Connect with us

ACTUALITATE

LEGENDELE CLUJULUI cu Ovidiu Pecican: Cel mai lung proces comunist

Publicat


Lucrețiu Pătrășcanu a fost un intelectual de familie bună, al cărui tată, el însuși, se afirmase ca literat și istoric. Simpatiile ideologice ale fiului s-au îndreptat însă către extrema stângă, el afirmându-se ca un decis comunist. După schimbarea puterii politice și instaurarea dictaturii inspirate de preceptele lui Marx și Engels trecute prin filtrul dogmatic al gândirii și acțiunii lui Stalin, filosoful cu prenume de gânditor latin a ajuns la poziții însemnate în conducerea Partidului Muncitoresc, de fapt Comunist, din România.

În calitate de ministru al Justiției el a inițiat procesele de tip stalinist din țara noastră, urmând un model moscovit care s-a regăsit și în alte țări satelite ale Kremlinului (Rajk László în Ungaria, Rudols Slánský în Cehoslovacia). În 1945, după ce prim-ministru devenise Petru Groza, a înființat Tribunalele Poporului, promovând în cadrul lor procurori comuniști.

În 1946 însă, la Cluj, la un miting ținut în fața studenților greviști, și-a început discursul cu cuvintele „Înainte de a fi comunist, sunt român”. Aceste cuvinte au contrazis convingerile internaționalist-proletare ale momentului și au stârnit reacții ale colegilor de partid, dintre care unii l-au catalogat ca naționalist. Tot în discursul rostit la Cluj Lucrețiu Pătrășcanu a condamnat revizionismul maghiar și a afirmat că „Transilvania a aparținut și va aparține statului român în întregime”.

Urmarea acestor fapte nu s-a lăsat prea mult așteptată. În 1948 a fost acuzat fățiș de naționalism burghez și de șovinism, fiind arestat. Ancheta a durat ani de zile, trenând, de fapt, până când conducerea de partid și de stat a luat o decizie clară în privința celui aflat în detenție.

În cele din urmă, Pătrășcanu, pe 14 aprilie 1954 a fost condamnat la moarte, după șase ani de proces. A fost, la drept vorbind, cel mai lung proces al vreunui lider comunist din istoria comunismului mondial, cu o pauză în anul 1951; record sinistru al unui ceremonial de pedeapsă la adresa neconformării la dogma stalinistă în vigoare.

În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Lucrețiu Pătrășcanu a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava. Tot atunci a fost lichidat și Remus Kofler, fost curier al Partidului și secretar al unuia dintre liderii comuniștilor din România, Ștefan Foriș.

Lucrețiu Pătrășcanu a fost reabilitat post-mortem în aprilie 1968 din inițiativa secretarului general al PCR, Nicolae Ceaușescu. Cazul Pătrășcanu se dezvăluie, în perspectiva timpului, ca unui de un sarcasm istoric enorm, căci liderul comunist al Justiției din România a pierit tocmai ca urmare a unui proces de factură ideologică de felul celor pe care el însuși le importase și adaptase la condițiile de la noi. Sfârșitul lui se leagă însă de afirmarea poziției sale în chestiunea Transilvaniei și în cea națională așa cum și le-a permis la întâlnirea cu studenții greviști de la Cluj din 1946.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate