EVENIMENT
La vânătoare de elefanţi cu gloanţe pentru pitulici
Sunt momente în care atunci când te roagă vreun prieten să îl lămureşti ce se mai întâmplă prin politica de la Chişinău simţi mai întâi nevoia să pleci într-o vacanţă de două săptămâni pentru a-ţi pune gândurile în ordine ca să nu pari haotic.
Simplul fapt de a povesti cât mai clar despre ce, cum şi de ce se petrece în Republica Moldova este cu mult mai complicat decât a reuşi, de exemplu, să traduci – chiar şi aproximativ – în limba aramaică lucrarea de doctorat a lui Victor Viorel Ponta.
Nu ştiu de ce, dar aş paria că cea mai mare parte dintre deputaţii din opoziţia pro-europeană de la Chişinău au excelat în anii de şcoală la muzică şi poezie în detrimentul matematicii, altă explicaţie neputând exista pentru faptul că de cele mai multe ori lucrurile din Parlament se petrec emoţional şi nu raţional. Bine intenţionaţi, pro-europenii pleacă de multe ori la drum cu planuri măreţe prezentate atât de înflăcărat încât l-ar putea face să lăcrimeze până şi pe un viking nervos, doar că, de cele mai multe ori, matematica votului politic le joacă festa la final. „Eeeei, aşa a fost să fie”, auzi de obicei după câte un eşec din acesta spectaculos, „dar măcar a fost frumos”. După care, cu perseverenţă, se declanşează alt şi alt proiect „naţional” care, la fel, la sfârşit „nu s-a primit”.
Nu cu mult timp în urmă, cam pe când lua sfârşit supliciul izolării la domiciliu după ce se credea a fi victoria asupra COVID, emoţiile unei părţi a opoziţiei, înmagazinate probabil în perioada carantinei, s-au descătuşat sub auspiciile unui proiect naţional – cum altfel? – istoric. Şi chiar nu orice fel de proiect istoric, ci unul grandios, în doi paşi („unu şi be”, cum număra domnul Nicu Văcăroiu): o moţiune de cenzură care să dea jos mai întâi guvernul Chicu după care, odată ocupate gările şi capetele de pod, înlăturarea de la putere – tot printr-o manieră democratică – a preşedintelui Dodon.
Singura piedică rămânea îndărătnica de matematică: opoziţia pro-europeană, chiar dacă ar fi purces la drum în totalitate, nu însuma decât 26 din cele 51 de voturi necesare. Drept pentru care în scurt timp, la nivel de discurs, opoziţia pro-europeană s-a împărţit, ca de obicei, în două tabere: matematicienii, reticenţi în a pleca la luptă doar de dragul datului cu capul în perete, şi barzii, cei care, în înflăcărarea bine intenţionată de a schimba lucrurile, au decis să incanteze imnuri de luptă până vor trezi tot cartierul şi vor aduna alături de ei voluntarii necesari pentru debarcarea socialiştilor moldoveni şcoliţi de experimentaţii de la Kremlin. Cum, necum, la un moment dat chiar se profila că vor exista cele 51 de voturi necesare moţiunii, doar că (întotdeauna există un „doar că” în politica de la Chişinău) deputaţii care se alăturau cauzei pro-europenilor în lupta contra lui Dodon veneau fix din bagajul politicienilor moldoveni infractori urmăriţi internaţional: Plahotniuc şi Şor. Iar acest lucru a declanşat o altă dilemă, de data aceasta una morală: este sau nu firesc ca pro-europenii să se alieze taman cu cei împotriva cărora au luptat ani de zile doar de dragul unei noi poze de grup pe scările Guvernului?
Între noi fiind vorba, a crede că poţi să-l dai jos pe Dodon cu voturile infractorilor Plahotniuc şi Şor (care până nu demult colaborau frăţeşte cu socialistul) e ca şi cum te-ai duce cu bani potriviţi la Costineşti fiind sigur că niciun chelner nu te va păcăli atunci când îţi va face nota de plată. Rezultatul votului – probabil că v-aţi şi dat seama – nu a fost cel scontat de către pro-europeni care s-au trezit în naivitatea lor bine intenţionată că în Parlament, în ziua votării, nici măcar nu erau prezenţi toţi deputaţii care le „promiseseră” ajutor. Aşa că, după câteva luni de emoţii şi aşteptări glorioase, rezultatul a fost taman pe dos: Dodon a ieşit întărit iar opoziţia, nu doar că bătută, dar şi cu voturi mai puţine în sondaje.
Nu aş vrea să terminăm cu senzaţia că toate planurile mari începute în Moldova se opresc doar la stadiul de proiect nefuncţional. De exemplu, dacă la începutul lunii povesteam despre moldovenii care fabricau de zor, într-un hambar clandestin, câteva elicoptere, zilele trecute (de data aceasta în Italia) a fost dibuit un alt moldovean care, alături de nişte complici, meşterea la fabricarea unui tanc, ei fiind reţinuţi în momentul în care instalau două tunuri pe un buldozer cu şenile. Aşa că dacă vă claxonează insistent vreun portavion cu număr de Chişinău prin intersecţia fluidizată din Podu Roş, nu vă speriaţi, nu aveţi vedenii: probabil că nişte ingineri pricepuţi de peste Prut îşi lansează nava pe Bahlui.
Radu Popescu
*Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova
Foto: zdg.md
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Primăria municipiului Cluj-Napoca menține gratuitatea la transportul public pentru seniori. A fost aprobată majorarea plafoanelor de venit, astfel încât facilitățile să nu fie afectate de creșterile pensiilor.
Consiliul local Cluj-Napoca a adoptat luni, după o consultare publică, majorarea plafoanelor de venit pentrumenținerea gratuității la transportul public pentru seniori și alte categorii speciale de cetățeni.
Plafon majorat pentru abonamentele gratuite
Astfel, plafonul maxim de venit a fost majorat de la 2900 de lei la 3600 de lei pentru abonamente pe toate liniile. De asemenea, a crescut plafonul pentru veniturile cuprinse între 3601 și 4500 de lei (anterior 2900-3200 de lei) pentru abonamente pe o singură linie.
„Primăria Municipiului Cluj-Napoca asigură în continuare gratuitate la transportul în comun pentru pentru persoane vârstnice, revoluționari, veterani și văduve de război și urmași ai eroilor martiri. În ultima ședință a Consiliului local și în urma consultării publice a fost aprobată propunerea de majorare a plafoanelor pentru facilități la transportul în comun, după cum urmează:
– pentru abonamente pe toate liniile – majorare de la 2900 lei la 3600 lei
– pentru abonamente pe o singură linie – majorare pentru persoanele cu pensiile cuprinse între 2900 – 3200 lei la 3601- 4500 lei”, a anunțat primarul Emil Boc.
Gratuitate pe totate liniile pentru seniorii peste 70 de ani
Persoanele cu vârsta peste 70 de ani beneficiază de gratuitate pe toate liniile de transport, indiferent de venituri. În afara seniorilor, gratuitatea la transportul public se menține pentru revoluționari, veterani și văduve de război și urmașii eroilor martiri.
„Astfel, persoanele cu vârsta de peste 70 de ani au gratuitate pe toate liniile de transport din Cluj-Napoca, indiferent de venit. Seniorii cu venit de până la 3600 de lei beneficiază de abonament gratuit pe toate liniile de transport, iar cei cu venituri cuprinse între 3601 și 4500 beneficiază de abonament gratuit pe o singură linie”, a mai arătat Boc.
Distribuție Energie Electrică anunță că, din cauza unor lucrări, se întrerupe furnizarea energiei electrice în unele localități din jud. Cluj, astfel:
Adresa:
CLUJ-NAPOCA, Strada C-TIN DAICOVICI
CLUJ-NAPOCA, Strada CHINEZU PAUL
CLUJ-NAPOCA, Strada CLEMENCEAU GEORGES
CLUJ-NAPOCA, Strada FULICEA VIRGIL
CLUJ-NAPOCA, Strada PETROVICI OCTAVIAN
Interval: 05/12/2024 09:00 – 05/12/2024 13:00
Se întrerupe furnizarea CURENTULUI în anumite localități din Cluj. Vezi când și unde
Adresa:
FLORESTI, Strada ABATORULUI integral
FLORESTI, Strada CETATII 1-42
FLORESTI, Strada MUNCITORILOR integral
FLORESTI, Strada POLIGONULUI integral
FLORESTI, Strada PROFESOR IOAN RUS 1-81
FLORESTI, Strada TĂUȚIULUI 1-23 ; 2-66
Interval: 04/12/2024 09:00 – 04/12/2024 15:00
Un adolescent de 13 ani a dispărut dintr-un centru de plasament din Cluj-Napoca, marți seară. Poliția solicită ajutorul cetățenilor pentru a îl găsi.
La data de 3 decembrie, în jurul orei 19.50, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că în aceeași zi, în jurul orei 19.30, minorul LINGURAR FERNANDO, în vârstă de 13 ani, a plecat voluntar dintr-un centru de plasament situat în municipiu, iar până în prezent nu a mai revenit.
SEMNALMENTE: Înălțime aproximativă – 1,70 m, greutate aproximativă 50 de kg, ochii căprui, părul negru.
În momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni de blugi de culoare închisă, geaca de culoare gri și pantofi sport de culoare neagră.
„Persoanele care pot furniza orice informaţii despre minor, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!”, a transmis IPJ Cluj.
Un accident rutier a avut loc marți seară în localitatea Vâlcele. O mașină la volanul căreia se afla un bărbat beat a acroșat un parapet și s-a răsturnat pe partea carosabilă.
Marți, 3 decembrie 2024, în jurul orei 20:30, un accident rutier a avut loc în localitatea Vâlcele, județul Cluj. Un bărbat de 56 de ani, care conducea un autoturism în direcția municipiului Turda, a acroșat un parapet și s-a răsturnat pe partea carosabilă.
„La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 20.30, a fost înregistrat un accident rutier în localitatea Vâlcele. Conform primelor cercetări a reieșit că, un bărbat, de 56 de ani, care circula cu autoturismul înspre municipiul Turda, ar fi acroșat un parapet, ulterior răsturnându-se pe partea carosabilă”, a transmis IPJ Cluj.
Șoferul era beat
Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. La testarea cu aparatul etilotest, șoferul a înregistrat o alcoolemie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultându-i o alcoolemie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influeța alcoolului”, a mai arătat IPJ Cluj.
Sursa foto+video: Facebook/Ești din Feleac dacă