LEGENDELE CLUJULUI cu Ovidiu Pecican: Arheul lui Noica

Când Partidului Comunist Român i-a venit ideea năstrușnică de a muta Coloana Infinitului de pe locul unde o așezase Constantin Brâncuși, autorul ei genial, în Târgu Jiu, s-au găsit și intelectuali care să susțină această năstrușnicie sfruntată.

Astfel, Ioan Grigorescu, altminteri un ins apreciat la vremea aceea, în anii 1970 – 1980, a susținut printr-un articol de presă justețea deciziei luate de sus, convins că avea spatele acoperit, întrucât cânta în struna puterii. Publicistul nu se aștepta la vreo reacție din partea artiștilor și a cărturarilor vremii, umiliți și îngenunchiați în posturi obediente din pricina șicanelor cenzurii socialiste și inhibați de atotputernnicia politrucilor secondați de Securitate.

Era un moment dificil, iar abuzurile la adresa artei naționale păreau gata să culmineze prin această mutare a Coloanei Fără Sfârșit care ar fi distrus ansamblul brâncușian pe care autorul îl concepuse în patria lui de obârșie, Oltenia, ca pe un omagiu suprem adus locurilor nașterii sale.

Atunci, cu un curaj de care cei ce știau câte îndurase pe durata arestării sale politice nu l-ar mai fi crezut în stare, mai cu seamă că în ultimul deceniu părea că se acomodase de-a binelea cu puterea politică, filosoful Constantin Noica a recționat printr-o scrisoare tranșantă, destinată presei, dar adresată lui Ioan Grigorescu. Deși nu a primit aprobare să fie tipărită, epistola a circulat ulterior în samizdat, trasmițându-se până la noi transcrisă într-o carte de evocări pe seama maestrului de la Păltiniș. În ea, Noica își mărturisea credința intimă în „…. arheul românesc, în numele căruia v-am scris”. „M-am întrebat, ca bătrân al cetății acesteia, ce să fac… M-am sfătuit la o Masă a Tăcerii cu bătrânii mei…”, spunea gânditorul, referindu-se la marile spirite ale trecutului românesc înțelese ca zeități profane, ca lari și penați ai națiunii. Drept care, înfrângându-și orice temeri, filosoful a combătut neechivoc ideea intervenției asupra ansamblului sculptural brâncușian din Târgu Jiu.

Pe vremea când, abia ieșit din închisoare, Noica plănuia să se stabilească la Cluj – în Clujul filosofic al lui Blaga și D.D. Roșca –, gândul respectiv îi venise tot în urma „consultării cu arheul românesc”, cel ce întruchipează peste timp, în credința lui, destinul universal al culturii, al spiritului național.