Connect with us

EVENIMENT

Lewis Hamilton câștigă cursa de la Imola! Echipa Mercedes și-a adjudecat al șaptelea titlu consecutiv în rândul constructorilor

Publicat


Britanicul Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, în cea de a treisprezecea etapă  a Campionatului Mondial de Formula 1. Podiumul a fost completat de colegul actualului campion mondial, Valtteri Bottas, și de Daniel Ricciardo, pilotul echipei Renault.

În urma succesului înregistrat de Hamilton și Bottas, echipa Mercedes a câștigat cel de al șaptelea titlu mondial în rândul constructorilor. Totodată, cursa de duminică a fost prima întrecere găzduită de circuitul Imola în ultimii 14 ani.

Hamilton a pornit de pe poziția secundă, dar olandezul Max Verstappen l-a depășit în primul tur, ajungând pe poziția a treia.

Britanicul a reușit să ajungă în fața celor doi, după ce au intrat la boxe pentru a schimba pneurile. După ce s-a instalat pe prima poziția, campionul mondial a condus cursa până la final.

Max Verstappen l-a depășit pe Valtteri Bottas în turul al 42-lea, când a profitat de o ieșire în decor a finlandezului și a urcat pe poziția a treia.

Cu 12 tururi rămase, tânărul pilot a fost nevoit să abandoneze, întrucât una dintre roțile din spatele monopostului a explodat. În cele din urmă, Daniel Ricciardo a terminat pe poziția a treia, pentru a doua oară în ultimele trei curse.

Sursa foto: Facebook F1 & Mercedes-AMG Petronas Formula One Team




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate