OPINIE. Cu gândul la Ioan Pavel Azap. ”Între chin și amin” despre filmele românești de pe Netflix

În Cluj cel mai important critic de film pe care l-am cunoscut, Ioan Pavel Azap, obișnuia să spună că decât să vezi un film străin prost, mai bine unul românesc fiindcă ”riști” să rămâi cu ceva în urma lui.

Bunului și nostalgicului Pavel Azap nu o să îi mai putem cere părerea fiindcă în decembrie 2023 a plecat într-o lume mai bună, la doar 56 de ani. Poate o antologie a scrierilor lui despre film să ne mai ajute.

Cu gândul la Ioan Pavel Azap. ”Între chin și amin” despre filmele românești de pe Netflix

Recent, în unele publicații, filmul clujeanului Mircea Bravo ”Nuntă pe bani” era aspru criticat: ”Doamne ferește, cu greu poți să vezi ceva mai cringe (înfiorător – n.a.). Filmul ăsta este cel mai bun argument pentru toți cei care detest filmele românești, practic face un deserviciu industriei cinematografice. În sensul că riști să rămâi cu sechele după ce-l vezi și să nu mai poți să calci vreodată într-o sală de cinema”.

Mai sunt asemenea păreri caustice, dar total exagerate. Cine a văzut Teambuilding, suportă să se uite și chiar râde la ”Nuntă pe bani ”, iar în ciuda cuvintelor demolatoare, ne încumetăm să spunem că umorul practicat de Mircea Bravo este mai mult decât stimabil, are la purtător o cantitate ma imare de talent și inteligență procesată și mai mult bun simț decât alte producții contemporane.

Pentru a ne face o idee (sigur relativă) am numărat mai în glumă mai în serios cum categorisește platforma Netflix producțiile românești. Astfel, am avea pe platformă 38 de filme de comedie românești, 18 filme dramatice sobre, 40 de drame, 3 filme românești dure și 12 filme de artă românești.

Nerelevant, dar provocator de o discuție.

Despre Teambuilding

Am fost întrebat, ca neofit ce sunt, despre filmul ”Teambuilding”. Mă bucur că autorii, despre care am înțeles că au investit toate economiile dintr-o viață pentru a realiza filmul, si-au recuperate investițiile, fiind pelicula cea mai vizionată de către români în toate timpurile.

Desigur că de acum vor avea bani să realizeze și alte filme. Și altfel. Nespecialist declarat, aș recomanda unele filme mai recente de pe Netflix și cinematografe care meritau văzute mai repede ca ”Teambuilding” (care se pare că a și fost uitat) fără a se dori niciun clasament valoric. Doar că ar merita văzute:

Lista filmelor

1. Libertate – ca în toate filmele lui Tudor Giurgiu răzbate dragostea lui pentru film. Și aici reușește să surprindă clipe teribile din istoria contemporană a României, precum în filmul ”De ce eu ?” într-o viziune onestă și inedită a realităților într-o tensiune suportabilă (pentru spectator) cu emoție și profesionalismul unui documentarist. Merită văzut și dacă nu ești cinefilm măcar pentru adevărul istoric, cel puțin ca o lecție pentru generația tânără și pentru personalitățile implicate în structurile puterii (Armată, Justiție, Poliție, Politică) care ar trebui să judece corect, dar în același timp uman și să ia decizii în moment dramatice.
2. Între chin și amin – un regizor aromân promițător, Toma Enache, are curajul să abordeze cel mai cumplit experiment de reeducare, tortură și martiraj cunoscut în lumea europeană, Fenomenul Pitești. Îngroziți de ce au făcut, chiar comuniștii au convenit să îi împuște pe acei gardieni torționari în speranța că se vor șterge urmele atrocităților. Rușii, la rândul lor, vâzând că ne-am comunizat mai tare decât ei și că am zdrobit opoziția mai cumplit decât la ei si-au retras, cu multă încredere, armatele din România (nu din cauza vinului de la Lechința dat lui Hrușciov sau diplomației Securității. Securitatea a conceput și executat Operațiunea Pitești. Fiica lui Gică Hagi arată că are un mare talent actoricesc într-un film foarte greu, dar suportabil despre ororile Fenomenului Pitești.
3. Nunta mută – dacă semeni Horațiu Mălăele se naște aproape capodoperă. S-a întâmplat în realitate. La el se zâmbește sau se lăcrimează, nu se hăhăie.
4. Un pas în urma serafimilor – cu tact și duioșie chiar, tratată viața seminariștilor ortodocși.
5. Balanța– o comedie care prefigurează teribil evoluția societății românești și continuarea inversării elitelor. Lucian Pintilie este un mare regizor, iar Maia Morgenstein va fi auzită (uneori prea tare) de acum, ca o vedetă adevărată de teatru și film.
6. Amintiri din Epoca de Aur – dramă, umilința și traumele din ceaușism în scurte povestiri, legende urbane, cu un umor casnic. O miștocăreală cinematografică cu mare succes de public, dar poate că așa au rezistat românii mai bine, cu multe glumițe.
7. A fost sau n-a fost – mai ales pentru cinefili. Revoluția și televiziunile talk-show-izante satirizate într-o scenă sumară cu personaje remarcabile.
8. Tata mută munții – un juurnalist spunea că nu înțelege de ce se spune că Adrian Titieni este un excelent actor. Simplu, și doar după/ pentru acest film ar pricepe.
9. București Non stop – un taximetrist și un buticar pot fi mai omenoși ca niște politicieni, iar o prostituată ar putea fi și mama tandră? Un excelent film al lui Dan Chișu pe nedrept uitat. Și autorul și filmul.
10. Cardinalul – biserica din România a avut martiri. Să se înțeleagă că România ca stat și neam, există nu dintr-o glumă, ci datorită unor martiri.
11. Moromeții 2 – ne aduce cu dor aminte de Moromeții 1 și marile capodopere ale literaturii române contemporane. Poate cândva vom afla mai multe despre moartea lui Marin Preda.
12. Două lozuri – o comedie inspirată după piesa clasică, dar comic și imprevizibil adaptată prezentului.
13. De ce eu? – corupția de acum își datorează nașterea, creșterea și dezvoltarea unor oameni ai legii. Unul (în acest film) s-a împotrivit și a murit. Un excelent Tudor Giurgiu !
14. Alyah Dada – foarte inteligent și oportun documentar despre evreii români care au înființat statul Israel. Sute de mii de evrei moldoveni au pus bazele Israelului. Pe vremea aceea în toată Palestina erau mai puțini evrei decât în orașul Iași. Au suferit cumplit la început, dar amintirile și martiriul tind să se risipească în aburul istoriei și al unor națiuni mai puternice.
15. Evrei de vânzare– un documentar emoționant ca o drama despre cea mai mare operațiune de vânzare din Europa (și poate din lume?) în care un stat si-a vândut proprii cetățeni. Ce a scăpat de Hitler și Horthy nu a mai scăpat de Ceaușescu. Au fost vânduți, acesta este termenul corect, însă, printre cei mai buni și învățați cetățeni. Radu Gabrea un regizor care a apucat să creeze puțin în democrație.
16. Trei zile până la Crăciun- cred că se poate numi o docudramă din 2012 regizată de Radu Gabrea. Scenariul excellent de Grigore Cartianu după propria carte ”Sfârșitul Ceaușeștilor”. Filmul are intensitatea și precizia unui material de presă și o mostră uriașă de umor involuntar. La festivalurile de film străine unde a fost prezentat, criticii au remarcat că unii actori joacă foarte prost rolurile, teatral, forțat, schimonosit, sunt mediocri. Acei actori mediocri erau Iliescu, Petre Roman, Victor Stănculescu, Gelu Voican, odiosul Lucescu ”avocatul apărării” de la Târgoviște, Mihai Brateș, Sergiu Nicolaescu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru (KGB) tocmai personajele din filmările reale, într-adevăr niște mediocri, dar care au pus mâna pe o țară.
17. Mănuși roșii–în această țară timp de opt secole a înflorit o comunitate de germani. Ecranizare de Radu Gabrea, cu mama nemțoaiacă, știind din interior faptele și contextul, după un roman cu același nume. Este tortura unui tânăr sas în perioada arestărilor masive ale Securității după Revoluția din Ungaria din 1956 și șantajul la care a fost supus pentru a semna angajamentul cu Securitatea. Oricine putea să pățească la fel în acei ani și e un prilej de reflecție asupra vinovăției și destinului dramatic al tuturor acelora care au fost șantajati. Imagine apocaliptică în care informatorul, devenit pastor, rămâne singur în biserica luterană și își face slujba doar pentru sine, restul sașilor fiind emigrați.
18, Moartea domnului Lăzărescu – atunci când a apărut filmul s-a spus că este o exagerare această poveste despre spitalele din România. Incendiile din spitale au demonstrat de atunci încoace că a fost o poezie ușurică nu o exagerare.
19. După dealuri – un film care tratează cu (prea) multă toleranță o crimă oribilă din intoleranță. Sinistru, împotriva unei fete crescute la orfelinat din cauza unui rudimentarism și înapoieri culturale care s-a dezbătut infinit prea puțin atunci. Acea înapoiere se reverberează până azi, chiar în mediul on-line care este împânzit de lideri de opinie imbecilizanți precum criminalii de la Tanacu care au încercat să compromită numele drag și onorant de sfântă mănăstire.
20. La Gomera– polițist, cu cel mai în vogă actor contemporan- Vlad Ivanov.
21. Aferim– un western românesc foarte lăudat. Sperăm că autorul, Radu Jude, născut talent, să nu moară speranță, fără să mai facă nimic semnificativ.
22. 4 luni, 3 săptămâni și douăzile – cel maip remiat film românesc în istorie. Cei care au trait acele vremuri posibil să nu fie atât de fericiți când își revăd umilințele. Un avortși un avorton filmat prea prim plan.
23. 6,9 pe scara Richter – toate filmele lui Nae Caranfil trebuie văzute și de cinefili și de necinefili. Cu atât mai mult o comedie.
24. Despre oameni și melci -Tudor Giurgiu înseamnă TIFF și un mare om de film. Dacă rolurile principale au fost interpretate de actorii Andi Vasluianu, Monica Bîrlădeanu, Dorel Vișan vă mirați cu emoție să vedeți ce poate ieși!
25. Povestea iubirii – fiecare om are preferații săi. Regizorul Radu Mihăileanu cu Trahir/ Trăiește, Trenul Vieții, Concertul, Izvorul femeilor este al nostru. Din păcate pe Netflix există se pare doar Povestea Iubirii. Un film de Radu Mihăileanu.
26. ”Nu sunt faimos, dar sunt aromân!” – primul și singurul, se pare, film vorbit integral în aromână. Cei pasionați de istorie vor fi fascinați, iar ceilalți pozitiv emoționați de acest basm istoric cu multe trimiteri la drama reală a macedo-românilor (machidonilor cum li se spune curent) împărțiți în toate cele patruzări ale Balcanilor și mai nou și pe toate meridianele lumii. Recunoaștem cu surprindere cuvinte din graiul bunicilor de la țară care acum au cam dispărut, cu siguranță comune în protoromână. Oarecum stingherește patina poetic acuzatoare la adresa României că nu i-a protejat mai mult pe aromâni.
27-28. Nuntă pe bani și Teambuilding. În această valorică zic eu. Două filme la care se râde. E voie, e legal, e tradițional să râzi, să te autoironizezi, să îți biciuiești propriile defecte. Mircea Bravo și bunica din Chinteni au talent, iar in Teambuilding, este prezentă și prezentată o echipă de clujeni magistral, de neuitat.
Sigur că nu am căutat și filme cu minoritari de orice fel, de gen sau culoare, care forțat sunt prezentați doar ca eroi pozitivi, cum este moda mai nou.

Dor de Pavel Azap

Nu credem că valoarea unor producții ar trebui să fie condiționată astfel și poate ne-am ferit (puțin) de filmele care te scutură și te îngrețoșează (super împușcături, supe racțiune, de groază etc).

Sigur că specialiștii ar merita să își spună cuvântul. Când îi mai ai. Noi nu suntem, dar ne imaginam că vorbim cu Pavel Azap. Sper să nu îl fi supărat pentru ce am scris.

Ne este foarte dor de el. Filmele acestea au fost văzute, multe cu el, într-un timp atât de lung, încât unele sigur au fost scoase din grila Netflix.

Atunci poate încercați canalul TV ”Cinemaraton”sau un cinematograf clasic (la Cluj recomandat Cinema ”Victoria”) unde sunt oameni care se pricep la filme.

Din păcate și ei sunt datori să vină în întâmpinarea gustului majoritar. S-ar putea însă (precum la manele) gustul îndoielnic să nu fie majoritar, ci doar mai gălăgios (idem manele).

Adrian Marian