ACTUALITATE
Jurnalul lui Tavi (15)/ Ce mai conta o emisiune tv când oamenii se pregăteau să trăiască oroarea de a fi pe această lume

Hotelul se golise. Parea inert, totul cand am coborat din lift. La receptie nu era nimeni, iar holul pustiu. Intr-un colt, restrans, cateva mese pentru micul dejun, cativa clienti stingheri mancau pierduti, cu gesturi putine, imobili si speriati. De undeva a aparut Mohammad Murad, in costumul lui impecabil, cu esarfa, proaspat si zambitor si parea singurul om viu din peisaj. Nici unul nici altul nu ne imaginam ce va veni. Am schimbat cateva cuvinte. Era preocupat de investitiile de la Mare, pleca in momentul acela, dupa obiceiul lui de a munci cot la cot cu cei de pe santier. Intotdeauna am apreciat la el stralucirea mintii, asociata cu dorinta de a fi in mijlocul a tot ce se intampla. In multe dimineti am asistat, la biroul sau mare de la mezzanin, la sedintele cu staff ul lui. Nu durau mai mult de 30 de minute, in care cu talentul si stiinta lui de a conduce, punea „pe linie” pe toata lumea…
Hotelul se „pustia” sub ochii mei si m-am gandit ca vor muri subit si intalnirile noastre din biroul lui Mohammad Murad… Venea, acolo, toata lumea importanta a zilei. Gazda minunata, Mohammad cerea chelnerilor, (baieti simpatici si onesti, pe care i-am apreciat intotdeauna), sa umple masa mare rotunda, tot timpul cu delicatese libaneze. Uneori le gatea chiar Mohammed, artist in preparatul mancarii. Erau mese ale „pacii”, ale prieteniei, care probabil nu vor mai exista decat in amintiri: Cozmin, Rares, Ovidiu, „Moha”, asa cum ii spuneau toti apropiatii, altii care veneau si plecau, fiecare cu cate o idee, cu cate o problema sau nedumerire, orele petrecute acolo, comentariile si cate o partida de table, picata ca din cer, cafea, ceai arabesc, toata atmosfera aceea pozitiva, de prietenie imi dadeau senzatia de confort, de echipa.
Dupa amiaza coboram, si-l vizitam pe fratele Bilal, la Zaitoone, unde mancam o „samkehara”. Putini stiau ca „Billy” este de fapt un sensibil scriitor, in secret, un suflet de aur, macinat de tainele si cotloanele si ascunzisurile firii umane, un om minunat, cu suflet cald… Simteam cum incet, incet, cu fiecare ora care trece, o constructie umana e pe cale sa se piarda, stingandu se acum in fata iminentei „carantine”…
„În viziunea noii conduceri a postului, emisiunea mea ar trebui transformata…”
Seara avusesem, – aveam sa aflu in curand-, ultima emisiune. Se instituise formal regula de a nu mai chema invitatii in studio, insa nu concepeam sa fac emisiuni singur, prin skype sau oricum altfel, in studioul gol, incat mi-am chemat invitatii si am facut ceea ce facusem mai bine de sase ani. Am asteptat mai bine de o ora, fumand in fata cafelei pe bancheta din barul pustiu, ora intalnirii. Nici nu prea stiam ce sa fac, altceva… Curand aveam sa aflu ca in viziunea noii conduceri a postului, emisiunea mea „Realitatea romaneasca” ar trebui transformata; ca nu mai corespundea, in forma in care fusese gandita si functiona de sase ani.
Mai intai n-am inteles, dar in timp ce ascultam argumentele, o mare usurare m-a cuprins, ca un aer proaspat si elibrator. Am ascultat atent, fara replica, dar stiam clar ca nu pot fi de acord. „Realitatea romaneasca” luase premiul cel mai mare pe care il poate primi o televiziune si un realizator.”Premiul Centenar APTR”. Sa fi fost de acord s-o transform in orice altceva ar fi fost echivalentul unei tradari. Mai intai, fata de Cozmin Gusa, cel care a gandit-o si si-a pus increderea in mine ca pot s-o duc acolo unde o imaginase.
O emisiune culturala, despre politica si societate nu mai avusese nimeni curaj sa gandeasca. El a facut-o. Si, poate tocmai curajul, „nebunia” si inteligenta lui sclipitoare ii fac pe altii sa se teama de el. Poate chiar de asta incearca multi sa-l „izoleze” sau sa-l elimine din jocuri pentru care ei, in marea lor majoritate nu au instrumentele culturii si inteligentei… Ii datorez lui Cozmin increderea de a ma fi lasat sa ma misc pe cea mai inalta – calitativ – scena de televiziune, cea a culturii romanesti, ii datorez ocazia unica in viata unui om de a cunoaste din alt unghi politica si politicienii , cu bune si cu rele, si, nu in ultimul rand, de a descoperi, timp de un an, – cu ocazia emisiunii lui „Romania 2019” -, o Romanie pe care unui om obisnuit ii e aproape imposibil s-o cunoasca.
Am vazut si am cunoscut locuri minunate, oameni, politicieni extraordinari, patrioti, muzee, constructii vechi, obiceiuri si folclorul tuturor zonelor tarii, in versiunea cea mai originala. Cu siguranta ca nu voi mai vedea multi din oamenii intalniti si nici majoritatea locurilor; tocmai de asta ii sunt recunoscator lui Cozmin pentru ca m-a ajutat sa preiau in sufletul si in inima mea toata aceasta minune numita „Romania profunda”. Apoi i-am fi tradat pe toti cei care au fost invitatii emisiunii de a lungul timpului, uriase personalitati culturale ale Romaniei.
Eugen Simion, Solomon Marcus, Augustin Buzura, Dinu C. Giurescu, Mircea Malita, Dan Berindei, Nicolae Breban, Al Zub, Razvan Theodorescu, Ion Aurel Pop, Victor Voicu…
„Am stat in casa fiindca imi place sa stau in casa”
Constat ca scriu aceste ultime pagini de jurnal cu o oarecare usurare, dar si cu melancolia evocarii de intamplari traite, din vremuri cand aveam impresia ca totul mi se cuvine, ca trebuie si imi este scris sa fac ceva remarcabil. Poate fiindca cei de varsta mea n-am fost niciodata infricosati de ce ne putea aduce ziua de maine si aveam mai mult timp sa visam , si sa ne luam propriile vise in serios… Acum, in acest timp de pandemie, in care am stat in casa am constatat ca nu poti fi cu adevarat detasat si fericit cand constati in fiecare zi ca moartea are intotdeauna ultimul cuvant si ca poate aparea de dupa orice colt de strada, de dupa rafturile unui magazin sau dupa o efuziva si sincera imbratisare. Moartea e cea care ne indeparteaza unul de celalalt, si am cautat sa nu intru in jocul „departarii sociale”. Am stat in casa fiindca imi place sa stau in casa, dar m-am purtat cat mai normal. Fara masca, fara manusi, fara hartii completate la iesirea din casa. Am refuzat sa fiu cobaiul „lor”, doar ca sa imi spun ca sunt liber sa mi iau deciziile importante. Daca va fi sa iau boala si sa mor, Dumnezeu cu mila…
——————-
Fiecare minut petrecut in compania acestor corifei inegalabili ai elitei culturii romane a fost un privilegiu de negandit pentru un om de conditie modesta, asa cum sunt eu. Fiecare minut, fiecare intalnire, fiecare emisiune cu unii din marii scriitori ai Romaniei a fost un dar de la Dumnezeu: Nora Iuga cu felul ei direct si minunat de a fi o femeie minunata si un scriitor desavarsit, Ana Blandiana inconjurata de o aura misterioasa, distinsa Manuela Cernat, Dan Grigore, Gabriela Adamesteanu, cu felul ei direct si cald de adresare, Stelian Tanase, scriitorul complex, profesorul si scriitorul Dan Pavel, Ion Bogdan Lefter, militant si bunul simt al acceptarii dezbaterii intre adeversari, dar nu dusmani, Bedros Horasangian, Dinu Flamand, purtand cu eleganta spiritul lui Pessoa peste masa de dezbatere, Florin Iaru, sclipitorul, Cristi Teodorescu, cu precizia si tusele accentuate ale prozatorului, Dan Mircea Cipariu asezand fraza in metru poetic, Daniel Cristea Enache, uriasul critic literar Nicolae Manolescu, cineastul Tudor Giurgiu, actorul de geniu Dorel Visan, profesorul Doru Tompea cu mai tinerii lui colegi de la Universitatea Petre Andrei din Iasi. O placere rara…
„Jurnaliștii pe care i-am admirat dintotdeauna”
I-am iubit si respectat si mai mult, cu fiecare emisiune in plus, pe gigantul teatrului mondial, George Banu, Constantin Chiriac, oameni pretuiti pe intreg mapamondul. Ii putem adauga pe doctorul Matei Miko, „parintele” si creatorul „Balului Operei clujene”, pe maestrul Cornel Dinu, pe magicul Ilie Nastase, pe directorul Operei din Cluj, Florin Estefan. Apoi jurnalistii, acesti buni cunoscatori ai vietii publice pe care i-am admirat dintotdeauna, pe unii chiar inainte de a-i cunoaste: Dan Andronic, Mirel Curea, cavaleri in slujba adevarului, istoricul si scriitorul Florian Bichir, scriitorul Costi Rogozanu, Petrisor Peiu, colegul Eduard Pastia, Denise Rifai, Rares Bogdan, prieten cu care am impartit atatea, Bogdan Comaroni, prieten sincer si onest, ziarist exceptional, sprintenul in idei, Dan Tanasa, Daniel Nanu, Felix Rache, Horia Alexandrescu, Nicolas Don, H. D. Hartmann, Marius Ghilezan, admirabilul Bogdan Chirieac, „linistitul” si logicul Val Valcu, profesorul Radu Carp, teologul Radu Preda, preotul Emil Caramizaru, expertul in dezinformare si film Bogdan Ficeac, Ion M. Ionita, profesorul Sabin Dragulin si aprigul anchetator Mihai Belu, scriitorul-jurnalist Ovidiu Simonca, Felix Rache, Horia Alexandrescu, Anca Florea, o glorie a radioului, sociologul si scriitorul Alfred Bulai, cinicul „de seviciu”, Ana Bulai, argumentatul Marius Pieleanu…
As fi fost mai sarac sufleteste fara prezenta unor profesionisti ai dreptului precum avocata si scriitoarea Eliza Ene-Corbeanu, Maria Vasii, profesorul Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului, cu totii oameni de drept de o probitate etica si morala impecabila, Calin Budisan, Cristian Durgheu, Veronel Radulescu, cunoscatori ai unei stiinte a dreptului bazata pe respectul Drepturilor Omului, judecatoarea si profesoara de drept Andrea Chis, din CSM, respectata si iubita de studenti, si de telespectatori. Pe multi dintre acesti oameni ii admir neconditionat si i-am preluat cu drag in sufletul meu. Cu totii laolalta imi asigura acum un scut interior impotriva a tot ce e rau si urat in Lumea asta.
„E unul din momentele de cumpana a sufletului”
Am trecut de perioada „statului obligatoriu in case”. Nu stiu daca a fost bine. Armata pe strazi, ceruta la scena deschisa, amenzi, ca nicaieri in lume. Fotografia inceputului unei dictaturi. Toti cu cei cu care am vorbit despre asta au fost de acord ca totul seamana cu un experiment. Dar nu un experiment a fost si DNA-ul? Si distrugerea capitalului romanesc? Si defilarea catuselor la televizor?
Am avut timp sa reanalizam, sa cautam argumente. Chiar si in favoarea „Statului politienesc”, atat de drag unora. Le-am cautat, poate am schimbat ceva in noi. Dar am iesit din izolare cu ceva schimbat in felul barbar in care unii din noi gandim? E unul din momentele de cumpana a sufletului, despre care s-a scris si se va mai scrie.
Eu privesc pe geamul deschis cum ploua. Un val de aer rece imi da un frison. „Uneori ma cuprinde o tristete atat de adanca si atat de perfect inexplicabila incat lumea intreaga mi se pare dintr o data golita de orice sens. Gol, momentul prezent, goale cuvintele, goale, toate gesturile pe care le-am face si toate eforturile pentru a indeplini indiferent ce. Acestea sunt orele de care ma tem cel mai tare, cele in care neantul se afirma.”, nota J Green, intr-o zi de 29 mai, 1955.
„Fiecare nou guvern aduce in sistemul bugetar un plus de cateva zeci de mii de amante, nepoti si cumetri”
La televizor apare iar si iar Orban cu promisiuni de investitii. In paralel citesc un text al lui Petrisor Peiu, care spune exact de ce nu vor fi bani pentru nici o investitie:”
Pentru ca plateste pensii special exagerate mult prea multor oameni (aproape 200.000)
Pentru ca risipeste banii pe subventii catre primari ineficienti plantatori de panselute, dar care produc votuletele cu care se aleg politicienii.
Pentru ca guvernul ii protejeaza pe austriecii de la OMV sa ne taie industria petrochimica si sa tina gazele din Marea Neagra sub pamant pana ce vor primi aprobare sa le vanda oriunde altundeva, numai aici.
Pentru ca partidele noastre au inventat un mecanism de protejare a firmelor de gaze franceze si germane impotriva consumatorului roman, mecanism numit banditesc ANRE
Pentru ca guvernul nostru plateste din banii publici inselatoriile fratilor Micula
Pentru ca ministrii transporturilor rup contracte de autostrazi, doar pentru a pierde apoi procese si a plati zeci de milioane de Euro ca „despagubiri”
Pentru ca fiecare nou guvern aduce in sistemul bugetar un plus de cateva zeci de mii de amante, nepoti si cumetri.
Pentru ca niciun ministru al muncii nu stie sau nu vrea sa ne spuna cati romani lucreaza la stat.
Pentru ca guvernul se multumeste cu o alocare de bani europeni pe locuitor mult mai mica decat a ungurilor sau a polonezilor.
Asa ca, dragi cititori, sa nu credeti promisiunile actualului guvern decat pana la alegeri. Dupa ce va veti face datoria de cetateni si veti vota constiinciosi cu PNL sau cu PSD, veti afla ca tocmai ce s-au terminat banii de investitii si veti astepta pana la urmatoarele alegeri pentru a mai auzi asa niste promisiuni frumoase.
Daca Ludovic Orban ar fi vrut sa faca si altceva decat promisiuni ar fi impozitat pana acum pensiile speciale, ar fi redus cu cel putin un sfert numarul urias al bugetarilor, ar fi anulat concesiunea OMV pentru gazele din Marea Neagra, i-ar fi cerut Angelei Merkel sa trimita in tara niste lazi de Euthyrox in schimbul culegatorilor de sparanghel…”
„In lumea politica e dezastru”
Stateam pe un sezlong in fata hotelului. Era rece, ca si acum. Un vant subtire taios te alunga inauntru. Dar m-am incapatanat sa raman acolo, fumand. Era o atmosfera deprimanta: imensa parcare a hotelului era goala, asa cum nu mi-a fost dat sa o vad vreodata. In lumea politica e dezastru. Atat de putini sunt cei care isi merita locurile pe care sunt, incat oamenilor le e din ce in ce mai frica. „S-a suit scroafa-n copac”- spunem… Dar sunt atat de multe scroafe, si atat de putini copaci, totusi. Ma intreb daca eu, eu insumi sunt la locul meu. Am meritat, oare, toate cate mi s-au dat? Sa ai norocul sa-ti intalnesti o buna parte din idoli, toti marii oameni pe care i-ai admirat si continui sa-i admiri, e un semn ca te iubeste Dumnezeu.
Sa te imprietenesti cu Al di Meola, sa stai de vorba ore intregi, sa faci emisiuni cu aceasta mare stea a muzicii universale, sa-ti poti petrece timp cu Pascal Bruckner, sa fericesti lumea cu un interviu de mai bine de o ora jumate, cand conveniserati doar la jumatate de ora, sa-l cunosti pe procurorul devenit istorie, care a distrus „Prima Republica” in Italia cu anchetele sale privind coruptia politica, Antonio Di Pietro, si care avea sa-mi marturiseasca – cu martori-, la masa, in a doua zi petrecuta impreuna, ca regreta acest experiment care a dus la disparitia mai multor partide politice si la sinuciderea mai multor industriasi si politicieni. „Prea mult sange, prea multa distrugere, pentru o tara!”, mi-a soptit la una din mese… Devenise un om haituit, atat el, cat și familia sa. In holul restaurantului si in care 15 boadyguarzi elvetieni stateau cu mainile pe patul pistoalelor, in timp ce noi ne pregateam de emisiune…
Zilele incredibile, memorabile, serile bahice si emisiunea cu Gerard Depardieu, partida de sah pe care am jucat-o, fara sanse, cu Anatoly Karpov, inainte cu cateva ore de a intra in direct, toate astea, toate acele sute de ore, care inseamna „acomodarea” cu interlocutorul, dar si o posibila prietenie, cum am, acum, cu absolut toate aceste marimi, din Romania sau din lume au fost un dar de la Dumnezeu. Il merit, oare?
„Trebuie sa recunosc ca a fost unul din cele mai emotionante momente ale vietii mele”
Am meritat ca juriul de un impresionant prestigiu al Asociatiei Profesionistilor de Televiziune sa-mi acorde Premiul „Centenar” – APTR? Nu stiu. De o parte si de alta a scenei, la mese, juriul: Nicolae Breban uriasul romancier, doamna Lucia Hossu Longin, directorul Galelor APTR – o constiinta a culturii romane, regizorul de geniu Dan Pita, celebrul Sorin Iliesiu, dramaturgul Mihai Ispirescu si nu mai putin celebrul regizor Dan Necsulea.
Ei au hotarat ca emisiunea „Relitatea romaneasca” si „Realitatea tv” merita acest premiu. Trebuie sa recunosc ca a fost unul din cele mai emotionante momente ale vietii mele. Poate cel mai emotionant. Sa-ti faca „laudatio” doamna Hossu-Longin, Nicolae Breban si din sala sa coboare pe scena si sa vorbeasca insusi cel mai prestigios critic literar Eugen Simion, e maximum ce isi poate dori un om fara pretentii de vedeta, fara exercitiul vreunei cariere in televiziune si fara dorinta celebritatii.
A fost premiata o emisiune „de care nu mai este nevoie”, in forma in care a „trait” mai bine de sase ani… Eram totusi, impacat. Fara regrete. Puteam sa inteleg, din asta, orice. Urma sa se intre in „izolare”, oamenii cereau ca armata sa iasa pe strazi. Ce mai conta o emisiune dintre atatea altele, cand oamenii se pregateau sa traiasca oroarea de a fi pe aceasta lume in care erau amenintati toti cei pe care ii iubeam? Nu mai conteaza, in astfel de momente, cand moartea are cuvantul hotarator si poate aparea in orice clipa, absolut nimic… Cu atat mai putin o emisiune tv, nici cei care au gandit-o, produs-o, realizat-o. A doua zi la 9.00 aveam avionul spre Cluj. Am mai stat acolo, in fata hotelului pustiu mult timp, fumand si sorbind din cafeaua in care vantul imi adusese o frunza…
———————
Au trecut prin dezbateri in aceasta emisiune si politicieni, carora le-am putut descoperi calitati extraordinare: Ecaterina Andronescu, Vasile Puscas, Ioan Rus, Mihai Tudose, Vasile Dancu, Serban Valeca, Mircea Geoana, Valeriu Stoica, Alina Gorghiu, Calin Tariceanu, Vlad Nistor, Emil Boc, Ludovic Orban, Dan Tudorache, Monica Macovei, Daniel Baluta sustinator al bietilor romani din Ucraina,Raul Badulescu, brav transilvanean, cunoscator al dramei romanilor din Har-Cov, Dan Tudorache, Mihai Chirica, Dan Manu, Mario de Mezzo, Gheorghe Flutur, Robert Turcescu, Ionel Arsenie, Cristian Diaconescu, Ioana Constantin, Radu Moldovan, Ilie Bolojan, Nicolae Robu…
Am fost fericit sa fiu, chiar si pentru cateva ore, in preajma unor minunati medici, profesori cu talent si daruire si dragoste de oameni, precum doamna Monica Pop, Patriciu Achimas, Stefan Florian, Profesorul Rafila, si profesoara Beatrice Mahler, Marius Geanta si alti atatia medici extraordinari…
Cu siguranta ca nu i-am pomenit pe toti cei cu care am avut norocul sa-mi fie invitati in cei sase ani de „Realitatea romaneasca”, dar pot spune cu mana pe inima ca le datorez, tuturor, imens. Sunt multe lucruri de admirat la oameni atunci cand vrei sa vezi, si cand nu esti in stare sa urasti definitiv.
„Deasupra muntilor mi-a venit ideea de a tine un jurnal”
M-am trezit devreme. Eram singurul care dormise in uriasul hotel din Nordul capitalei. Era frig in camera, caldura fusese oprita. Am aruncat o ultima privire bagajelor si hainelor, care stateau cuminti in mijlocul camerei. Nu ma mai interesa ce se va intampla cu ele, asa ca le-am lasat acolo. Mi-am luat doar geanta de umar si am coborat in holul pustiu. Un taxi m-a purtat neobisnuit de repede, pe soseaua pustie, la aeroport. Deasupra muntilor mi-a venit ideea de a tine un jurnal. Cand am coborat la Cluj stiam ca-l voi scrie, desi sunt lenes si inconsecvent. Acum, ca il inchei, o fac cu o mare usurare si o mare liniste interioara. Incerc, din cauza asta, un sentiment de rusine si de vinovatie…
Scriu ultimele fraze, in timp ce romanilor li s-a „aplicat”, ca o continuare a starii de izolare/carantina, starea de „maxima urgenta” ca si cum celor ce ne conduc le este necesar sa mai continue inca, atat cat se mai poate, „experimentul” incalcarii „Drepturilor Omului”. Au votat atat Puterea, cat si Opozitia in Parlament. Imi pare rau sa inchei acest jurnal in aceasta nota, fara sa fi folosit tot ce mi-a dat viata, tot ce mi-au dat oamenii pe care i-am iubit si pe care inca ii mai iubesc, prietenii, iubitele, parintii, profesorii, oamenii pe care ii admir, tot acest „esential” inefabil, care m-a facut sa fiu cel care sunt astazi.
Octavian Hoandră
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Ora de istorie: Ultimul Paște din timpul războiului și primul din comunism. Ce scria ziarul Scânteia din 10 mai 1945

După ce Armata Roşie a ocupat România în toamna anului 1944, în timpul războiului, sovieticii s-au impus în regiune, iar la 6 martie 1945 a fost anunţată componenţa Guvernului condus de Petru Groza și, odată cu el, și planul de comunizare al României.
În același an, sărbătoarea Învierii Domnului s-a celebrat pe 6 mai, cu trei zile înainte de capitularea Germaniei în fața Aliaților. România era și ea implicată în război, în tabăra învingătoare de data asta.
Cu toate că resursele erau îndreptate pe front, iar populația civilă nu era neapărat în spirit de sărbătoare, conducerea țării a ținut totuși să respecte tradițiile Pascale: să meargă la slujba religioasă și să ciocnească ouă roșii.
Astfel, prin intermediul platformei Arcanum putem observa cum a fost descris acest eveniment de principalul organ de presă al PCR- ziarul Scânteia.
Sărbătorirea tradițională a Paștilor la regimentul de Gardă Călare
Printre titluri tehnice ca „Moarte criminalilor de război” sau articole despre înființarea economatelor, cei din redacția Scânteia au inclus în ediția zilei de 10 mai și o secțiune despre sărbătorile Pascale.
E vorba despre cum au sărbătorit cei cu funcții înalte, nefiind menționat nimic despre obiceiurile oamenilor de rând.
„Şi în acest an, a avut loc la Regimentul de Gardă Călare într-un cadru ostăşesc, serbarea ciocnirii ouălor roşii. În careul înverzit al regimentului, pavoazat de drapelele naţiunilor prietene şi aliate, ostaşi aparţinând Armatelor Română, Sovietice precum şi camarazi din Divizia „Tudor Vladimirescu“, aşteptau sosirea oaspeţilor.”
Dintre cei prezenți la serbare au fost și ministrul de război, general de C. A. Vasiliu Răşcanu și şeful de Stat Major, general de armată Sănătescu, însoțit de membrii delegaţiilor misiunilor militare aliate engleze și americane:
„(…) După primirea raportului, domnul ministru de război a trecut trupa în revistă, adresându-se soldaţilor cu „Hristos a înviat“.
S-a oficiat apoi un scurt serviciu divin, la sfârşitul căruia domnul ministru de război a rostit o caldă cuvântare ostaşilor, încheind cu urări pentru Maiestatea Sa Regele Mihai I, Mareşalul Stalin, M. Sa Regele George al Angliei şi Preşedintele Truman al Statelor Unite ale Americii de Nord. Într-o atmosferă de camaraderie, invitaţii au ciocnit ouă roşii cu ostaşii luând masa împreună cu ei în această zi de sărbătoare.”
Conducerea țării la slujba solemnă de la București
„În Capitală, Slujba învierii s-a oficiat într-un cadru solemn Sâmbătă 5 Mai orele 23.45 în Biserica Sfintei Patriarhii, de faţă fiind d-nii: General Vasiliu Răşcanu, ministrul de război, profesor P. Constantinescu-Iaşi, ministrul Propagandei. Deasemeni au asistat din partea Comisiei Aliate de Control în România, numeroşi ofiţeri şi ostaşi sovietici, dar și din misiunile anglo-americane.
„Au mai fost prezenţi d-nii: Cornel Cireş, preşedintele înaltei Curţi de Casaţie, general Constantin Sănătescu, şeful Marelui Stat Major, Poulopol, prim procuror general, Savel Rădulescu, precum şi un mare număr de personalităţi din viaţa noastră politică şi militară.” se menționează în articol.
„Serviciul divin a fost oficiat de I. P. S. S. Patriarhul Nicodem asistat de P. S. S. Episcopul Moruşca al Americii, P. S. S. Veniamin Sinaitul şi un mare sobor de înalţi Erarhi bisericeşti, preoţi şi diaconi. După terminarea serviciului religios, membrii guvernului în frunte cu d. general Vasiliu Răşcanu, ministrul de război, au prezentat urări I. P. S. S. Nicodem Patriarhul României, în sala Tronului Patriarhal, după care Patriarhul a ciocnit cu cei de faţă tradiţionalele ouă roşii.
Adresându-se apoi asistenţei, Patriarhul României, a făcut urări în sănătatea Majestăţii Sale Regelui Mihai I şi a Augustei Sale Mame Regina Elena, dorindu-le domnie lungă şi fericită.Apoi Patriarhul a a făcut urări guvernului. Ceremonia a luat sfârşit la orele 2.30 dimineaţa.”
Primul Paște al păcii, redat în ziarul Scânteia din 26 aprilie 1946
Economatele au fost în acea perioadă invenția salvatoare a comuniștilor.
„Din bătrâna clădire din str. Vasile Boerescu, unde sunt birourile Oficiului de Aprovizionare a Capitalei, câţiva oameni, au muncit fără de preget pentru a realiza acest lucru -Tovarăşul Petre Ion, ajutor de Primar General al Capitalei și şeful Oficiului Economic de Aprovizionare, înconjurat de o echipă de oameni tot atât de hotărîţi.”, menționează Gheorghe Florescu, autorul articolului.
Două treimi din populaţia Capitalei, adică un număr de peste 30.000 de oameni, s-au aprovizionat prin economate, iar mii de maşini şi zeci de vagoane au descărcat transporturile pe piaţă sau în magazii.
Elogiu sistemelor de economate
„Fără economate, muncitorii şi funcţionarii ar fi fost cu prilejul Paştilor pradă lipsurilor şi speculei celei mai crunte. Se poate spune că Bucureştiul au trecut destul de bine gruel examen al aprovizionării de Paşti. Timp de câteva zile populaţia muncitoare a Capitalei a putut să dea uitării grija chinuitoare a coşniţei. La măcelării s-a găsit carne din belşug, economatele şi cooperativele au distribuit mari cantităţi de alimente. Paştele anului acesta, primul Paşte al păcii, a putut fi prăznuit cu voia bună tradiţională.”
Cooperativa Victoria a reuşit o strașnică… victorie
„(…) Începuseră să dispară ouăle de pe piaţă. Se vindeau pe sub mână ca… „cocoşeii“. Cooperativa Victoria avea un stocaj de aproape un milion de ouă ce le stătea ca un ghimpe pe inimă „domnilor’ ce sperau să-şi facă şi acum averi în ajun de Paşte.
Vineri n-au mai putut răbda şi-au început să dea drumul vânzării, încet, cu mare teamă. Şi cereau dacă nu făceai puţină gălăgie, 7-800 lei pe bucată. Vineri după masă, „Victoria“ a anunţat desfacerea de ouă la 550 lei bucata.
Au ameţit domnii negustori, au înghiţit în sec şi au fost nevoiţi şi ei să vândă ouăle tot la acelaşi preţ. „Victoria“ s-a dovedit încă odată că este creată pentru a veni în ajutorul populaţiei şi a înfrîna specula.”
Rezervele alimentare pentru Capitală
„Pentru Paşte au fost programate următoarele cantităţi de alimente: OUĂ: 13.500.000, MIEI: 346.445 şi GĂINI: 50.000 din care numai prin gări au sosit în intervalul dela 9-17 Aprilie următoarele: miei 147.656 kg.,ouă 5 955.940, găini 62.745 kg. În afară de aceste alimente, economatele au mai fost aprovizionate de către cooperativa Victoria şi Oficiul de Aprovizionare şi cu alte alimente: făină albă de cozonaci, griş, paste făinoase, arpacaş, mazăre decorticată, magiun, brânză şi mezeluri.
Cooperativa Victoria singură a distribuit prin sucursalele ei 857.900 ouă, 6275 miei, 23.720 kg. brânză şi alte alimente ca magiun, zahăr, mazăre, etc., în valoare de peste un miliard şi jumătate lei.” se menționează în articol.
După sărbători aceeaşi activitate
„Tovarăşul Petre Ion ne-a declaratcă este hotărît să facă totul pentru ca sistemul de aprovizionare şi control experimentat de Paşte să rămână în vigoare şi pe viitor. Şi nu numai de Paşti oamenii să aibă putinţa de a se aproviziona. Oficiile Economice Judeţene trebuie să-şi dea silinţa să acopere cererile de alimente. Iar organele de control în Bucureşti, să se străduiască pentru a garanta o bună şi dreaptă repartizare a lor”, mai menționa Gheorghe Florescu în Scânteia.
Paula Mariuța
EVENIMENT
FOTO. Femeie mușcată de câinii unei stâne, în Florești. A fost dusă la spital de un echipaj SMURD

O femeie a primit, duminică, primul ajutor calificat de la echipajul SMURD din Punctul de Lucru Florești, după ce a solicitat asistență medicală în urma unor mușcături de câine în zona gambelor.
Incidentul a avut loc pe Dealul Cetății, iar din primele informații femeia ar fi fost atacată și mușcată de câinii de la o stână din zonă.
”Femeia fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale”, au spus reprezentanții ISU Cluj pentru Cluj24.
La fața locului a fost prezent și un echipaj al Poliției Locale Florești.
Altă femeie atacată mai demult
O altă victimă, tot femeie, a scris pe Facebook că în acel loc a fost și ea atacată de câini mai demult, dar a avut noroc cu niște băieți care au intervenit și au alungat câinii.
”Vine căldura și mulți vrem sa mergem la pădure aer curat. Chiar trebuie sa trecem prin așa ceva? Omul respectiv e proprietar peste tot dealul și toată pădurea?”, s-a întrebat aceasta.
Sursa foto: Trăiesc în Florești – Cluj Facebook
EVENIMENT
FOTO. Din pasiune pentru artă. Absolventă de Jurnalism din Cluj-Napoca, pictează haine și încălțăminte

Ioana Mihalachi este o tânără absolventă de Jurnalism din Cluj-Napoca, care personalizează diferite articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, căutând arta în toate activitățile sale. Atracția Ioanei pentru pictură a început încă din copilărie, de la primele ateliere la care a participat.
Adevărata pasiune a ieșit, însă, la iveală în clipa în care o simplă foaie de hârtie a devenit, brusc, prea mică pentru ideile ei. Peretele camerei s-a transformat într-un tărâm al picturii, alb, rece și lipsit de viață, dar cu un potențial imens, odată ce prima picătură de acuarelă l-a atins.
Totul a început cu un elefant creionat pe perete, abia sesizabil. Părinții Ioanei i-au susținut latura artistică, care la acel moment putea să pară o simplă distracție pentru o fetiță.
“Au venit ai mei acasă și au văzut elefantul făcut cu creionul pe perete. Reacția lor fiind: <<Ce-ai făcut, mă, pe perete?>> le-am spus apoi că vreau să-l și pictez, iar ei au spus: <<Bine, hai, pictează, că dacă nu iese bine, dăm cu var>>.
Am pictat elefantul, doar că pe atunci nu eram eu foarte pricepută la materiale și l-am pictat cu acuarele de hârtie. Evident că n-a ieșit cum trebuie și a trebuit să dăm după cu var, dar a fost un început”, povestește tânăra, zâmbind și amuzându-se la gândul amintirii plăcute.
Pasiunea prinde contur… pe blugi
Ani mai târziu, într-o zi ploioasă de weekend, când pânza părea prea banală, Ioana a decis să experimenteze. A cumpărat vopsele pentru textile și s-a apucat de pictat pe blugi.
“M-am dus frumos la o librărie, am cumpărat tot ce mi-a trebuit, am spart ceva bani și m-am întors acasă să mă apuc de treabă. Am început să desenez pe o pereche de blugi, care au ieșit foarte rău. Prima pereche de blugi a ieșit rău, rău de tot”, menționează Ioana.
Apoi a început să picteze hainele din casă care au început să iasă chiar bine și așa a început să ia și primele comenzi de la colege, inițial pe gratis.
”Pe atunci pictam doar blugi și le desenam doar buzunarul de la spate și am zis să cer și bani după un timp: 30 de lei buzunarul, dacă vreți”, își amintește tânăra.
Promovarea în online
Ioana a început să-și promoveze creațiile în mediul online încă de la primele lucrări, când încă locuia în orașul ei natal: “Le postam pe Instagram. Mi-am făcut cont de pictură și postam și pe grupul de Facebook din Piatra Neamț.
Mi-am făcut și pagină de Facebook. Pe atunci nu era TikTok. Și cred că dacă era TikTok, bubuia mai tare”.
Între timp, rețelele sociale au devenit parte din rutina ei, însă rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor.
“Am încercat asta cu Instagramul, am distribuit și pe pagina mea principală, fiindcă aveam mai mulți urmăritori. Și lumea doar dă like și atât, unii nici măcar. Am postat pe toate grupurile din Cluj. Am făcut texte frumoase. Nimeni nu m-a băgat în seamă”, adaugă aceasta.
Nici TikTok-ul nu pare să funcționeze așa cum spera ea, după ce a pus clipuri care au doar 100 de vizualizări.
”Îi rog pe clienți să dea tag, dar… nimic. Încă aștept momentul ăla când cineva o să zică: băi, uite, fata asta chiar face ceva fain”, adaugă tânăra, sesizabil iritată de situație.
Un perete pictat, o lecție învățată
Unul dintre primele proiecte serioase a venit din partea unui prieten, care i-a propus să picteze peretele unui local din Cluj-Napoca, Tucano Coffee. De la pictatul pe peretele propriei camere, la un spațiu care urma să fie în văzul lumii, lucrarea a fost o provocare imensă.
„Foarte inconștientă am fost, nu m-am gândit că era o chestie de trei pe patru metri și că trebuia să pictez pe o schelă. Am avut foarte mare noroc cu Gabriel, prietenul meu, care m-a ajutat”, mai spune Ioana.
Povestind despre dificulățile pe care aceasta le-a întâmpinat de-a lungul timpului, experiența de la Tucano a fost cea care i-a lăsat un gust amar tinerei după ce i s-a spus că verdele nu e verdele care trebuie, deși ea a trebuit să cumpere toate materialele și să facă toate culorile, iar dacă i s-ar fi adus culorile făcute pe nuanță, ”era altceva”.
Tehnici și materiale folosite
Ioana preferă acrilicul și spune că lucrează instinctiv. În procesul de creație nu trebuie să te gândești la ceva exact, nu pornești cu o idee exactă, gândindu-te să nu încalci vreo regulă.
Inspirația pornește de undeva, dar ești liber să adaugi o notă personală, iar rezultatul final să fie viziunea ta, nu a altcuiva.
Așadar, aceasta nu desenează după poze, nu copiază, ci creează din emoție și starea pe care o are în acel moment. “Niciodată nu am făcut după poză, de exemplu, când era de pictat ceva, dacă mi se părea mie că dacă acolo merge pus alb, puneam alb și arăta foarte bine.
Deci, cumva, la mine pictatul e din instinct, nu neapărat cine știe ce tehnică. Bine, și astea contează, dar eu nu mă ghidez după ele”, mai spune Ioana, care recunoaște că nu este bună la desen cu creionul, pentru că nici o linie dreaptă nu poate face.
”Dar cu acrilicul, totul e altfel. Și pictura pe haine rezistă perfect, am perechi de adidași pictați de 5 ani care arată la fel”, susține artista.
Pentru textile, aceasta folosește culori speciale și un top coat protector: “Am pictat pe geci, pe tricouri, pe pantaloni, pe blugi, pe papuci, pe pereți, pe tablouri. Pe tot ce se poate picta”.
Poți face bani punând în practică pasiunea?
Financiar, Ioana recunoaște că nu poate trăi încă din artă. Dar dacă ar avea comenzi constante, ar vrea să facă un job full time din pasiunea ei.
“Sincer mi-ar plăcea să fac un job full-time din asta, pentru că, până la urmă, e pasiunea mea șimereu dacă faci ceva cu drag o să iasă bine.
Dacă ar fi să am comenzi constantar fi o idee să fac asta pe viitor, pentru că orice lucru care e handmade și unicat, evident, costă mai mult.
Momentan, cred că nici măcar o cafea nu aș putea să-mi cumpăr, având în vedere că comenzile nu sunt atât de dese”, mai spune Ioana.
Fără studii în domeniu, dar cu potențial
Ioana este o fire artistică, după cum se poate observa chiar din lucrările ei. Totuși, nu are studii în domeniu și, lăsându-se îndrumată de cei din jur, a ales altă facultate.
“Toată lumea zicea că te duci la Arte, că mori de foame, clasica poveste despre pictorii care fac bani după ce mor. Și am zis că ok, hai, să ascult și eu o dată în viață de lumea care îmi spune să nu fac asta.
Și am ajuns la Jurnalism, unde chiar mi-a plăcut, doar că nu partea de scris. În schimb, tot ce înseamnă partea de design, de creat, îmi place.
Am observat că eu mereu îmi caut artă în orice aș face”, subliniază absolventa.
Mai mult decât pictură: genți croșetate, o nouă direcție
Creativitatea Ioanei nu s-a oprit la culori și pensule astfel că și-a spus că, dacă tot se pricepe atât de bine la artă, cât de greu poate fi să învețe să croșeteze? Așa că s-a dus la bunica sa și i-a zis: ”Hai, învață-mă! La un moment dat, chiar i-am arătat eu cum se face.
În vreo trei ore, cred că atât a durat, am făcut prima mea geantă, care a ieșit foarte drăguță. După aceea am început să croșetez încontinuu”.
Prima geantă croșetată de Ioana a fost postată la vânzare cu doar 40 de lei. “E foarte puțin”, recunoaște ea, “dar nici nu ieșise exact cum ar fi trebuit”.
Care sunt prețurile
Printre ultimele lucrări realizate de Ioana se numără un tablou cu Freddie Mercury, de dimensiuni mari, cât un chevalet, pe care l-a vândut cu 300 de lei.
De asemenea, o pereche de papuci pictați manual cu un model de trandafiri a ajuns la 350 de lei. Totodată, prețurile variază în funcție de complexitate și suport: un buzunar pictat costă în jur de 100 de lei, iar lucrările pe pereți se negociază în funcție de dimensiune și detalii.
Totuși, aici intervine și pasiunea și dorința de creație, unde prețul nu mai reprezintă un factor atât de important pentru aceasta.
“Sinceră să fiu, prețurile nu prea le stabilesc eu, pentru că, dacă ar fi după mine, le-aș face pe toate gratis. Mă consult mereu cu prietenul meu, pentru că el este mai obiectiv și îmi spune exact cât consideră că valorează munca mea”, menționează Ioana.
Pentru susținere sau comenzi o puteți găsi pe Ioana pe conturile sale de Instagram și TikTok:
Instagram: https://www.instagram.com/iwaas_art
TikTok: https://www.tiktok.com/@iamiwaa?_t=ZN-8vPvZCzUUSs&_r=1
Denisa Davidaș

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, publică ghidul complet pentru achiziționarea în siguranță a produselor alimentare specifice sărbătorilor de Paște, de la carnea de miel și ouă, până la cozonaci și băuturi alcoolice.
Ce verifică ANPC și ce trebuie să știți ca să cumpărați în siguranță:
1. Carne și produse din carne (inclusiv miel):
• Cumpărați DOAR din locuri autorizate (măcelării, magazine, piețe amenajate), cu ștampilă sanitar-veterinară.
• NU cumpărați din portbagajele mașinilor, chiar dacă prețul e mic.
• Carnea trebuie să aibă un aspect proaspăt, miros plăcut, fără mucus sau culoare modificată.
• Verificați prețul de la raft cu cel de pe bon.
2. Ouă:
• Luați-le doar din spații autorizate, păstrate la rece.
• Evitați ouăle fisurate, murdare sau păstrate la temperatura mediului ambiant.
• Coaja trebuie să fie întreagă, iar la spargere albușul să fie dens, gălbenușul semiglobulos.
• În cazul ouălor vrac, trebuie să fie afișate clar: calitatea, greutatea, metoda de creștere și data valabilității.
3. Vopsea de ouă:
• Alegeți doar produse autorizate, cu etichetă completă: producător, ingrediente, instrucțiuni, dată de valabilitate.
• NU folosiți vopsele tipografice sau textile – pot fi toxice!
Cozonaci și checuri
4. Produse de patiserie (cozonaci, checuri):
• Cumpărați din locuri curate, autorizate.
• Personalul trebuie să poarte echipament de protecție, iar produsele neambalate să fie bine protejate și servite cu ustensile.
• Etichetele trebuie să arate clar ingredientele (inclusiv alergenii) și data de valabilitate.
5. Ciocolată, produse din cacao:
• Verificați eticheta: denumirea, producătorul, data durabilității, conținutul de cacao.
• Atenție la ambalaje deteriorate și produse fără traducere în limba română!
• Nu cumpărați de la vânzători ambulanți!
6. Vin și băuturi alcoolice:
• Eticheta trebuie să includă producătorul, concentrația alcoolică, volumul, tipul vinului și originea.
• Verificați dacă lichidul este limpede și fără impurități.
• Pentru băuturile spirtoase – eticheta trebuie să respecte normele Ministerului Finanțelor.
”În anii trecuți, ANPC a găsit de Paște ouă sparte sau expirate, vopsea cu termen depășit, produse „tradiționale” fără atestare. Carnea, cozonacii și ciocolata erau uneori etichetate incorect sau cu ingrediente înșelătoare. Vinurile erau fără mențiuni privind alergenii sau ambalaje deteriorate”, a precizat Protecția Consumatorilor.
Sursa: Mediafax