Connect with us

ACTUALITATE

INTERVIU. Mirel Alexa: Sports Festival Cluj-Napoca este unic în lume. Locul unde fanii își întâlnesc campionii

Publicat


mirel 1

Organizatorul Sports Festival, Mirel Alexa, a acordat un interviu pentru Cluj24 în care vorbește despre începuturile organizării acestui festival în urmă cu 6 ani la Cluj-Napoca, de ce a fost nevoie de promovarea sportului în rândul clujenilor și despre cum s-au văzut, de la firul ierbii, cele două meciuri de retragere, ale lui Adrian Mutu și Horia Tecău din acest an.

–        De unde a pornit ideea de festival al sporturilor la Cluj?

Sports Festival este pentru noi un proiect de suflet. Am observat că există o necesitate, pe care cred că, de fapt, o vedem cu toții. România a avut mari sportivi, însă rezultatele au scăzut considerabil de la an la an, baza de selecție a scăzut drastic, iar educația sportivă suferă și ea.

Ne-am imaginat într-o primă fază acest spațiu ideal în care oricine, indiferent de vârstă, poate să învețe, gratuit, un sport.

Un loc unde fanii își întâlnesc campionii și unde sportul este celebrat așa cum merită. Nu am avut modele, pentru că acest proiect este, cred, unic în lume.

img 2172

–        Ce înseamnă sportul pentru dvs personal?

Sportul înseamnă sănătate fizică, dar și mentală. Este activitatea care aduce disciplina în viața noastră și care ne ajută să dezvoltăm obiceiuri sănătoase, indiferent că vorbim de programul de somn sau de nutriție.

Eu personal, încerc să fac mișcare ori de câte ori am ocazia și mă ajută întotdeauna să scap de stres și să am mai multă energie.

Publicul a fost grozav

–        Cum a fost prima ediție? Reacțiile publicului, implicarea/ sprijinul autorităților locale și sponsorilor?

Primul eveniment rămâne întotdeauna memorabil. După prima ediție ne-am dat seama că putem face și mai mult și că avem multe oportunități de dezvoltare.

Publicul a fost grozav de fiecare dată. A fost mai greu la început, până când oamenii au înțeles complexitatea evenimentului și că, spre deoebire de alte festivaluri, accesul este liber.

Autoritățile locale au fost alături de noi, la fel și cluburile sportive. Avem parteneri cu tradiție deja. Bineînțeles, aici întotdeauna este loc de mai bine.

Vrem să facem lucruri mari, însă pentru asta este nevoie de un buget serios. Având în vedere că în cadrul Sports Festival doar meciurile demonstrative sunt cu intrare pe bază de bilet, costurile de logistică și organizare sunt foarte mari.

Chiar și în cazul biletelor la meciuri încercăm să avem variante pentru toate buzunarele.

imgl7684

Efectele pandemiei

–        Cât de tare v-a afectat pandemia? Cum v-ați descurcat în cei doi ani?

Pandemia ne-a afectat la fel de tare ca pe orice organizator de evenimente. Am fost nevoiți să amânăm de două ori cea de-a treia ediție a Sports Festival.

Am avut bilete vândute și avansuri plătite. Am comunicat publicului și fanilor Sports Festival intenția noastră de a avea această a treia ediție imediat ce va fi posibil.

Ne-am îndreptat însă energia înspre proiecte comunitare precum Biletul de Sănătate, iar anul trecut am reușit să organizăm la Cluj două turnee WTA250, ceea ce este o mare mândrie pentru noi – Winners Open și Transylvania Open.

–        Se simte o emulație pentru sport, mai ales în rândul copiilor și tinerilor, după edițiile de până acum a Sports Festival?

Simțim că publicul nostru începe să se bucure cu adevărat de activitățile organizate în cadrul festivalui și să realizeze că pot petrece, cu toată familia, patru zile pline de distracție și mișcare, în zona de inițiere în sport.

Pentru prima dată, această zonă ne-a depășit toate așteptările în ce privește participarea.

Meciuri de retragere la Cluj

 mg 3030

–        De ce au avut loc la Cluj-Napoca meciurile de retragere ale lui Horea Tecău și Adrian Mutu, ținând cont de faptul că nu sunt clujeni și nu prea au avut tangență cu Clujul?

Adrian Mutu a căutat mult timp un organizator care să aibă viziunea și să dispună de resursele necesare pentru a pune la punct un spectacol. Pentru că asta și-a dorit de la meciul de retragere, un meci-show. Momentan cred că suntem singurii de pe piața din România care organizăm spectacole sportive de un asemenea calibru.

Anunțul făcut anul trecut de Horia că se va retrage din postura de jucător a deschis o discutie.

Și-a dorit o seară de neuitat alături de fani, partenerii săi de dublu, prieteni și familie.

Relația de prietenie pe care o avem cu Horia Tecău a făcut ca lucrurile să se miște foarte natural și am fost onorați să ne ocupăm de organizarea meciului de retragere.

În plus, să nu uităm că orașul Cluj-Napoca și-a câștigat pe bună dreptate titlul de oraș al sportului.

Avem aici și infrastructura necesară, și susținerea autorităților. Toate meciurile de Cupa Davis și Billie Jean King Cup (FedCup) disputate aici au deschis apetitul publicului pentru tenis.

c03a0462

–        Cum s-au simțit invitații la Cluj?

Pot să vă spun că am avut doar reacții pozitive. Sigur, au auzit de Sports Festival, dar realitatea a depășit așteptările și, după ce au gustat din experiența de festival, abia așteaptă să revină și în anii următori.

Parada impresionantă a sporturilor

–        La ediția 2022 au participat peste 110.000 de spectatori. Vă așteptați la un asemenea record? Ce momente v-au plăcut cel mai mult?

Ne așteptam la acest aflux de oameni, deși ne-am temut puțin de vremea ploioasă. Am avut însă noroc și ne-am bucurat de mai mult soare decât ploi. Momentele dragi sunt foarte multe.

Am avut o paradă a sporturilor impresionantă care ne-a rămas la suflet, la fel ca reacțiile publicului care a venit la cele două meciuri demonstrative.

În aceași măsură, a fost o încântare să vedem miile de copii care s-au bucurat de mișcare în zona de inițiere.

–        Ce pregătiți pentru Sports Festival 2023? Demonstrații de noi sporturi? Vedete supriză, meciuri antologice?

Răspunsul este da la toate. Acum lăsăm să se așeze putin impresiile, avem nevoie de o scurtă pauză pentru a ne aduna forțele, după care vom începe deja pregătirea ediției din 2023.

Avem multe idei, însă le vom comunica pe măsură ce vor începe să se concretizeze.

Până atunci, sperăm ca cei care au venit la festival să nu uite să facă mișcare cât mai des și așteptăm fanii tenisului la ediția din acest a turneului WTA250 Transylvania Open, în perioada 8-16 octombrie.

 thd1863

3z4a3587

c03a9920

 mg 0134

3z4a2027

esp 2468

3z4a1978




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate