La ora 11, în ziua de 11, în luna a 11-a

Armistițiul care a oprit Marele Război

Omenirea trăiește astăzi sub presiunea pandemiei coronavirusului. Cu sau fără să accepte realitatea sanitară, cu sau fără teama contaminării și a morții, oamenii sunt cuprinși în marele joc mondial al alegerilor americane sau în jocuri mai mici, cum este cel dâmbovițean, al alegerilor parlamentare și în jocul și mai mic al alegerilor din Republica Moldova.

Agenda publică de pretutindeni, inclusiv de la noi, este marcată și de Marele Război pandemic, care se poartă cu preocupări, insistențe și rezultate mai mult sau mai puțin concrete și durabile.

Decomandată se spune, se comunică, se recomandă și se așteaptă vaccinul miraculos, în fapt armistițiul care trebuie să oprească Marele Război mondial pandemic din zilele noastre.

Este mai multă statistică, cu numărul infectaților, internaților, decedaților și al vindecaților. Asistăm neputincioși la această „competiție” și ne organizăm viața, atât cât putem, prin atenție și protecție până la armistițiul pandemic care este tot mai îndepărtat…

Document semnat într-un vagon de tren

Între timp, la evenimentele amintite  se mai adaugă atentatele teroriste din Franța și Austria, conflictul din Nagorno-Karabah (amnistiat, se părea, astăzi 11 noiembrie 2020) și tradiționalele instabilități orientale care au ecranat parcă evenimentele și preocupările antipandemice și/sau rememorarea unor momente semnificative din istoria omenirii, cum a fost armistițiul din 11 noiembrie 1918, când au încetat operațiunile militare pe cele mai importante fronturi occidentale din Primul Război Mondial.

În  noiembrie 1918, după un război devastator, în care pentru prima dată în istorie popoarele se încleștaseră cu furie și încăpățânare la început, apoi cu deznădejde, deprimare și repulsie, se oprea în Europa vestică. Documentul era semnat la ora 5:00, în data de 11 noiembrie, într-un vagon de tren, în pădurea Compiègne (a intrat în vigoare la ora 11:00).

Principalii semnatari au fost mareșalul Ferdinand Foch, comandantul forțelor Antantei, și Mathias Erzberger, din partea Germaniei. Vagonul cu numărul 2419-D, distrus și reconstruit, este numit și astăzi, de către francezi, Vagonul Armistițiului. Chiar dacă a fost folosit, în același scop, și de către Hitler, după campania fulger împotriva Franței (22 iunie 1940).

Tripticul 11,11,11

Astăzi, vagonul, copia extinsă a celui din 1918, a fost transformat în muzeu și prezintă imagini din Primul Război Mondial, cu accent pe data de 11 noiembrie 1918.

O dată cu semnarea documentului putem vorbi de tripticul 11, 11, 11. Cel puțin teoretic, pentru că operațiunile, militare, distrugerile și tragediile umane nu s-au sfârșit după cum au gândit semnatarii armistițiului.

Istoria a consemnat (atât cât s-a putut) „ultimile” victime din jurul orei 11,00. Știrea că la acea oră încetează luptele se comunicase comandaților și trupelor din vreme.

Nu exista comunicarea rapidă de astăzi, iar unii combatanți nu credeau în veridicitatea informației. Alții, îndeosebi unii comandați, nu doreau încheierea războiului sau rămânerea în gestiunea trupelor a unei cantități importante de armament și munții.

Canonadă isterică și irațională

S-a pornit o canonadă isterică, irațională și nejustificată chiar în noaptea și dimineața zilei de 11 noiembrie 1918. Au murit și au fost răniți oameni, iar fragilitatea situației putea să genereze o reluare absurdă a luptelor. Rațiunea a învins, cel puțin pentru un timp de 21 de ani, când s-a declanșat Al Doilea Război Mondial.

Și totuși, soldatul francez Auguste Trébuchon a murit exact la ora 11, în ziua de 11 noiembrie. Era agent de legătură și era preocupat să-și anunțe camarazii că supa era încă fierbinte și va fi servită după…încetarea focului. În situații asemănătoare s-au aflat și alții, din ambele tabere. Americanul Henry Gunther, cu descendență germană, a fost împușcat cu…60 de scunde înaintea orei armistițiului!!!

Atunci când viața bate… filmul

Începând cu secolul al XIX-lea, economiile principalelor ţări capitaliste (Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, S.U.A., Japonia) au cunoscut, datorită revoluţiei industriale, salturi cantitative şi calitative semnificative.

Industrializarea accentuează dezechilibrele dintre state, împarte omenirea în ţări dominatoare, puternic industrializate, exportatoare de mărfuri şi de capital, şi ţări dominate, furnizoare de materii prime, pieţe de desfacere şi forţă de muncă ieftină.

De aceea, industrializarea e orientată, de cele mai multe ori, spre pro­ducţia de armament, iar pacea mondială este ameninţată de numeroase războaie şi conflicte locale (Războiul Crimeii: 1853-1856; războiul franco-italo-austriac: 1859; războiul austro-prusac: 1866; Războiul Civil din S.U.A.: 1861-1865; războiul franco-prusac: 1870-1871; războiul ruso-româno-turc: 1877-1878; războiul ruso-japonez: 1904; războaiele balcanice: 1912-1913) şi războaiele şi răscoalele coloniale.

În lupta pentru dobândirea supremaţiei economice, politice şi militare se formează două tabere sau blocuri militare: Tripla Alianţă sau Puterile Centrale (constituită din Germania, Austro-Ungaria şi, pentru un timp, Italia) şi Tripla Înţelegere sau Antanta (constituită din Marea Britanie, Franţa şi Rusia). Rezultatul acestei politici conflictuale a fost Primul Război Mondial (1914-1918).

Cum a izbucnit războiul?

Războiul a izbucnit în urma atentatului de la Sarajevo (28 iunie 1914), căruia i-a căzut victimă moştenitorul tronului Austro-Ungariei, arhiducele Franz-Ferdinand. Pentru prima dată în istorie, omenirea s-a confruntat cu un război de dimensiuni planetare, care a cuprins în orbita sa, până la sfârşit, 28 de state.

Au fost mobilizaţi, pe parcursul celor 52 de luni, aproximativ 75.000.000 de oameni. Dintre aceştia, peste 10.000.000 au murit, iar 3.000.000 au fost declaraţi dispăruţi. Războiul a făcut în jur de 20.000.000 de răniţi, iar din rândurile civililor au murit peste 13.000.000 de oameni. Au rămas în urma războiului peste 9.000.000 de orfani şi peste 5.000.000 de văduve. Cheltuielile de război s-au ridicat la 331,6 miliarde de dolari, pagubele pricinuite au fost de 36,9 miliarde de dolari, iar datoria statelor beligerante s-a ridicat la 225 de miliarde de dolari.

Oamenii nu au ascultat glasul rațiunii

Deși informațiile  sunt incomplete și cu multe semne de întrebare, rămâne imaginea marilor tragedii la care a subscris, mai mult sau mai puțin voit omenirea.

Rămân întrebările la care încă nu s-a răspuns  rațional și cuprinzător: cum au putut oamenii să se „înhame” la acest măcel devastator?

Cum au putut oamenii să nu asculte de glasul rațiunii și s-au „îngrămădit” să asculte cântecele ademenitoare de „sirenă” pentru a fi părtași, victime sau spectatori la marea tragedie pusă  în/pe scena mondială de către oamenii politici, agenții economici și militarii de atunci.

Poate ar fi bine să reflectăm, și astăzi, la  cântecele ademenitoare de „sirenă” care se cântă duios și tentant, uneori agresiv și manipulator, de pe scenele puterii sau opoziției, pentru a ne „încolona” ireconciliabil și irațional în jocurile lor murdare și distructive.

Filmul care bate viața

În toamna anului 1918, era limpede că Puterile Centrale au pierdut războiul. Cu toate eforturile și chiar unele victorii militare, fronturile se destramă, soldații dezertează, iar gripa spaniolă face victime după victime. Bulgaria este prima care părăseşte corabia și cere armistițiu (25/26 septembrie 1918), urmează  Turcia (31 octombrie 1918) și Austro-Ungaria (3 noiembrie 1918).

După bătălia de la Vittorio Veneto (24 octombrie 1918), toate diviziile austro-ungare angajate în operațiunile din Italia au dezertat la italieni. În aceste condiții, Germania rămâne singură.

Discuții tensionate între Kaiserul Wilhem al II-lea, pe de-o parte, și liderii militarii Erich Friedrich Wilhelm Ludendorff și Paul Ludwig Hans Anton von Beneckendorff und von Hindenburg, pe de altă parte. Într-o variantă sau alta erau conștienți de necesitatea încetării ostilităților, dar nu știau cum sau nu voiau să-și lege numele de semnarea armistițiului. Orgoliul prusac era încă viu!!!

Pentru a detensiona situația, Kaiserul îl numește cancelar pe prințul Maximilian de Baden (cunoscut ca Max von Badengrav).

Acesta solicită intervenția președintelui american Woodrow Wilson pentru încheirea armistițiului. Wilson rămâne de neclintit în ideea capitulării, iar Ludendorff demisionează. Ușa capitularii, așa cum o formulase și  se pronunțase chiar acesta la 29 septembrie, nu mai poate fi închisă!!!

Jocul istoriei

Jocul istoriei merge mai departe, dar cu imprevizibilitățile sale. Max von Badengrav, bolnav de gripă spaniolă, e adevărat într-o formă ușoară, am spune noi astăzi asimptomatică, se tratează cu doză excesivă de somnifere.

Doarme 36 de ore, iar când își revine (3 noiembrie 1918) Austro-Ungaria semnase capitularea, flota germană din Kiel se răscoală, prinții germani și nobilimea germană cere abdicarea Kaiserului, grevele muncitorești și opțiunile sovietice se intensifică.

La 9 noiembrie 1918, Wilhem al II-lea abdică și se refugiază în Olanda. Nu o să știm, poate, niciodată dacă somnul gripal al lui Max von Badengrav a fost adevărat sau cu intenția de-a ieși onorabil din istorie!!!

Puterea este luată de social-democratul Friedrich Ebert, iar drumul spre 11 noiembrie 1918 și întâlnirea de la Compiègne, unde mareșalul francez Ferdinand Foch a dictat termenii armistițiului, este asigurat.

Istoria secolului al XX-lea  și-a urmat cursul, cu și fără medicamentele antigripale și somniferele liniștitoare. Uneori, însă, somnul rațiunii a devenit prea somnolent!!!

Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean