Connect with us

EVENIMENT

IPJ Cluj despre minorii ieșiți pe geamurile unei mașini: Răspunsul Poliției nu a fost emis de instituție. Se fac verificări

Publicat


IPJ

Biroul Autostrăzi A3  s-a autosesizat din oficiu cu privire la apariția în mediul online a unui videoclip ce surprinde două persoane ieșind pe geamurile unui autovehicul, aflat pe un sector de autostradă, urmând să fie stabilite toate circumstanțele în care a avut loc evenimentul și aplicate măsurile legale.

”Totodată, în urma apariției în spațiul public a unui document oficial, respectiv răspuns către petent, care ar fi fost emis de către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Poliția Municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, înregistrat sub nr. 663.519 din 03.10.2024, precizăm următoarele:

Documentul mai sus menționat nu a fost elaborat și emis de către instituția noastră, existând neconcordanțe în ceea ce privește numărul de înregistrare, data emiterii și titulaturile persoanelor semnatare.

În acest caz, conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări, urmând ca, în funcție de rezultatele obținute, să fie luate măsurile legale”, a transmis IPJ Cluj.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate