ACTUALITATE
Lansare de carte la Cluj: „Ecoul singurătății. Momente din vremea pandemiei”
Editura „Ecou Transilvan” lansează miercuri de la ora 17 la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca volumul „Ecoul singurătății. Momente din vremea pandemiei”.
Nadia Fărcaș, reprezentant al editurii, a declarat că în această antologie s-a strâns laolaltă ”esența simțămintelor și a frământărilor unui număr impresionant de personalități din varii domenii”.
”Am reușit să pătrundem în intimitatea fiecăruia pe timpul unei pandemii cu totul inedite pentru vremurile noastre. Suntem îngrijorați de noile cazuri de infectare cu Coronavirus, ajungând la un moment pandemic cu creștere progresivă a numărului de cazuri în România.
În aceste vremuri grele pe care le trăim este nevoie să prețuim momentele împreună, deoarece această pandemie ne-a distrus atât din punct de vedere psihic, cât și economic. Fie că ne dăm seama sau nu, nimic nu va mai fi la fel, iar oamenii din întreaga lume s-au adâncit în necunoscut și frica s-a transformat treptat în panică”, a spus Fărcaș.
Prilej de întoarcere la rugăciune
Aceasta susține că acum ar fi un prilej pentru a ne întoarce la rugăciune, care ne poate ajuta în aceste vremuri dominate de confuzii, când efervescența știrilor tulbură liniștea sufletului.
”În călătoria noastră prin această viață singurul lucru care contează este felul în care am ales să trăim, într-o lume în care este agresivitatea verbală și emoțională se găsesc pretutindeni. Începând cu luna martie a acestui an am trăit momente cumplite, crunte, chiar de groază, adâncindu-ne în singurătate, fiind obligați să păstrăm distanța între noi, nu doar fizică, ci și socială, însă poate că a venit și un lucru bun printre toate suferințele: am avut mai mult timp să medităm, sub umbra bucuriei, asupra unor lucruri importante din viața noastră, de care nu prea am avut timp în fuga după lucrurile mundane”, a mai spus Nadia Fărcaș.
În volum se regăsesc, printre zeci de autori, nume precum Ana Blandiana, Andrei Marga, Vasile Lechințan sau Cornel Udrea.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






