CULTURA
Marele artist André Rieu REVINE la Cluj-Napoca în 2023
André Rieu, celebrul violonist și compozitor care a făcut muzica clasică accesibilă milioanelor de oameni din întreaga lume și a transformat valsul într-o senzație internațională, revine la Cluj în cadrul turneului mondial al anului 2023, pentru a le oferi admiratorilor o nouă experiență muzicală de neuitat.
„Alături de orchestra sa, maestrul André Rieu va urca pe scena BT-Arena din Cluj-Napoca, pe 3 martie 2023, iar concertul grandios va fi cu siguranță unul dintre cele mai importante evenimente concertistice ale anului 2023 din România. Biletele vor fi puse în vânzare marți, 1 noiembrie 2022, începând cu ora 11:00 și vor fi disponibile exclusiv în rețeaua Eventim.ro.
Concertele romantice și vesele ale lui André Rieu includ piese clasice emoționante, valsuri, muzică de film și operă, dar și melodii pop, interpretate alături de cea mai mare orchestră privată din lume, Johann Strauss Orchestra.
Pe muzica lui André Rieu mii de spectatori prezenți pe stadioane au vibrat și s-au legănat pe valsul lui Dmitri Shostakovich, pe durata pauzelor mai multor meciuri de fotbal jucate în Liga Campionilor, iar turneele sale mondiale ajung la peste jumătate de milion de oameni în fiecare an.
„Emoțiile sunt cheia”, spune André Rieu
„Toată lumea este binevenită la concertele mele. Ne deschidem inimile pentru public, iar publicul își deschide inimile pentru noi. În fiecare seară, în sălile de spectacole, eu și orchestra mea vedem oameni dansând și cântând pe culoar, entuziaști și fără griji. Împreună petrecem seri de neuitat. Când oamenii îmi scriu că au nevoie de două săptămâni pentru a-și reveni după concertele mele, devin cel mai fericit om din lume!”
Artistul a transmis salutări calde publicului din România prin intermediul unui mesaj video.
Videoclipurile lui André Rieu pe YouTube au depășit cu mult peste 1 miliard de vizualizări; aproape 9 milioane de fani din întreaga lume îl urmăresc pe Facebook. Printre cele 40 de milioane de albume vândute, cel mai recent album, lansat în 2022, intitulat „Happy Together” i-a adus din nou succesul, acesta aflându-se în primele 10 poziții ale topurilor internaționale.
Turneele lui André Rieu depășesc în mod regulat turneele mai multor vedete pop și rock din lume. Concertele sale sunt, de asemenea, un răsfăț vizual, începând cu intrarea celebrului violonist și a muzicienilor săi prin mulțime, până la momentul urcării pe scenă și a începerii concertului, la costumele fastuoase sau ecranul impresionant din spatele orchestrei pe care sunt proiectate imagini speciale pentru fiecare cântec în parte, garantând o seară extraordinară pentru întreaga familie.
„Lucrurile extraordinare nu au încetat să vină”
Andrè Rieu se bucură de aprecierea unui număr impresionant de fani din țara noastră. În 2015, artistul a susținut 7 concerte sold-out, în Piața Constituției din Capitală, loc numit de artist ca fiind „Centrul Universului”. Atunci, celebrul violonist a fost aplaudat de peste 85.000 de spectatori veniți din toată țara și nu numai. Astfel, André Rieu a scris o pagină inportantă în istoria concertelor din România, fiind catalogat „cel mai amplu eveniment concertistic al anului 2015″.
Lucrurile extraordinare nu au încetat să vină din partea marelui artist. A fost alături de suferința românilor în urma tragediei din Clubul Colectiv, și a dăruit, în semn de solidaritate, ceea ce avea mai de preț: MUZICA. DVD-ul concertului „Live in Bucharest” a adunat din vânzari 150.000 de euro, bani pe care i-a donat în totalitate victimelor.
Au urmat alte două concerte sold-out în 2016, în aceeași locație, cu peste 25.000 de spectatori, iar în 2019, cu puțin timp înainte de pandemie, publicul din Cluj-Napoca a luat cu asalt cunoscuta sală BT Arena, epuizând toate biletele.
„André Rieu nu este doar pentru o seară, ci pentru întreaga viață”
După seria de 4 concerte sold-out, susținute în acel an, la Cluj-Napoca, iată că André Rieu a inclus România în programul noului său turneul mondial.
Admiratorii artistului din țara noastră se vor putea bucura de magia muzicii într-un nou spectacol fabulos, prezentat de celebrul violonist alături de cei 60 de muzicieni desăvârșiți, membri ai Johann Strauss Orchestra.
Îndrăgostit iremediabil de România, artistul își respectă promisiunea și anunță cu bucurie noul său concert ce va avea loc pe 3 martie 2023, la Cluj.
André Rieu nu este doar pentru o seară, ci pentru întreaga viață”, au transmis organizatorii.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Primăria Cluj-Napoca alocă suma de 250.000 de lei din bugetul local pe anul 2025 pentru organizarea evenimentului „24 ianuarie Ziua Unirii Principatelor Române”. Ziua, marcată la Cluj cu concerte, paradă și artificii de zi.
Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca vor dezbate, în ședința de vineri, 17 ianuarie, un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 250.000 de lei pentru organizarea unui eveniment destinat sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române.
Astfel, împlinirea a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită la Cluj-Napoca printr-o serie de momente artistice, completate de un spectacol cu efecte speciale de zi.
250.000 de lei de la bugetul local pentru manifestările de 24 Ianuarie de la Cluj-Napoca
„Manifestările dedicate „Micii Uniri” nu se limitează doar la evocarea trecutului, ci servesc şi ca o oportunitate de a sublinia rolul esențial al Unirii Principatelor Române în procesul de formare al statului național unitar român de la 1 decembrie 1918. Prin manifestările oficiale, solemne şi culturale, se accentuează importanța evenimentelor care au contribuit la consolidarea identității naționale și la conturarea traseului istoric al României.
Conform analizei cheltuielilor din anii anteriori, bugetul pe capitole, solicitat pentru evenimentul „24 ianuarie 2025 – Ziua Unirii Principatelor Române” este: cheltuieli legate de prestaţiile artiştilor (onorariul, transportul, cazarea şi masa acestora) 140.000 lei; costurile pentru scenă, led, sonorizare şi lumini ajung la suma de 70.000 lei, spectacol de artificii de zi 30.000 lei; promovarea evenimentelor implică cheltuieli de 10.000 lei”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre.
Primăria Cluj-Napoca continuă programul prin care sprijină activitatea SMURD și în 2025, prin finanțarea cu bani de la bugetul local a două mese pe zi pentru voluntarii serviciului.
Primăria Cluj-Napoca va oferi și anul acesta două mese gratuite pe zi voluntarilor SMURD. Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința de vineri, 17 ianuarie, un proiect de hotărâre privind alocarea de la bugetul local a sumei de 255.000 lei, către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, pentru sprijinirea activităţii SMURD, constând în acordarea a două mese/zi (prânz şi cină), pentru 10 persoane. Masa va fi asigurată de Cantina de ajutor social și pensiune Cluj-Napoca, instituţie subordonată Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.
Două mese gratuite pe zi pentru voluntarii SMURD
Cuantumul alocării va rămâne același de anul trecut.
„Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local şi-au demonstrat în ultimii ani sprijinul activ faţă de voluntarii care activează în Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, acordând două mese/zi (prânz şi cină), pentru 10 persoane care efectuează servicii de urgență. Spre exemplu, prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca nr. 2 din 9 ianuarie 2024 s-a aprobat alocarea sumei de 255.000 lei, de la bugetul local, pe anul 2024, pentru sprijinirea activităţii Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, constând în acordarea a două mese/zi (prânz şi cină) pentru 10 persoane”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.
În document se mai arată că este necesară finanţarea acestui proiect din prima lună a anului 2024, pentru desfăşurarea în condiții optime a acestui serviciu medical de urgenţă, important pentru comunitatea clujeană.
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Un clujean caută un bătrân pentru a-i oferi o trotinetă cadou: „Vreau să-i fac o bucurie!”
Gest de generozitate din partea unui clujean, care caută un domn în vârstă pe care l-a văzut într-un autobuz din Cluj-Napoca. Bărbatul dorește să-i facă un cadou neașteptat: o trotinetă nouă.
Un gest emoționant vine din partea unui clujean, care încearcă să ajute un bătrân cu probleme de mers, văzut într-un autobuz din Cluj-Napoca. Bărbatul, impresionat de starea bătrânului și de trotineta sa vizibil degradată, a decis să-i ofere o trotinetă nouă pentru a-i ușura deplasarea. Acum, el cere ajutorul comunității pentru a-l găsi pe acest bătrân și a-i face o bucurie.
Un clujean caută un bătrân pentru a-i oferi o trotinetă cadou: „Vreau să-i fac o bucurie!”
„Ajutați-mă să-l găsesc pe acest domn, la care am observat prea târziu că are ceva probleme cu un picior. A coborât din 24B în stația Mănăştur din Cluj-Napoca. Trotineta lui era vizibil degradată. Vreau să-i fac o bucurie! Astăzi îl caut pe el. Mâine s-ar putea să te caut pe tine”, a transmis bărbatul.
Pentru a-l găsi pe bătrân, acesta a oferit datele sale de contact și rețelele sociale, rugându-i pe toți cei care pot oferi informații să îl contacteze:
Telefon: 0758164833
Instagram: ovidiu_vreme – https://www.instagram.com/ovidiu_vreme?igsh=czQ2MWZ2MW4yN202&utm_source=qr
Facebook: https://www.facebook.com/share/fZYXQ3LEBphFKKVR/?mibextid=LQQJ4d
TikTok: https://www.tiktok.com/@ovidiu_vreme?_t=8mCYkXV6ybQ&_r=1
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) marchează o performanță istorică prin echipa sa de masteranzi de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), care a câștigat ediția din anul 2025 a competiției internaționale de studii de caz organizată de Grossman School of Business din cadrul Universității din Vermont (SUA).
„Concursul supranumit „Cupa mondială pe afaceri de familie” („World cup of family business”) a avut loc în perioada 8-11 ianuarie 2025, reunind 23 de echipe reprezentând universități de renume de pe 4 continente ale lumii.
Studenții UBB Cluj, CAMPIONI mondiali în SUA
Echipa UBB a demonstrat excelență și determinare în cadrul competiției. În faza grupelor, aceștia s-au confruntat cu două echipe universitare din SUA și una din Canada, reușind să obțină cel mai mare punctaj cumulativ în cele trei runde de calificare și să se claseze pe primul loc, asigurându-și astfel un loc în finala de șase echipe. În etapa de calificare, participanții au rezolvat studii de caz complexe care au inclus: elaborarea unui plan de afaceri pentru un parc rezidențial destinat persoanelor în vârstă, integrând experiența multigenerațională a unei întreprinderi de familie; dezvoltarea de strategii de vânzare pentru o afacere de familie confruntată cu dificultăți în succesiunea organizațională; elaborarea unui plan strategic pentru o afacere preluată de o nouă generație a familiei fondatoare.
În finala mare, echipa UBB a impresionat cu soluția propusă pentru un studiu de caz care analiza achiziționarea unei companii externe de către o întreprindere de familie. Juriul, compus din profesori universitari, consultanți și antreprenori din SUA, a acordat cel mai mare punctaj echipei clujene, consacrând-o câștigătoare.
Podiumul final al competiției destinate echipelor de masteranzi s-a prezentat astfel:
Locul I. – Universitatea Babeș-Bolyai (România)
Locul II. – York University (Canada)
Locul III. – University of Adelaide (Australia)
Echipa campioană a UBB a fost formată din patru masteranzi ai FSEGA, Bánffy Zsófia, Bugár Anna, Kovács Kata (toate trei de la specializarea „Management bazat pe date”, masterat, anul 1), respectiv Bokor-Tóth Krisztina (specializarea „Managementul afacerilor”, masterat, anul 2).
Pregătirea studenților UBB a fost realizată de prof. univ. dr. Szász Levente, conf. univ. dr. Györfy Lehel, respectiv lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely, echipa fiind insoțită la competiție de drd. Kelemen Kincső.
Pe lângă succesul în competiția pe echipe, Bugár Anna (UBB) a fost distinsă cu premiul special pentru cel mai bun speaker al finalei.
Felicitări echipei clujene pentru acest rezultat remarcabil la nivel mondial care reprezintă în același timp o nouă dovadă privind inovativitatea și competitivitatea internațională a activității academice desfășurate în cadrul universității noastre. UBB continuă să fie un promotor al performanței internaționale, contribuind la consolidarea prestigiului universității și a României în mediul academic și economic global.
Pentru mai multe detalii despre competiție vă invităm să accesați pagina oficială a evenimentului”, a comunicat UBB Cluj.