EVENIMENT
Mandorlini (CFR Cluj), după victoria cu FCU Craiova: 2-0 e PUȚIN, am avut multe ocazii
CFR Cluj a învins-o pe FCU Craiova cu 2-0, duminică seara. Antrenorul Andrea Mandorlini a analizat jocul echipei sale.
„Important era să câștigăm. Vă spun sincer, nu am avut foarte multă benzină, ne pregătim la intensitate mare și săptămâna asta am avut un singur antrenament. Sunt fericit pentru victorie, era foarte important rezultatul. Urmează un meci foarte greu joi, apoi meciul cu Dinamo. Acum vom avea câteva zile în care să ne pregătim.
Ne-am creat multe ocazii, dar realizăm și noi că puteam sta mai bine ca intensitate. 2-0 e puțin, am avut multe ocazii. Craiova a jucat bine, ne-a pus câteva probleme. După ce am schimbat sistemul în 3-5-2 am stat mai bine”, a comentat Mandorlini.
„Bîrligea era puțin supărat că nu a reușit să marcheze, dar a făcut un meci bun. Putem spune că la primul gol este aproape în totalitate meritul lui”, a mai spus antrenorul.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






