LEGENDELE CLUJULUI cu Ovidiu Pecican: Arta dispărută a lui Nicolae Cretanul

Nicolae Cretanul a fost un pictor activ în țările române către sfârșitul sec. al XVI-lea și începutul celui următor, după cum spune istoricul de artă Marius Porumb. Născut în Insula Creta și format în ambianța unei vestite școli artistice cu legături în Peninsula Italică, și el a urmat calea peregrinării, precum alți confrați pictori, dintre care cel mai faimos, probabil, rămâne Domḗnikos Theotokópoulos (1 octombrie 1541 – 7 aprilie 1614), din generația anterioară, ajuns în Spania și cunoscut acolo drept El Greco.

Ca și acela, Nicolae s-a născut și a trăit prima parte din viață, consumându-și tot acolo și ucenicia, în Regatul Kandiei aflat sub autoritatea politică a Republicii Venețiene, unde a deprins și exersat arta postbizantină. Se prea poate ca, profitând de relația strânsă dintre Creta și Italia, și Nicolae să fi ajuns în vreunul dintre marile centre de pictură peninsulară, familiarizându-se cu tendințele manieriste ale momentului. Din păcate, detaliile legate de cariera lui artistică rămân, deocamdată, necunoscute.

Ceea ce se știe este încă că el a ajuns – în împrejurări necunoscute – unul dintre pictorii de curte ai lui Mihai Viteazul. Wolfgang Bethlen, cronicarul transilvănean, menționează că în noiembrie 1599 „Nicolai Cretensis” a fost cel care a pictat capul tăiat al fostului prncipe transilvan Andrei Báthory. Tabloul a fost trimis la Roma, cu destinația expresă Sfântului Părinte. Papă atunci era Clemențiu al VIII-lea, după numele său de mirean Ippolito Aldobrandini (30 ianuarie 1592 – 3 martie 1605).

În 20 iulie 1600 Nicolae pictorul era răsplătit de primăria orașului Cluj, din porunca principelui valah Mihai, cu 200 de florini, pentru un efort creator a cărui urmă s-a șters. Cu siguranță însă că era vorba despre o poruncă princiară dusă la îndeplinire în folosul orașului din inima Transilvaniei, altminteri nu existau motive ca primăria orașului să achite costurile necunoscutei lucrări.

După istoricul literar Mircea Popa, „Unii dintre oamenii săi au continuat să aibă bune relații cu Clujul chiar după moartea voievodului, la Cluj continuând să locuiască Petru Armanul, diplomat și zugrav, la fel și Nicolae de Creta…” „Zugrav” semnifica, în acele vremuri, pictor de biserici și de icoane. Dacă atât Petru Armeanul, cât și Nicolae Cretanul au rămas în cetatea de pe Someș fiind angajați într-o comandă din partea orașului? Aici doar ipotezele rămân…

Marius Porumb crede că sunt motive de a vedea în „pictorul valah Nicolae” menționat de documentele clujene în 1606 pe același artist cretan. Faptul că e desemnat ca valah se datorează, probabil, circumstanței că stabilirea lui în oraș se lega de sosirea lui în Transilvania odată cu Mihai Viteazul și în anturajul direct al acestuia, fiind astfel socotit român nu în virtutea nașterii sale din părinți români, ci prin situarea lui publică.

Dacă istoricul artei are dreptate, Clujul s-a arătat protectiv cu artiștii vremii și i-a oferit și Cretanului un adăpost sub soare, în pofida religiei lui răsăritene.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News