EVENIMENT
Ionuț Florea, Alianța Dreapta Unită: Marile proiecte ale Clujului au rămas la stadiul de POVEȘTI sau studii de fezabilitate

„În ultimii 4 ani, marile proiecte care ar fi trebuit să permită Clujului să treacă la nivelul următor și să intre în competiție cu alte centre importante nu doar din România, ci și de la nivel regional, din Europa Centrală și de Est, au rămas la stadiul de povești sau de studii de fezabilitate. Problema a fost și rămâne lipsa de viziune și de interes din partea majorității și conducerii Consiliului Județean. Mentalitatea lor este că lucrurile merg și așa”, spune Ionuț Florea, consilier județean și candidat pentru un nou mandat din partea Alianței Dreapta Unită la alegerile din 9 iunie.
„Mediul universitar și cu cel privat de afaceri și-au făcut treaba și împreună au adus economia județului la nivelul la care se află acum. Autoritățile județene să își ia în serios responsabilitățile și să întreprindă pași concreți pentru a susține creșterea economiei județului, mai ales în condițiile în care măsurile fiscale din ultimii doi ani de la nivel național și impredictibilitatea fiscală, în general, au un impact negativ pentru multe industrii și afaceri”, subliniază Ionuț Florea.
Ionuț Florea, Alianța Dreapta Unită: Marile proiecte ale Clujului au rămas la stadiul de POVEȘTI sau studii de fezabilitate
Restrângerea sau sistarea recentă a activității diferitor companii din Cluj-Napoca este un semnal care confirmă validitatea argumentelor acestei abordări. Clujul concurează, de altfel, pe o piață regională extrem de competitivă, în care decizia de menținere sau de realizare a unei investiții se ia strict pe criterii de afaceri. Tendințele și evoluțiile globale, inclusiv progresul din zona inteligenței artificiale, pun provocări pentru anumite industrii și susțin creșterea sau apariția altora.
Alianța Dreapta Unită propune dezvoltarea și implementarea unei strategii de atragere de noi investiții în județul Cluj, în special a industriilor care generează valoare adăugată mare. Este importantă implementarea de proiecte și acțiuni care să aibă ca obiectiv sprijinirea companiilor clujene de a intra și pe alte piețe europene și nu numai. Este crucial să susținem și realizarea unor noi parcuri industriale la nivel județean în Dej-Gherla, Turda-Câmpia Turzii și Huedin, după modelul Bihorului.
„Pentru a nu rămâne doar la stadiul de idei, aceste propuneri trebuie asumate ca obiective de viitorul Consiliului Județean. E important, de aceea, ca viitoarea majoritate din Consiliul Județean Cluj să fie una care să înțeleagă și să susțină real dezvoltarea economică a Clujului. Prin votul lor din 9 iunie pentru Oamenii Buni, pentru lista de candidați ai Alianței Dreapta Unită pentru Consiliul Județean, clujenii pot pune umărul la atingerea acestui obiectiv și la susținerea progresului județului nostru”, concluzionează Ionuț Florea.
CMF: 21240009
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ADMINISTRAȚIE
Radu Constantea (președinte „U” Cluj): Cred că avem cel mai PUTERNIC brand din Transilvania la nivel sportiv

După victoria echipei sale în derby-ul Clujului, Radu Constantea, președintele Universității Cluj, a transmis că „U” „e cel mai puternic brand din Transilvania la nivel sportiv”, scrie GSP.
„Este o victorie extrem de importantă. Am început acest drum din Liga 4, în 2016 . Am parcurs un drum lung prin ligile inferioare. E o mare realizare că am câștigat 3 meciuri cu ei în acest sezon.
Radu Constantea (președinte „U” Cluj): Cred că avem cel mai PUTERNIC brand din Transilvania la nivel sportiv
Am avut peste 23.000 de oameni la stadion. Mă bucur pentru fani. Cred că avem cel mai puternic brand din Transilvania la nivel sportiv. Încercăm să ne consolidăm poziția, să creștem de la an la an.
Neluțu Sabău a prelungit pe doi ani. Nu a fost foarte greu. Am stabilit anumite obiective, să creștem puțin nivelul. O să creștem și bugetul să ne consolidăm poziția în play-off. Noi avem nevoie de genul acesta de meciuri, cu mulți spectatori în tribune.
E prea mult titlul în 2 ani, nu avem un patron în spate. Noi creștem an de an. E greu să prindem din urmă echipe care au făcut mari investiții. Putem crește și încerca să atragem lângă noi oameni puternici financiar, dar oamenii sunt mai low-profile, nu vor să apară. Deci poate ar merge să atragem mai mulți investitori.
„Noi suntem de acord să renunțăm dacă se decide la nivel federal să se retragă această susținere din partea autorităților fizice”
E extrem de dificil să prindem cupele europene, sunt echipe mai puternice în față. Noi încercăm să câștigăm fiecare meci.
Am avut cheltuieli undeva la 36 de milioane de lei, venituri la 41-42 milioane de lei. Avem 12 milioane venite din subvenții de la autoritățile publice. Noi suntem de acord să renunțăm dacă se decide la nivel federal să se retragă această susținere din partea autorităților fizice.
Dar cred că ar fi probleme pentru anumite echipe de Liga 2. Noi am fi primii care am fi de acord. Noi suntem ONG, nu urmărim neapărat să facem profit”, a declarat Constantea.
EVENIMENT
Incendiu pe strada Cantonului din Cluj-Napoca la o gheretă. Un bărbat a făcut atac de panică

Un incendiu a izbucnit, marți, la o gheretă de pe strada Cantonului.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca sunt cei care intervin pentru a lichida flăcările care au cuprins ghereta, care este folosită ca post de pază.
Incendiu pe strada Cantonului din Cluj-Napoca la o gheretă
Flăcările s-au manifestat generalizat, au anunțat reprezentanții ISU Cluj. Un bărbat de aproximativ 40 de ani va fi evaluat medical, acesta suferind, la o primă evaluare, un atac de panică. La misiune iau parte o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Revenim cu amănunte.
Foto: Arhivă
ADMINISTRAȚIE
2 milioane de lei pentru valorificarea descoperirilor arheologice din Parcul I.L. Caragiale. A fost lansată licitația

Primăria Cluj-Napoca a demarat procedura de licitație pentru valorificarea descoperirilor arheologice găsite pe șantierul de modernizare a Parcului I.L. Caragiale și a străzii Octavian Petrovici.
Contractul, cu o valoare estimată de 2.000.000 lei fără TVA, vizează conservarea, restaurarea și expunerea descoperirilor într-un mod accesibil publicului. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 16 aprilie 2025.
Conceptul de expunere a vestigiilor istorice
Conform documentației tehnice, descoperirile arheologice vor fi integrate într-un spațiu de expunere deschis, amenajat într-o excavație circulară cu diametrul de 12 metri și o adâncime maximă de 4,5 metri. Aceasta va fi protejată printr-o balustradă metalică circulară, oferind vizitatorilor o perspectivă sigură asupra sitului istoric.
Lucrările vor include măsuri de restaurare și conservare a zidurilor expuse, folosind tehnici conforme cu statutul patrimonial al acestor descoperiri. Pentru stratul de călcare și stabilizarea zonei, se va folosi un strat de nisip stabilizat, așternut pe un suport de piatră spartă, asigurând astfel o bună permeabilitate.
Un alt element important al proiectului constă în păstrarea și marcarea la nivelul solului a traseului fostei incinte fortificate. Acesta va fi evidențiat printr-o fâșie de oțel pre-oxidat cu lățimea de 50 cm, montată pe toată lungimea parcului. Totodată, se va amenaja o alee de vizitare cu o lățime de 1,5 metri, realizată din același strat de nisip stabilizat, pentru a asigura coerența vizuală și funcțională cu restul aleilor din parc.
Modernizarea Parcului I.L. Caragiale, finalizată în 2024
Lucrările de reabilitare a Parcului I.L. Caragiale din Cluj-Napoca s-au încheiat în decembrie 2024, transformând acest spațiu într-o zonă modernă și prietenoasă cu mediul. Proiectul a inclus plantarea a 53 de arbori noi, precum și decopertarea și amenajarea Canalului Morii.
Proiectarea și execuția lucrărilor au fost realizate de asocierea Nord Conforest – SC Costin și Vlad Birou de Arhitectură SRL, valoarea totală a investiției ridicându-se la 24 de milioane de lei.
EVENIMENT
Dan Petrescu (CFR Cluj), după înfrângerea în derby: Sunt DERANJAT de rezultat, nu de joc. Am avut ghinion

Luni seara pe Cluj Arena, CFR Cluj a suferit cea de-a treia înfrângere din acest sezon în fața Universității Cluj. Rivala a câștigat cu 1-0, gol marcat de Blănuță în min.43. Dan Petrescu a analizat eșecul din derby-ul Clujului.
„Cea mai nedreaptă înfrângere din cariera mea. Se joacă pe goluri, nu pe ocazii. Și noi am avut așa, cu Slavia. Nu trebuia să ratăm atâtea ocazii. Dacă vom juca așa, avem șanse mari să fim pe primul loc. Ei nu prea au ajuns la poartă. Eu ce să le mai zic băieților? I-am felicitat.
Dan Petrescu (CFR Cluj), după înfrângerea în derby: Sunt DERANJAT de rezultat, nu de joc. Am avut ghinion
Îmi pare rău pentru fani, am fi trecut și pe primul loc. Dacă nu ajungeam la poartă, puteam găsi vinovați, dar așa, nu. În 2025 nu am mai tras de atâtea ori la poartă. Am pierdut iar cu „U” Cluj, se întâmplă ceva. Urmează Craiova, băieții au ieșit supărați și obosiți. Trebuie să câștigăm meciul din Cupă.
Sunt deranjat de rezultat, nu de joc. De când am venit la Cluj nu am câștigat Cupa, deci o vreau. Jucăm cu o echipă în formă. Sper să nu ajungem la prelungiri. Preferam să jucăm rău, dar să câștigăm, cum o făceam prin 2018. Am avut multe ocazii, deși U a învățat să se apere.
Sunt foarte dezamăgit, chiar dacă nu se vede. A fost o etapă de coșmar pentru noi. Craiova a dat gol în minutul 96, FCSB în 85. Dar nu putem să o dăm numai pe noroc”, a declarat Petrescu.