Ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, amintește anual de unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor și anume votul dat de Marea Adunare de la Alba Iulia pentru unirea Transilvaniei cu România, în 1918.

Ziua Națională a României a fost decisă prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990.

Românii celebrează această zi într-un context pandemic, iar ceremoniile se vor desfășura în format restrâns. Cu toate acestea, Ziua Națională trebuie să ne aducă câteva momente de reflecție asupra noastră ca popor, cum ne-am schimbat și ce-am învățat, ce ne definește ca popor și ce ne lipsește.

Am discutat aceste aspecte cu Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca.

Alegerea zilei de 1 Decembrie, fericită și simbolică

Rep: Ce părere aveți de stabilirea zilei de 1 Decembrie ca Ziua Națională a României?

M.G.A: Ziua de 1 decembrie a devenit Ziua Națională a României după căderea regimului comunist, fiind propunerea guvernului FSN în 1990. Consider că alegerea este una fericită și simbolică deopotrivă, pentru că i se acordă importanța cuvenită unui proces desfășurat pe parcursul anului 1918, început cu 27 martie prin Unirea Basarabiei, continuat cu 28 noiembrie prin Unirea Bucovinei și încheiat la 1 decembrie 1918 prin unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, unire hotărâtă de cei 1228 de delegați și adoptată plebiscitar prin cei peste 100.000 de români prezenți la Alba Iulia pe câmpul lui Horea.

Având în vedere că Basarabia a fost pierdută prin ultimatumul sovietic din vara anului 1940, iar Bucovina a fost înjumătățită prin același act arbitrar al celor doi dictatori Hitler și Stalin, nu cred că o altă zi are o încărcătură emoțională și simbolică mai mare.

Desigur, regimurile de după 1990, mai ales cele de până la preluarea guvernării de CDR în 1996, nu au dorit să revină la 10 mai, ziua națională a României dinaintea comunizării țării, pentru că asociau ziua cu regalitatea, nu atât cu independența țării, obținută în anii 1877-1878.

Însă acest fapt, cine a declarat ziua de 1 decembrie ca zi națională, nu cred că ar trebui să constituie un măr al discordiei, o problemă, este un dat, este deja istorie și trebuie să ne-o asumăm.

Sincer vorbind, nici nu văd altă „soluție” mai potrivită… dar poate sunt subiectiv fiind ardelean, cu toate acestea o reparație s-a făcut cu câțiva ani în urmă, când Parlamentul a adoptat o nouă lege prin care ziua de 24 ianuarie, a Unirii Principatelor Române, a fost declarată „sărbătoare națională” și zi liberă, marcată ca atare prin diverse evenimente.”

Românii, popor tolerant și deschis

Rep: Ce valori ne definesc ca popor?

M.G.A: În mod cert se spune că suntem un popor tolerant, deschis, ospitalier, acestea au de-a face cu matricea românească. Limba este un liant al românismului. Dar este o întrebare pe care când o auzim lansată spunem că este foarte simplă, accesibilă, dar este mai complicat de răspuns la ea.

Avem principii, ne caracterizează niște valori în care credem ca națiune română, credem în Europa, ne individualizăm în această simfonie a popoarelor europene. Eu am studiat și în afara României în Germania, Austria și am văzut că, uneori, din păcate suferim de un anumit complex de inferioritate față de celelalte națiuni mai mari.

Renunțăm prea ușor la limba română, la identitatea noastră etnică. Pentru mine ca istoric îmi este foarte greu să disociez identitatea etnică de cea creștină. Ne caracterizează valorile creștine ca popor.

Dar cred că este o problemă în a ne compara mereu cu națiunile mai mari și faptul că nu ne cunoaștem cu adevărat cultura noastră. Mă refer la ce au construit părinții noștri în timpuri grele.

Noi am dat niște valori care au ecou la nivel mondial

Rep: De ce unor români le este rușine să își afirme naționalitatea?

M.G.A: În primul rând, mă doare chestia asta. Asta are legătură cu istoria aceasta recentă, cu ce am trăit în timpul comunismului și ce a venit după 1990. Tranziția aceasta dificilă cu anumiți cetățeni români de alte etnii care nu ne-au reprezentat onorabil peste hotare. Mai este și lipsa de cunoștințe culturale și istorice despre ce reprezentăm noi.

Să stăm să ne gândim de pildă că noi am dat niște valori care au ecou la nivel mondial. Eu spre România am condus mai multe grupuri de turiști, germani și austrieci, toți erau impresionați de frumusețea României, de Deltă, de mănăstirile din Bucovina, mănăstirile din Oltenia, de București.

Poate o analiză sociologică ne-ar arată că această mentalitate este și tipică unui popor mai mic în comparație cu unul mai mare. Ține foarte mult și de educație și asta s-a văzut și în contextul pandemic că foarte multă lume redescoperea România, neputând să călătorească în afara țării.

Avem aceste valori, aceste frumuseți, dar nu întotdeauna le și cunoaștem, asta am întâlnit și în diaspora română, oameni care au fugit de regiuni comuniste, care au emigrat înainte de 90 din motive politice și economice și care ajunși în alte țări se simțeau inferiori.

Inferioritatea, din cauza lipsei de școală

Rep: De unde vine această inferioritate despre care vorbiți?

M.G.A: Are o explicație foarte adâncă istoric în ceea ce a însemnat dominația Principatelor Române de către alte entități politice, iar în Transilvania a fost mai grea această povară chiar agresivă la adresa românilor care au avut momente de izbucnire inclusiv cu violențe, amintesc Răscoala lui Horea și Revoluția de la 1848 în Transilvania.

Își are aceste antecedente tot din cauza lipsei de școală. Noi nu am avut o elită decât abia în secolul XVIII-lea în Transilvania când s-au format școlile Blajului și apoi școlile de la Sibiu.

Pe de altă parte dacă te uiți și stai de vorbă cu tot felul de oameni care vin și spun că noi am fost mai troglodiți și că noi nu am creat cultură așa cum au creat francezii sau englezii, dar totuși suntem cel mai mare popor din spațiul Sud-Est european și am creat și noi niște ”bijuterii” unice în lume.

Lipsește o viziune a statului

Rep: Unde se creează această ruptură a necunoașterii istoriei și a valorilor?

M.G.A: Cred că se produce în familie, în școală. Nu facem suficiente excursii prin țară cu copiii noștri și ține și de ce citim.Să ne uităm la acest aspect la piața cărți din România și la cât se investește.

Stăm mai prost decât Slovenia, la cât se investește în tipar, în carte și asta spune foarte multe. Numai dacă ne uităm ce buget are educația și cercetarea în România, comparativ cu ce ne-am asumat noi în momentul în care am aderat la UE sau comparativ cu statele din jurul nostru.

Lipsește și o viziune a statului asupra acestor probleme. Trecut în lumea drepților, Pompiliu Teodor spunea că nu îi vine să creadă cum de după anii 90 diriguitorii de atunci ai statului român s-au înțeles să deconstruiască identitatea și statalitatea românească construită cu mari eforturi, cu jertfe de sute de vieți omenești în decursul a 150 de ani, dacă ne raportăm de la 1948 spre noi.

România a uitat de comunitățile din afara granițelor

Apropo de ziua noastră națională uitați-vă la situația comunităților românești din afară granițelor românești, mă refer la comunitățile istorice din Nordul Bucovinei sau Sudul Basarabiei sau Valea Timocului sau cele din Ungaria sau Ucraina Subcarpatică.

Cât de mult se implică statul român acolo? Biserica mai face foarte multe în acele comunități și de multe ori fără sprijinul statului român. Eu am fost în Ungaria și am fost și la Cernăuți și am văzut efectiv stând de vorbă cu români, profesori și membrii ai Academiei Române din zona de acolo și situația este dramatică.

Noi nu ar trebui să inventăm roata, ci putem să ne uităm la politica pe care o au maghiarii în Transilvania care mie, ca istoric nu întotdeauna îmi convine, însă nu pot să spun că nu o admir. Admir tenacitatea, hotărârea și constanța pe care o au de 30 de ani încoace în a investi aici, în a cultiva identitatea lor lingvistică și spirituală și mă refer la nivel politic, nu la o inițiată privată.

Devotamentul lor, încăpățânarea și curajul maghiarilor

Rep: Ce ar trebui să învățăm de la maghiari locuind aici împreună?

M.G.A: Eu sunt transilvănean, am avut colegi maghiari la școală, nu am avut nici un fel de problemă în a lega prietenii care dăinuie până astăzi. Ce admir eu la acești oameni este devotamentul lor, încăpățânarea și curajul lor de a  utiliza toate pârghiile politice și culturale pentru a-și cultiva identitatea etnică prin educație, prin scoală și prin o mulțime de asociații de diverse feluri și orientări.

Acesta este un aspect pe care îl stimez și îl văd. Uneori nu prea rezonez cu el și nu îmi prea convine și aici este și politica care își amestecă coadă și dorește să tulbure uneori apele mai mult decât ar fi permis din punctul de vedere al bunului simț și al legislației europene.

De pildă să finanțezi grădinițe, școli prin intermediul unor asociații pe criterii exclusiv etnice care cultivă un separatism nu este firesc.

Dezamăgiri de Centenar

Rep: Ce putem spune despre cum ne-am raportat la Ziua României în ultimii 30 de ani?

M.G.A: În fiecare an trebuie să recunosc că i s-a dat importanță și s-au organizat manifestații peste tot și la București și la Alba Iulia și alte orașe. Nu văd cum am putea exprima această sărbătoare la nivel festiv altfel. Omul are nevoie de sărbători, asta ne-o spun și antropologii.

Recent chiar am citit un text de a lui Blaga despre acest sentiment pe care îl aveau românii, ardelenii al sărbătorii și al duminicii care coagula comunitatea, care îi dădea sens, care îi oferea odihnă, sărbătoare dincolo de sărbătoarea religioasă, omul are nevoie de acest sentiment.

În anul 2018 cu Centenarul am fost dezamăgit de ce s-a organizat la nivel național și despre ceea ce ar fi trebuit să se facă. Dacă stăm să analizăm acum, că au trecut 2 ani de zile, istoricii și oamenii de cultură și-au făcut datoria, însă statul și autoritățile centrale mi se pare că nu.

La Cluj nu există un monument al Marii Uniri

De exemplu, la Cluj nu avem un monument al Unirii, sigur că s-au inaugurat trei statui dar care nu au fost inițiativa primăriei ci a celor două biserici pe care primăria le-a sprijinit. Este vorba de statuia cardinalului Iuliu Hossu de pe Bulevardul Eroilor și de statuia episcopului și a Mitropolitului Bartolomeu Anania din fața Catedralei Ortodoxe.

Și mai avem de anul trecut după lupte seculare statuia lui Andrei Mureșanu, autorul imnului nostru național în Piață Cipariu. Dar altceva nu s-a făcut. Nu avem un monument care să sublinieze că noi am sărbătorit Centenarul la Cluj, mai mult decât atât nu avem o placă pe o instituție publică în municipiul Cluj-Napoca unde să fie trecute cu litere de aur sau bronz numele și prenumele reprezentațiilor delegațiilor oficiali clujeni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, au fost 16.

Se putea face mai mult

Nu avem așa ceva, la noi doar doi aveau nume de străzi din Cluj ceea ce mi se pare scandalos în contextul în care orașul nostru se dezvoltă. Dau un exemplu, Sidonia Docan care a participat la Marea Adunare Națională și are și un jurnal despre asta.

Ei bine numele ei nu se regăsește niciunde. Așa se coagulează și se construiește o identitate prin aceste monumente care subliniază la nivelul opiniei publice un personaj, un eveniment, din acest punct de vedere am trăit o dezamăgire.

Se putea face mai mult așa cum au făcut celelalte națiuni din jurul nostru, de pildă în Țările Baltice s-au făcut niște ceremonii publice organizate de președinția celor trei țări care tot în 1918 și au dobândit autonomia și independența față de Imperiul Rus. Acolo au fost invitați liderii Uniunii Europene.

Cărți recomandate

Rep: Ce cărți ne recomandați să citim mâine care să ne răspundă și să ne ridice întrebări?

M.G.A: ”,O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”,1999, de Neagu Djuvara

,,Scurta istorie a României de Keith Hitchins”, 2015, editura Polirom

,,De la Marele Război la România întregită”, de Liviu Maior, 2018, editura Rao.

Dana Coțovanu

Mesaje de Ziua României * Mesaje de Ziua Națională * Mesaje de 1 Decembrie 2020 •