EVENIMENT
Locuințe pentru persoane cu dizabilități, construite la Sălicea. Investiția de 19 milioane de lei, asigurată de CJ Cluj
La Sălicea vor fi construite pentru locuințe pentru persoane cu dizabilități, anunță Consiliul Județean Cluj.
De acestea locuințe, special concepute, vor beneficia 40 de persoane adulte cu handicap instituționalizate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj.
Locuințe pentru persoane cu dizabilități, construite la Sălicea. Investiția de 19 milioane de lei, asigurată de CJ Cluj
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, este inițiatorul proiectului de hotărâre care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici în vederea construirii a patru locuințe protejate în comuna Ciurila.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj „Ceea ce ne propunem este ca, prin intermediul unor locuințe special concepute, să creștem calitatea vieții persoanelor cu dizabilități instituționalizate, prin integrarea acestora în cadrul comunității, promovarea inițiativei proprii și a auto-gospodăririi”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj
Case de tip familial
Proiectul vizează construirea, pe o suprafață de un hectar din Sălicea, comuna Ciurila, a patru case de tip familial, cu o capacitate de cazare de 10 persoane fiecare.
Locuințele vor fi compartimentate, utilate și mobilate modern, scopul urmărit fiind îmbunătățirea substanțială a nivelului de îngrijire și asistență.
În cadrul acestora, beneficiarii vor avea posibilitatea să realizeze activități de bază ale vieții zilnice și să dobândească competențe, abilități și deprinderi menite să faciliteze integrarea sau, după caz, reintegrarea din punct de vedere socio-profesional.
Finanțare fin fonduri rambursabile
Valoarea totală a investiției este de puțin peste 19 milioane de lei, din care peste 13,1 milioane de lei reprezintă valoarea construcțiilor.
Finanțarea va fi asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean pe anul 2024, sumele fiind rambursabile prin Programul de Interes Național (PIN) și din alte surse constituite potrivit legii.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






