadrul unui transport agabaritic, după care va urma asamblarea și pregătirea pentru a intra și săpa în subteran în zona Florești. Reprezentanții primăriei se așteaptă să ajungă cârtițele până la sfârșitul anului sau cel târziu în primele zile ale lui 2025, imediat după Anul Nou.

După sosirea utilajelor la Cluj, urmează o perioadă de două luni și jumătate – trei luni necesară pentru montarea acestora, înainte de începerea efectivă a săpăturilor. În acest moment, se lucrează la pregătirea terenului unde acestea ar urma să intre în subsol.

Ținând cont de graficul estimativ, lucrările efective de forare a tunelurilor ar trebui să înceapă în martie – aprilie 2025.

„Cârtițele”, adaptate solului din Cluj-Napoca

Echipamentele de forat tunelurile de metrou sunt complexe, iar constructorii chinezi de la fabrica CRCHI din orașul Changsha au trebuit să rezolve o serie de provocări pe baza specificațiilor trimise, legate de solul existent în Florești și Cluj-Napoca.

Astfel, în timpul proiectului, primul TBM va trebuie să foreze un tunel cu un singur tub de 5,6 km, trecând prin condiții geologice complexe, cum ar fi nisip, pietriș, sare și cinci zone de falie. De asemenea, mașinăria va trebui să sape în mod continuu prin sol lipicios și să se întoarcă pe o rază mică de 175 m.

TBM-ul va excava un tunel cu diametrul interior de 5,50 m, iar lucrând în condiţii similare tipului de sol de la Cluj-Napoca,  se estimează un progres de 10-20 m/ zi, în funcţie de condiţiile solului.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. TIR „rătăcit” pe strada Memorandumului din Cluj-Napoca. A blocat traficul și a „smuls” un coș de gunoi

Publicat

Un TIR s-a pus „de-a curmezișul” străzii Memorandumului, blocând circulația și avariind un coș de gunoi de pe trotuar, după ce a păstruns, din greșeală, pe strada din centrul Clujului.

Un incident neobișnuit a avut loc pe strada Memorandumului din centrul Clujului, sâmbătă, în jurul orei prânzului. Un TIR care circula pe banda dedicată de autobuze, realizând că a greșit traseul, a făcut stânga-împrejur, blocând traficul pe toate cele patru benzi ale străzii. În manevra sa, vehiculul a avariat un coș de gunoi amplasat pe trotuar.

Poliția face verificări

Poliția a anunțat că a demarat verificări pentru a stabili circumstanțele incidentului și pentru a decide eventualele sancțiuni.

TIR-ul a plecat de la fața locului, însă vor fi folosite imaginile suprinse de camerele de supraveghere pentru depistarea acestuia. Nu au fost oferite detalii despre măsurile care urmează să fie luate.

Reacții vehemente ale internauților

Reacțiile din partea comunității nu au întârziat să apară, atrăgând atenția asupra problemelor de trafic și de infrastructură din oraș. Incidentul a stârnit numeroase reacții pe rețelele sociale, unele critice, altele empatice:

  • „Materialul trebuie transmis primăriei. Șoferul să achite paguba”
  • „Normal ar fi fost să fie poliție să îl însoțească până unde poate ieși din centru. De ce nu îi a căutat în birou? Că doar acolo-i găsești.”
  • „Asa se face în țările civilizate! Politia în cazul ăsta AJUTĂ, nu dă amenzi!”
  • „Era bine dacă îi ofereai o mana de ajutor să îl îndrumi cum să iasă din aceasta situație, nu să întoarcă și să blocheze strada”
  • „Asigurarea șoferului ar trebui să achite paguba!”

Acesta nu este un incident izolat. În ultimele zile, poliția a oprit alte două TIR-uri de origine turcă pe Bulevardul Eroilor. „Și ieri o oprit poliția două tiruri de Turcia pe Bulevardul Eroilor. Nu-i vina lor că n-avem noi centură și îi dă GPS-ul pe rute mai scurte”, a arătat un clujean la secțiunea de comentarii.

Update

„În urma unor imagini video apărute în spațiul public cu privire la un ansamblu de vehicule implicat într-un eveniment rutier în municipiul Cluj-Napoca, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj este abilitat să comunice următoarele:

La data de 7 decembrie a.c., polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un ansamblu de vehicule condus de către o persoană, ar fi efectuat manevra de întoarcere pe strada Memorandumului, din municipiul Cluj-Napoca, fără a se asigura corespunzător, moment în care ar fi acroșat un obiect stradal.

În urma producerii evenimentului rutier a rezultat pagube materiale.

În continuare, polițiștii efectuează verificări cu privire la identificarea conducătorului auto și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Cluj.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

420 de kilometri de drumuri, modernizate sau întreținute de Consiliul Județean Cluj în 2024

Publicat

Lucrări drumuri Cluj

În 2024, Consiliul Județean Cluj a derulat lucrări de modernizare sau de întreținere pe 40 de drumuri județene, în lungime de aproape 420 de kilometri.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a analizat împreună cu conducerea Direcției de Administrare a Drumurilor Județene situația lucrărilor de modernizare și reabilitare, respectiv de întreținere a drumurilor județene, derulate în cursul anului 2024.

Lucrări la infrastructura rutieră pe 40 de drumuri

„Pregătim din timp strategia și programele de intervenție pe drumurile județene pentru anul viitor. În acest context, am realizat bilanțul activității derulate în materie de drumuri județene pe parcursul întregului an curent. Cifrele sunt îmbucurătoare, în 2024 am reușit să derulăm lucrări de îmbunătățire a infrastructurii rutiere județene pe aproape 420 km, pe 40 de drumuri sau sectoare de drumuri județene”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În ceea ce privește investițiile din cadrul programelor de lucrări de modernizare și reabilitare, în cursul anului 2024 Consiliul Județean a desfășurat  lucrări pe cinci importante drumuri sau sectoare de drumuri județene, vizând o lungime totală de 122,157 km.

Lucrări de întreținere pe 35 de drumuri

La capitolul lucrări de întreținere, în anul 2024 s-a acționat prin așternerea de covor asfaltic, reparații și alte categorii de operațiuni necesare menținerii condițiilor tehnice corespunzătoare, pe 35 de drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu o lungime totală vizată de 297,3 km. Dintre aceștia, peste 21 de km au fost și asfaltați.

De asemenea, în 2024 au fost executate lucrări de marcaje rutiere pe 34 de drumuri sau sectoare de drumuri județene, pe o lungime totală însumată de 611,3 km.

Totodată, la nivelul județului Cluj se află în plină derulare, în diferite stadii de execuție, construcția a patru poduri noi prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax