EVENIMENT
LIVE VIDEO. Protestul VESTELOR VERZI la Cluj
Angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști protestează joi în fața Prefecturii Cluj.
Ei cer aplicarea în integralitate a legii salarizării unitate (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) și actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
”Angajații din poliție, penitenciare și armată nu solicită majorări de salarii sau pensii, ci solicită respectarea legilor, așa cum au fost adoptate de Parlament.
Creșterea volumului activităților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională cauzată de contextul epidemiei de COVID-19, impune, din partea clasei politice, obligația respectării promisiunilor și a eliminării discriminărilor față de alte categorii de personal din sectorul public”, arată sindicatele.
La protest sunt prezente aprox. 100 de persoane, în limita prevederilor legii.
Protestatarii poartă bannere cu nemulțumiri în versuri, cum ar fi: „Atârnăm de-un fir de ață/ #rezistăm, dar ce folos/ Când suntem mințiți pe față/ Și toate-s cu susu-n jos?” sau „Murim neajutorați/ Și cu sufletul sărac/ Iar voi ne remunerați/ Cu minciuni vândute vrac.”
Vuvuzelele, fluierele și steagurile tricolore sunt nelipsite, ca de altfel la toate protestele.
Unul dintre protestatari a declarat: „Noi nu avem pensii speciale așa cum se vorbește, avem pensii de stat. Domnul prim-ministru este militar de carieră, trebuie să ne apere drepturile, nu să ne impoziteze în plus.”
Un altul: „Salariile polițiștilor sunt la nivelul anului 2009.”
„Nu putem să mai avem încredere în conducerea statului. Ni s-a promis că salariile vor fi corelate cu legea 153 din 2017, apoi ni s-a spus că noi, polițiștii, nu mai intrăm în calcule!”
„Polițiștii de frontieră sunt în prima linie a luptei contra Covid. Nu avem echipamente de protecție, nu avem nimic, suntem expuși!”
„Nu ne respectați, nu respectați legea salarizărilor, hoților, mincinoșilor!”
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







nelu v.
decembrie 23, 2021 la 1:30 pm
cand legea prevede cresterea salariilor nu se cheama crestere? ca sa vezi logica :)))