EVENIMENT
Lecții de prim-ajutor și exerciții de evacuare în școli din Cluj în Săptămâna Protecției Civile. Ziua Porților Deschise la ISU
Mai multe lecții de prim – ajutor și exerciții de evacuare au loc în peste 20 de școli din județul Cluj în cadrul Săptămânii Protecție Civilă, iar la unitățile ISU are loc Ziua Porților Deschise, clujenii fiind invitați să vadă autospecialele de intervenție ale pompierilor.
Șeful ISU Cluj, Gabriel Drînda, a declarat, miercuri, că la mall-ul Vivo va avea loc duminică și un exercițiu complex de descarcerare.
”Vom desfășura activități în peste 20 de școli din mediul rural, cum sunt exerciții de alarmare, de evacuare a elevilor și profesorilor, exerciții de stingere a incendiilor, dar și lecții de prim ajutor. De asemenea, avem și Ziua Porților deschise, iar clujenii pot veni la unitățile ISU Cluj din județ pentru a ne cunoaște și a vedea autospecialele noastre și modul nostru de intervenție.
Duminică, la centrul comercial din Florești, vom desfășura lecții de prim ajutor pentru populație, dar și un exercițiu complex de descarcerare”, a spus Drînda.
Inspectorul școlar general Marinela Marc a declarat la rândul său că anul trecut, în parteneriat cu ISU Cluj, au avut loc cursuri de acordare a primului ajutor în 35 de școli la care au participat peste 1700 de elevi.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






