ADMINISTRAȚIE
Mai avem nevoie de multă dezvoltare până departe (PE)
”În România anului 2020, încă suntem martorii unei societăți profund afectate de discriminare și inegalitate de șanse. Probleme precum violența domestică sau accesul deficitar la educație primară nu sunt nici măcar cunoscute la nivelul amplitudinilor reale, iar echitatea este un termen problematizat extrem de rar!”, Simona Bocică, candidat al Alianței USR PLUS pentru poziția de Consilier Județean Cluj.
Simona este economist de profesie, absolventă a Facultății de Studii Economice din Cluj-Napoca, este o fire analitică, o familistă convinsă și dă o importanță deosebită detaliilor. Încrederea sa în candidatura depusă pentru o poziție de Consilier Județean îi este dată de experiența profesională, clădită pe ani intregi de muncă depusă sub semnul performanței și meritocrației.
Candidatura Simonei pornește din nevoia de dezvoltare economică la nivel județean, pe care ea o vede rezolvabilă prin atragerea continuă de fonduri europene și alte forme de finanțare nerambursabilă, puse la dispoziție prin parteneriate public private de țările din Spațiul Economic European.
„Ridicarea barierelor și inegalităților de drepturi dintre cetățenii acestui județ”
Experiența profesională extensivă în domeniul financiar-bancar, din diferite poziții, îi oferă Simonei o înțelegere comprehensivă asupra unei mari varietăți de instrumente și mecanisme economice, experiență pe care își dorește s-o aducă în slujba cetățenilor județului Cluj, după alegerile de duminică.
”Am curajul asumării unei candidaturi publice fiindcă simt că îmi pot aduce aportul către dezvoltarea comunității în care m-am născut și mi-am trăit întreaga viață. Vreau să-mi folosesc abilitățile și experiența dobândită până în acest moment, pentru a contribui la ridicarea barierelor și inegalităților de drepturi dintre cetățenii acestui județ, oferind șansa unui trai mai bun pentru familiile fiecăruia dintre noi.”, spune Simona Bocică, candidat pentru poziția de Consilier Județean Cluj, din partea Alianței USR PLUS.
O altă provocare descrisă de Simona în programul ei politic, vizează atragerea generației tinere în administrația publică. Deschiderea programelor de internship și consultările publice cu membri noii generații sunt, în opinia ei, vitale pentru a identifica noi strategii de dezvoltare și a desfășura programe în concordanță cu nevoile și dorințele dinamice ale acestei categorii de vârstă, responsabile, în fond, de viitoarele generații.
”Așadar, pentru a fi reprezentați în Consiliul Județean, cu șanse egale și pentru implicarea tinerilor în administrația locală, duminică votăm responsabil, votăm alături de Alianța USR Plus.”, Simona Bocică, candidat pentru poziția de Consilier Județean Cluj, din partea Alianței USR Plus.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






