CULTURA
Lansare de CARTE, proiecție de FILM, spectacol FOLCLORIC și multe altele, de Zilele comunei clujene Cătina
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (CJCPCT), împreună cu Primăria și Consiliul Local invită iubitorii de folclor în acest sfârșit de săptămână la „Zilele comunei Cătina”. Manifestarea tradițională, care cuprinde un program artistic și cultural bogat, a debutat astăzi, la ora 12, cu lansarea Monografiei comunei Cătina (1327-2021), un volum semnat de colonel (rtr.) Vasile Grigore Voivod.
„În cadrul evenimentului va fi proiectat și un film despre comuna Cătina. Printre cei care vor lua cuvântul se numără: arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Florin Călin Borbely – primarul comunei Cătina, prof. dr. colonel (r.) Vasile Șt. Tutula, Sorina Stanca – managerul Bibliotecii Județene <<Octavian Goga>> din Cluj-Napoca și editorul cărții, Nadia Fărcaș. Lansarea volumului va fi moderată de preotul paroh Gheorghe Ilovan.
Apoi, de la ora 14:00, în parcul <<Între brazi>>, va avea loc deschiderea festivă manifestării, când vor fi aniversate și premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie”, anunță CJCPCT.
De la ora 15:00 va începe un program folcloric, în cadrul căruia vor evolua mai multe ansambluri folclorice și interpreți vocali, printre care: Narcisa și Ana Georgeta Balla, grupul vocal „Zestrea Transilvaniei”, Ansamblul „Rapsodia Someșană” din Cluj-Napoca și formațiile de dans „Fiii Cămărașului” și „Muguri de cătină”.
Evenimentul se va încheia cu joc la șură, alături de Anuța Mânecan și Nucu de la Fizeș.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






