EVENIMENT
Mecanicul de locomotivă care a EVITAT impactul dintre un tren și un convoi de autospeciale SMURD, PREMIAT de CFR Călători
Mecanicul trenului IR 1734 care, marți, a evitat un impact cu un convoi de autospeciale SMURD la o trecere la nivel cu calea ferată pe segmentul Câmpia Turzii – halta Călăraşi Turda, a fost premiat de CFR Călători.
„Regulile de circulație feroviare și rutiere sunt stricte și trebuie respectate ca atare pentru siguranța și securitatea atât a pasagerilor și a personalului feroviar, cât și a celorlalți participanți la trafic. Cu toate acestea, sunt și situații care pot face diferența dintre viață și moarte. Ele se pot termina cu bine când personalul feroviar, pe lângă respectarea și buna îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, dă dovadă în momente cheie de profesionalism și prezență de spirit.
Este cazul mecanicului de locomotivă Stan Sorin Ioan, angajat al CFR Călători în cadrul Depoului Brașov SELC Teiuș din anul 2017. Acesta este autorizat să conducă peste 5 tipuri de locomotive.
Mecanicul de locomotivă care a EVITAT impactul dintre un tren și un convoi de autospeciale SMURD, PREMIAT de CFR Călători
Marți, 09 aprilie 2024, mecanicul de locomotivă Stan Sorin Ioan, care conducea trenul IR 1734 al CFR Călători de pe ruta Cluj Napoca – Bucureşti Nord, a evitat un impact tragic dintre un tren și un convoi de autospeciale SMURD.
Când trenul se afla pe segmentul Câmpia Turzii – halta Călăraşi Turda, înainte de trecerea la nivel cu calea ferată, mecanicul a observat un convoi de autospeciale SMURD ce intenţiona să traverseze pasajul. În consecință a dat semnale repetate de alertă cu fluierul locomotivei.
„Autospeciala SMURD din convoi care a ignorat total semnalele de alertă date de tren”
O autospecială din convoi a ignorat însă total semnalele de alertă date de tren. Chiar şi în aceste condiţii, mecanicul sesizând că aceasta se apropie de trecerea la nivel a luat măsuri de frânare rapidă a trenului. Astfel a reușit să evite producerea unei coliziuni tragice.
Autospeciala SMURD din convoi care a ignorat total semnalele de alertă date de tren, tot a forțat milimetric trecerea pasajului punând în pericol de moarte atât pe pompierii din mașină, cât și pe călătorii din tren.
Doar datorită profesionalismului mecanicului de locomotivă al CFR Călători, Stan Sorin Ioan, s-a evitat o tragedie iminentă.
Trenul IR 1734 şi-a continuat ulterior parcursul în condiții normale de siguranță a circulației.
Conducerea CFR Călători îl felicită și îl premiează pe mecanicul de locomotivă Stan Sorin Ioan pentru profesionalismul și viteza de reacție de care a dat dovadă”, se arată în comunicatul companiei.
Foto: Screenshot video TurdaNews.net
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







Eori
aprilie 13, 2024 la 11:37 am
Așa Arată Trenurile În America 🇺🇲, Nu Ca Rablele De Trenuri Din Europa 🇪🇺 [Germania 🇩🇪, Și Restul Țărilor Europene], Și Rablele Din Restul Țărilor Asiatice, Și Țările Africane:
https://youtu.be/nm5hl2xl-ho?si=QViwB4ANAVfXhl5c
Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.