Connect with us

ACTUALITATE

Malta, PRIMA țară din Uniunea Europeană care a atins IMUNITATEA de turmă

Publicat


Malta a anunțat că a vaccinat 70% din populaţia adultă cu cel puţin o doză de vaccin împotriva Covid-19, devenind astfel prima ţară a Uniunii Europene care a obţinut aşa-numita imunitate de turmă.

Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătăţii din Malta, Chris Fearne.

Insula mediteraneană a avut în medie trei cazuri noi de virus în fiecare zi în ultima săptămână, rata de pozitivitate a testelor fiind la un nivel de sub 0,2%. Două cazuri noi au fost raportate luni, potrivit Mediafax, care citează Reuters.

„Vaccinurile sunt administrate cu o rată de unul la cinci secunde”, a declarat Chris Fearne.

42% din populaţia adultă are schema de vaccinare completă

Vaccinarea este deschisă în prezent tuturor locuitorilor Maltei cu vârsta peste 16 ani, iar Fearne a spus că şi copiii cu vârsta de 12 ani şi peste vor fi inoculaţi odată ce autorităţile medicale europene vor autoriza utilizare vaccinului pentru această grupă de vărstă.

Doar cei vaccinați nu vor purta masca în aer liber

El a anunţat, de asemenea, că purtarea obligatorie a măştilor în aer liber va fi ridicată la 1 iulie pentru persoanele vaccinate, atât timp cât cazurile de infectare rămân scăzute.

Autorităţile sanitare anunţaseră anterior că purtarea măştii nu va mai fi necesară pe plaje de la 1 iunie.

În Malta au fost ridicate restricţiile privind sălile de sport şi piscinele, în timp ce programul restaurantelor a fost prelungit până la miezul nopţii. Anterior aceste trebuiau să închidă la ora 17.00.

Sursa: Mediafax

Foto: pixabay.com




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate