ACTUALITATE
La ce ar trebui să fie atenți beneficiarii de CARDURI sociale
Cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” pot fi folosite de către persoanele cu venituri mici la cumpărarea de alimente sau mese calde, scrie Alba24.ro.
Cardurile sociale sunt încărcate o dată la două luni, cu tranșe de câte 250 de lei, până la finalul anului. De acestea beneficiază câteva milioane de români.
Însă unii dintre aceștia au întâmpinat probleme, pentru că nu au știut reguli de utilizare.
Unii dintre beneficiari au atenționat că nu au mai putut utiliza cardurile după ce au cumpărat și altceva în afară de alimente, cum sunt șervețele, hârtie igienică, detergenți sau hrană pentru câini.
„Nu cumpărați șervețele, hârtie igienică, detergenți etc., chiar dacă magazinul va spune că e ok! Noi am pierdut dreptul pentru că am cumpărat 2 cutii hrană pentru cățel, la casă de marcat ni s-a spus că este ok dar după, ni s-a anulat dreptul de a mai beneficia de acești bănuți pe motiv că sunt destinați strict pentru hrană oamenilor!”, este unul dintre mesajele citate de playtech.ro.
Alții au amintit că au avut aceeași problemă pentru că o casieriță nu a dorit să le scoată al doilea bon pentru ”plastilină de 5 lei”.
Vouchere sociale: ce este interzis
Sunt interzise și se sancționează conform legii:
a) utilizarea de către beneficiari a tichetelor sociale în alt scop decât achiziționarea de produse alimentare și mese calde
b) solicitarea de către beneficiari și/sau furnizarea de numerar în schimbul tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau pentru fracțiuni din acestea
c) refuzul nejustificat al unităților afiliate de a accepta tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde. Refuzul este justificat dacă există o suspiciune rezonabilă privind autenticitatea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau identitatea dintre titularul tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde și destinatarul final al acestora;
d) comercializarea tichetelor sociale. Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.
Utilizarea cardurilor sociale pentru achiziția de alcool și țigări poate aduce amenzi de aproximativ 6.500 de lei. Aceste amenzi pot fi aplicate și de Poliția Locală. Cardurile blocate în cazul persoanelor care le-au folosit pentru a achiziţiona băutură şi ţigări vor rămâne blocate până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra.
Cine poate primi cardurile/voucherele/tichetele sociale
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Sursa: Alba24.ro
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Finalistele Miss Tourism World din China. Clujeanca Ioana Oleleu nu a prins top 5
Finala concursului Miss Tourism World s-a încheiat, sâmbătă, la Shenzhen (China), dar clujeana Ioana Oleleu, reprezentanta României nu s-a clasat, din păcate, între primele 5.
Concursul a fost câștigat de reprezentanta Braziliei, urmată de cele din Polonia, Taiwan, Thailanda și Peru.
Ioana Oleleu a reprezentat România în finală și a purtat, printre altele, o rochie roșie, creația designerului clujean Iulia Sasu, însă nu a prin topul primelor 5 clasate.
Aceasta este fiica unuia dintre liderii PSD Cluj, Ioan Oleleu, vicepreședinte ANSVSA.
EVENIMENT
FOTO. TIR răsturnat între Poieni și Ciucea, pe DN1 E60. Patru bărbați, evaluați medical de SMURD
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit sâmbătă seara la un accident rutier petrecut între localitățile Poieni și Ciucea, pe DN1 E60, unde un TIR s-a răsturnat.
”Echipajele noastre au găsit la fața locului un autotren răsturnat, respectiv un autoturism avariat. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar patru bărbați au fost evaluați de către echipajul SAJ. În cele din urmă, cu toții au refuzat transportul la spital.
La misiune a mai luat parte o autospecială cu modul de descarcerare”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.
Și polițiștii clujeni cercetează cum a avut loc accidentul.
Echipa de fotbal CFR Cluj a remizat sâmbătă cu echipa poloneză Legia Varșovia, scor 2-2, într-un meci amical disputat în cantonamentul de la Oliva Nova lângă Valencia (Spania).
Clujenii au condus la pauză cu scorul de 2-1, prin golurile marcat de Tachtsidis, pentru polonezi înscriind Morishita încă în minutul 5.
Polonezii au egalat în minutul 90 din repriza a doua prin Szczepaniak.
Foto: Facebook – Legia Varșovia
EVENIMENT
FOTO. Mașină răsturnată în satul clujean Vânători. O femeie și un bărbat, evaluați de un echipaj SMURD
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit sâmbătă după-amiază la un accident rutier petrecut pe raza localității Vânători, comuna Ciucea, soldat cu o o mașină răsturnată.
”Echipajele operative au găsit la fața locului un autoturism răsturnat într-un șanț, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. Un bărbat și o femeie de aproximativ 55 de ani au fost evaluați de către paramedicii SMURD, refuzând ulterior transportul la spital.
La misiune a mai luat parte o autospecială cu modul de descarcerare”, au spus reprezentanții ISU Cluj.