EVENIMENT
Lovitură de teatru în procesul lui Cătălin Cherecheș. Curtea de Apel Cluj a admis în principiu contestația în anulare
Curtea de Apel Cluj a admis, vineri, în principiu contestația în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită, a anunțat avocatul acestuia, Răzvan Doseanu.
Magistrații clujeni au analizat contestația în anulare depusă de Cătălin Cherecheș la sentința de condamnare la 5 ani de închisoare pentru luare de mită și se vor pronunța în 18 aprilie.
Lovitură de teatru în procesul lui Cherecheș. Curtea de Apel Cluj a admis în principiu contestația în anulare
” Curtea de Apel Cluj a admis, în principiu, contestația în anulare formulată de Cătălin Cherecheș. Este o veste extraordinară, conform legii, de altfel.
Am pus concluzii și pe fondul contestației în anulare, iar în data de 18 aprilie urmează să se facă pronunțarea soluției pe fondul contestației în anulare.
Ceea ce este important e că am trecut de faza admisibilității în principiu ,fiind considerate îndeplinite condiții legale pentru admisibilitatea în principiu.
Altă solicitare
De asemenea s-a rămas în pronunțare inclusiv pe o solicitare a lui Cătălin Cherecheș de sesizare a ÎCCJ pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind momentul de la care se calculează termenul prescripției răspunderii penale și anume în cazul unei infracțiuni singulare de luare de mită sub forma unei pretinderi, urmată de o primire efectivă a unui produs infracțional, dacă termenul se calculează de la momentul pretinderii sau de la momentul primirii ultimei tranșe din produsul infracțional.
Dacă se calculează de la momentul pretinderii, cum susținem noi apărarea, și există și un recurs în interesul legii pe abuzul un serviciu în acest sens, e vorba de recurs în intersul legii numărul 5, unde s-a apreciat că termenul se calculează la data producerii primei pagube și nu a ultimei pagube”, a explicat Doseanu.
Acesta a preciza că, practice, a invocat în fața instanței două motive ale contestației în anulare.
Incompatibilitatea judecătoarea
”Primul vizează împrejurarea că răspunderea penală era prescrisă la momentul 24 noiembrie 2023 când s-a dat soluția în apel și al doilea motiv vizează incompatibilitatea unuia dintre magistrații care a pronunțat soluția în apel. Este vorba de doamna magistrat care formulase împreună cu mama dumneaei un denunț la DNA și practic era o situație vulnerabilă a doamne magistrat.
Din păcate, era într-o situație de vulnerabilitate clară. De altfel, doamna magistrat, în declarația pe care a dat-o la DNA, a spus că se teme pentru situația mamei dumneaei, care teoretic ar fi putut să fie pusă oricând sub acuzare.
Teoretic vorbim pentru comiterea unei infracțiuni de trafic de influență și mă refer aici la acele negocieri privind primirea unor sume de bani între 50.000 și 100.000 euro pentru o intervenție la fiica dumneaei. Denunțul în cazul infracțiunii de trafic de influență nu operează ca și o cauză de exonerare de răspundere.
Practic, doamna magistrat trebuia să se pronunțe în apel pe rechizitoriul unui procuror și acestar trebuia să se pronunțe dacă o pune sub acuzare sau nu pe mama doamnei magistrat.
Este o situație vădită de incompatibilitate, care noi credem că ar trebui să ducă la admiterea și pe fond a contestației în anulare, dar important este că am câștigat astăzi admisibilitatea în principiu, care este un pas foarte mare pentru o soluție corectă față de Cătălin Cherecheș și pentru anularea condamnării din apel”, a mai spus Răzvan Doseanu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







Tibi
aprilie 6, 2024 la 6:17 pm
la momentul pretinderii este consumata