EVENIMENT
Marcel Ciolacu vrea ca România să producă în țară medicamentele esențiale (PE)
Creșterea producției autohtone de medicamente și stimularea cercetării în industria farmaceutică este una dintre prioritățile lui Marcel Ciolacu, candidatul PSD la Președinție.
Candidatul PSD la funcția supremă în stat își propune să transforme România într-o țară capabilă să asigure producția internă a medicamentelor esențiale și să ofere un acces echitabil la tratamente tuturor cetățenilor.
Măsuri pentru creșterea producției și cercetării farmaceutice
Planul de țară al lui Marcel Ciolacu pune un accent puternic pe sprijinirea industriei farmaceutice naționale și stimularea cercetării, prin politici economice și fiscale care să crească sustenabilitatea și competitivitatea sectorului farmaceutic.
Concret, Marcel Ciolacu propune scutirea de la plata impozitului pe profit a companiilor farmaceutice, pe o durată de 5 ani, de la punerea în funcțiune a investițiilor în capacități de producție sau garanții de stat de 500 milioane de euro anual pentru investiții, modernizări și achiziția de licențe și brevete.
O Românie competitivă în domeniul farmaceutic
De asemenea, candidatul PSD la alegerile prezidențiale propune alocarea a cel puțin 100 milioane de euro anual, până la 0,3% din PIB, pentru activități de cercetare și inovare în industria farmaceutică.
„Suntem un stat care consumă multe medicamente, prin dimensiune în primul rând. Vedem cât de des apar știri că nu există medicamente. Am ajuns la o cheltuială de 1,2 miliarde de lei pe lună către Casa de Sănătate. Dacă avem acest consum, ca stat mă gândesc cum să fac ca să produc mare parte din acest consum în România”, a declarat recent Marcel Ciolacu, la Cluj, la vizita efectuată la producătorul de medicamente Terapia.
Ciolacu a vorbit, totodată, despre o reindustrializare realizată în parteneriat cu sectorul privat, care să poziționeze România ca un producător de încredere pe piața farmaceutică europeană. După modelul succeselor existente, cum ar fi cel al companiei Terapia, care deține resurse și cunoștințe solide în domeniu, Marcel Ciolacu crede că România poate deveni competitivă în domeniul farmaceutic la nivel internațional, oferind tratamente sigure și accesibile românilor.
Politici pentru creșterea accesibilității și a aprovizionării cu medicamente
Marcel Ciolacu își propune să asigure acces neîngrădit la medicamente, inclusiv în mediul rural, reducerea discontinuităților în aprovizionarea cu medicamente și scurtarea duratei de introducere în compensare a medicamentelor noi.
Astfel, programul său de țară prevede mai multe direcții privind politica în domeniul medicamentului:
- Încurajarea deschiderii de farmacii în mediul rural și oficine farmaceutice mobile în zonele izolate.
- Dezvoltarea de noi mecanisme de evaluare și de preț a medicamentelor pentru compensare și menținerea acestora pe piață.
- Încurajarea consumului de medicamente generice și biosimilare.
- Dezvoltarea studiilor clinice și încurajarea cercetării pe platforma hub-ului de inovare.
- Susținerea, prin mecanisme economice, a investițiilor în industria farmaceutică de producție de medicamente în România și crearea Comisiei mixte pentru medicamentele critice, cu reprezentanți din industrie și asociațiile de pacienți.
CMF: 31240010
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






