ACTUALITATE
Marș de solidaritate cu Palestina și Liban la Cluj-Napoca. Protest față de situația din Fâșia Gaza
Sâmbătă, 12 octombrie 2024, începând cu ora 14:00, va avea loc în Piața Unirii o manifestație publică în solidaritate cu Palestina și Liban. Clujenii sunt așteptați să protesteze împotriva genocidului care se desfășoară deja de un an în Fâșia Gaza, dar și împotriva agresiunilor militare ale statului israelian în Cisiordania Ocupată și în Liban.
Demonstrația va fi urmată de un marș de protest pe traseul Piața Unirii – str. Eroilor – Bd. 21 Decembrie 1989 – Piața Unirii.
”Clujenii ies în stradă pentru a comemora un an de genocid în Gaza, în urma căruia viața a peste două milioane de palestinieni a fost distrusă de armata israeliană.
După toate crimele comise asupra poporului palestinian, statul Israel pregătește extinderea masacrului și în Liban. Participanții vor protesta împotriva violenței statului sionist israelian, exprimându-și, totodată, solidaritatea cu palestinienii care există și rezistă în fața uneia dintre cele mai dezvoltate tehnologic armate din lume.
Manifestația își propune, de asemenea, să atragă atenția asupra complicității statului român în masacrul din Palestina, prin sprijinul necondiționat oferit de guvernul de alianță PSD-PNL statului israelian, dar și asupra complicității Uniunii Europene și a Statelor Unite, care finanțează direct acest genocid.
O acțiune similară va avea loc în aceeași zi în București, precum și în alte locuri din toată lumea”, arată organizatorii.
Manifestația va începe de la ora 14:00 în Piața Unirii, unde vor fi ținute câteva discursuri, apoi participanții vor pleca într-un marș de protest pe traseul Piața Unirii – str. Eroilor – Bd. 21 Decembrie 1989 – Piața Unirii.
Masacrul din 7 octombrie 2023
Armata israeliană a intrat în Fâșia Gaza și a bombardat zona ca răspuns la masacrul comis de mișcarea Hamas în 7 octombrie 2023 când teroriștii au intrat în Israel, au lansat sute de rachete, au omorât peste 1200 de oameni și au luat sute de ostatici, din care aproape 100 sunt încă ținuți prizonieri.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







daniel silva
octombrie 11, 2024 la 6:52 pm
Sa va rugati sa nu vina la voi pretenii arabi sa va invete Coranul sau sa muriti