Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți în județul nostru prin articole în limbile română și ucraineană.

Julia a plecat din Ucraina în a opta zi de război. A ajuns în România pe 6 martie, cu fata ei în vârstă de 7 ani și alți 3 prieteni cu copii. A fost cel mai greu drum din viața lor.

Clujul a primit-o cu bucurie și este recunoscătoare tuturor celor cu care s-a întâlnit de-a lungul timpului, dat fiind că au ajutat-o să își găsească o locuință și un loc de muncă, însă îi e dor de casă, iar melancolia devine din ce în ce mai mare cu fiecare floare pe lângă care trece. A fost prima primăvară departe de grădina ei de acasă.

„Locuiesc aproape de aeroportul din Dnipro, iar soțul mi-a spus că ar fi bine să iau copilul și să plec pentru a rămâne în siguranță. Am făcut un bagaj mic astfel încât să îl pot căra, ținând de mână și fata.

Am călătorit 2 zile pe tren, erau și oameni cu copii mici care stăteau pe holuri. Cei care nu ajungeau primii rămâneau pe coridor, iar mulți aveau copii cu care dormeau pe jos”, relatează aceasta pentru Cluj24.

Un drum lung din cauza unui război care te îngheață, deși nu e rece

Refugiații dormeau pe jos cu copiii și afară, în stații, cu toate că era foarte frig, însă nu existau alternative.

„Nu am dormit 2 zile, a fost foarte obositor. Am mers către Solotvyno, apoi am trecut granița la Sighetu Marmației. În România am fost bineveniți.

O prietenă are o cunoștință în România, așa că ne-a dat datele de contact ale celei care avea să ne ajute. Ne-am întâlnit și am mers în Dej, unde am stat timp de 2 luni. Am fost ajutați la fiecare pas de către vecini, dar și de alți oameni cu care ne-am intersectat. Le suntem recunoscători tuturor”, notează ea.

Timp de 3 săptămâni a mers doar la magazin, din nevoie. Atât Juliei, cât și fiicei le-a fost greu să se adapteze.

„Citeam știrile toată ziua și eram îngrijorată, dar mi-am dat seama că nu vreau să stau pur și simplu și că am nevoie de un job. Am găsit pe internet o fată care face manichiură în Cluj, este tot din Ucraina.

Nu a renunțat la vis, iar visul nu a renunțat la ea: „Mi-a spus că pot lucra și eu”

I-am dat mesaj și am întrebat-o cum și-a găsit de lucru, iar ea mi-a dat numărul de telefon al șefului, care mi-a spus că pot lucra și eu, așa că ne-am mutat în Cluj-Napoca”, spune Julia.

În Ucraina lucra ca make-up artist și ca stilist de sprâncene. A fost ceea ce și-a dorit să facă încă de când era elevă la școală. Ideea că poate face fetele să fie fericite cu felul în care arată o făcea și pe ea fericită.

„Am absolvit cu rezultate excepționale academia, cu diplomă de masterat în Managementul Resurselor Umane și Economia muncii. Dar visul de a deveni un make-up artist, cu un focus pe sprâncene, nu m-a lăsat, așa că am ales calea asta”, indică ea.

Importanța sprâncenelor și a unui loc de muncă pe care să îl iubești

Astfel, în 2008 a început călătoria Juliei în această industrie. Mama îi spunea că nu este o meserie din care să se poată întreține, fiindcă oamenii nu au nevoie de servicii ca acestea.

„Dar nu e adevărat, toate fetele vor să se îngrijească. Sprâncenele ne definesc expresiile faciale, motiv pentru care cred că sunt un element foarte important din aspectul nostru fizic.

În plus, dacă îți iubești meseria, vor fi mereu oameni care să apeleze la tine. Eu n-am început să lucrez pentru bani, ci din plăcere”, precizează Julia.

Și fetelor le plăceau rezultatele, motiv pentru care simte că are cea mai frumoasă meserie.

„Vin mereu la mine cu o stare de spirit bună și pleacă și mai fericite”, adaugă ea.

Singura dificultate e să se trezească foarte devreme pentru a se ocupa de machiajul mireselor, dar pentru că iubește ceea ce face, nu i se mai pare atât de greu.

Nu simte o diferență majoră între lucrul cu ucrainencele și cel cu româncele.

„Suntem similare și chiar îmi pare rău că nu putem conversa atât de mult încă, fiindcă nu știu limba suficient de bine”, spune make-up artistul.

O primăvară departe de casă: „Am așteptat tot anul să văd lalelele înflorind”

A exersat mai mult engleza, dar deja a învățat cuvinte în română. Limba nu e cea mai mare piedică, se adaptează, dar dorul de casă rămâne acolo.

„Când am plecat, cel mai greu lucru a fost să mă despart de oamenii pe care îi iubesc. Mă simt bine în Cluj-Napoca, e un oraș foarte primitor și frumos, cu mulți oameni buni, gata să te ajute oricând. Îmi place mult!

Dar îmi e dor de casă. Grădinăritul e un hobby de-al meu. Îmi place să am grijă de plante: flori, legume și așa mai departe. Acasă, în Ucraina, am o grădină.

Acum e primăvară, perioada optimă pentru grădinărit, în care bujorii înmuguresc și lalele deja ofilesc. Am o colecție de lalele acasă, am așteptat tot anul să le văd înflorind. Acum văd oameni cu flori pe stradă, iar asta mă face melancolică”, povestește Julia.

Viața e o grădină

Când era studentă, a lucrat ca operator într-un call center, dar și într-un birou unde activitatea ei se rezuma la documente.

„Datorită acestor două joburi am putut să câștig bani pentru cursurile de make-up și materialele necesare”, menționează make-up artistul.

Până acum, viața ei e ca o grădină cu flori, a ofilit când nu a mai putut sta în Ucraina, dar speră la noi muguri sezonul următor.

„În viitor, vreau să stau în orașul natal, în țara mea prosperă, să fac ce îmi place și să îi am pe oamenii dragi aproape. Sper ca războiul să înceteze curând ca să ne putem întoarce cu toții acasă.

Dar vreau și să mulțumesc tuturor celor care m-au întâlnit în aceste 3 luni, oamenii din România sunt foarte buni și vă mulțumim pentru că ne-ați primit și că ne-ați fost alături în tot acest timp”, conchide Julia.

Fii la curent cu activitatea ei, dându-i un follow pe Instagram cu un click aici, iar dacă vrei o programare, nu ezita să îi scrii.

Юліяпоїхала з України, заразвонавізажист у Клужі. Вонахотілабачити, якцвітутьїїтюльпани, аленевстигла.

ЮліяпокинулаУкраїнунавосьмийденьвійни.ВонаприбуладоРумунії 6 березнязісвоєю 7-річною донькоютаще 3 друзями з дітьми.Цебуланайважчадорога в їхньомужитті.Клужприйнявїї з радістю і вдячнийусім, коговоназустрілаподорозі, оскількивонидопомоглиїйзнайтидім і роботу, алевонасумуєзадомом, і їїмеланхоліястаєдедалібільшою з кожноюквіткою.Цепершавеснадалековідрідногосаду.

«Я живубіляаеропорту «Дніпро», і мійчоловіксказавмені, щобуло б добрезабратидитину і піти, щоббути в безпеці.Я зібраланевеликусумку, щобноситиїї, тримаючидівчинузаруку.

Я їздилапоїздом 2 дні, в коридорахтакожсиділилюди з маленькимидітьми.Ті, хтонеприйшовпершим, залишалися в коридорі, а у багатьохбулидіти, з якимивониспалинапідлозі», – повідомляєвона Cluj24.

Довгадорогачерезвійну, яказаморожує, хоча й нехолодно

Біженціспалинапідлозі з дітьми і надворі, навокзалах, хочацебулодужехолодно, алеальтернативинебуло.

«Я неспала 2 дні, цебулодужевтомливо.Миїздили в Солотвино, потім я перетнувкордон у Сігету-Мармація. У Румуніїнамбулираді.

У подруги є знайома в Румунії, тожвонадаланаміїконтакти.Мипознайомилися і поїхали в Деж, депробули 2 місяці.Накожномукроцінамдопомагалисусідитаіншілюди, якихмизустрічали.Мивдячнівсім”, – сказалавона.

3 тижніходилитільки в магазин, попотребі.І Юлії, і їїдочцібуловажкопристосуватися.

«Я читалановиницілийдень і хвилювалася, алезрозуміла, щопростонехочусидітибезділа і щоменіпотрібнаробота.Я знайшлапоІнтернетудівчину, якаробитьманікюр в Клужі, теж з України.

Вонаневідмовиласявідмрії, і мріяневідмовиласявіднеї:«Вонасказаламені, що я тежможупрацювати”

Я написалаїйсмс і запитала, яквоназнайшлароботу, і вонадаламеніномертелефонуіїначальника, якийсказавмені, що я тежможупрацювати, томумипереїхали в Клуж-Напока», – розповідаєЮлія.

В Україніпрацювалавізажистомтастилістомдлябрів.Цимвонахотілазайматися, колибуластуденткою в школі.Ідеяпроте, щовонаможерадуватидівчатсвоїмзовнішнімвиглядом, зробилащасливою і її.

«Я закінчилаакадемію з винятковимирезультатами, дипломомМагіструправліннялюдськимиресурсамитаекономіки і праці.Алемріястативізажистом, з акцентомнаброви, мененепокидала, тому я обралацейшлях», – вказуєвона.

Важливістьбрів і робота, якупотрібнолюбити

Так, у 2008 роціпочавсяшляхЮлії в ційгалузі.Іїматиказала, щоценеробота, щобутримуватисебе, томущолюдямнепотрібнітакіпослуги.

«Алеценеправда, всідівчатахочутьподбатипросебе.Бровивизначаютьнашвиразобличчя, тому я вважаю, щовони є дужеважливимелементомнашогозовнішньоговигляду.

Крімтого, якщовилюбитесвоюроботу, завждизнайдутьсялюди, якізвернутьсядовас.Я почалапрацюватинезарадигрошей, а зарадизадоволення», – розповідаєЮлія.

Дівчатамтакожсподобалисярезультати, томувонавважає, що у неїнайкрасивішаробота.

«Вонизавждиприходятьдомене з гарнимнастроєм і йдутьщещасливішими», додаєвона.

Єдинаскладність – прокидатисядужерано, щобподбатипромакіяжнаречених, алеоскількивоналюбитьте, щоробить, цевженездаєтьсятакимскладним.

Вонаневідчуваєвеликоїрізниціміжроботою з українкамитароботою з румунськаміжінками.

«Мисхожі, і менідужешкода, щомищенеможемотакбагатоспілкуватися, бо я недостатньодобрезнаюмову», — кажевізажист.

Цявеснадалековіддому: «Цілийрік я чекала, щобпобачитицвітіннятюльпанів»

Вонапрактикувалаанглійську, алевжевивчиладекількарумунськіхслів.Мова – ненайбільшаперешкода, вонапристосовується, алетугазадомомзалишається.

«Коли я пішла, найважчебулорозлучитися з людьми, яких я люблю. Я почуваюсядобре в Клуж-Напоці, цедужепривітне і красивемісто, з багатьмахорошимилюдьми, готовимидопомогтивам у будь-якийчас, меніцедужеподобається!

Але я сумуюзадомом.Садівництво – моєхобі.Люблюдоглядатизарослинами: квітами, овочамитощо. Дома, в Україні, у мене є сад.

Заразвесна, найкращапорадлясадівництва, колипівоніїрозквітають а тюльпанивжев’януть.У меневдома є колекціятюльпанів, я цілийрікчекала, щобпобачитиїхцвітіння.Зараз я бачунавулицілюдей з квітами, і відцьогомене я стаюмеланхолійною», – розповідаєЮлія.

Життя – цесад

Коливонабуластуденткою, вонапрацювалаоператором у кол-центрі, а також в офісі, деїїроботаобмежуваласядокументами.

«Завдякицимдвомроботам я змоглазаробитигрошінакурсимакіяжутанеобхідніматеріали», — розповідаєвізажист.

Досіїїжиття, якквітник, зів’яла, колинемоглазалишається в Україні, алесподіваєтьсянановінаросткинаступногосезону.

«У майбутньому я хочузалишитися в рідномумісті, у своїйпроцвітаючійкраїні, займатисяулюбленоюсправою і матиблизькихлюдейпоруч.Я сподіваюся, щовійнаскорозакінчиться, щобмивсімоглиповернутисядодому.

Але я такожхочуподякувативсім, хтозустрівменезаці 3 місяці, люди в Румуніїдужехороші, і мидякуємовамзате, щовинасприйняли і щобули з намивесьцейчас», – підсумовуєЮлія.

Будьте в курсіїїдіяльності, слідкуйтезанею в Instagram, <<<натиснувшитут>>>, і якщовихочетезаписатисяназустріч, несоромтесяписатиїй.

(Un proiect al Asociației Cluj24 și Fundației Comunitare Cluj, susținut de OXFAM).