Balkan Taksim este un proiect muzical din care fac parte Sașa-Liviu Stoianovici (S.L.S.) și Alin Zăbrăuțeanu (A.Z.), doi oameni cu o viziune artistică aparte, ce îmbină cultura cu muzica prin ritmuri electronice, valorificând influențele balcanice și graiul românesc. Cei doi au concertat în această formulă la Electric Castle (EC), dar au mai încântat publicul clujean cu prestațiile lor și anul trecut, la ediția EC din Cluj-Napoca și la Jazz in the Park. Formația a căpătat vizibilitate internațională odată cu nominalizarea sa la Music Moves Europe 2022, fiind apreciată inclusiv de Iggy Pop.

În interviul acordat Cluj24, duo-ul, distinctiv prin sunet și substrat antropologic, trece în revistă mai multe idei, de la cum se raportează la parcursul artistic și instrumentele muzicale folosite, până la dorința de revanșare față de publicul de la EC care și-ar fi dorit să stea mai mult pe scenă și Inventarul Național al Elementelor Vii de Patrimoniu Cultural Imaterial din România – da, ați citit bine.

Citește și VIDEO. Comoara de la Electric Castle: Balkan Taksim. Muzică altfel, recunoscută în străinătate și încă nouă în țară

Cum a venit pentru voi invitația de a cânta la Electric Castle?

S.L.S.: Invitația ne-a bucurat – a fost primul nostru concert de vară din România, după o serie de festivaluri la care am participat în Olanda, Belgia, Italia.

Cu ce impresii ați rămas după momentul vostru de la Electric Castle? Publicul a vrut bis, dar trebuia să prindeți avionul, astfel că eram curioasă cu ce gânduri ați plecat de la Bonțida.

S.L.S.: Ne-am bucurat să revenim la EC, după ce concertaserăm la ediția din 2021, desfășurată în Cluj-Napoca. Atmosfera și publicul de la Bonțida au fost exact cum ne-am dorit, se simțea o energie foarte bună în aer. Am așteptat cu nerăbdare momentul începerii concertului, iar încheierea destul de abruptă mi-a creat o oarecare frustrare. M-a bucurat că piesele noi, interpretate la cobza mea electrică, au fost foarte bine primite, alături de cele de pe album și mi-ar fi plăcut chiar să povestesc un pic despre ele și despre instrument (nou, și el). Pe scurt, îmi doresc să ne revanșăm față de acest public minunat, cu prima ocazie. Și nu doar cu un „bis”.

A.Z.: Mi-a părut rău pentru faptul că a trebuit să încheiem concertul fix la ora stabilită, fără bis, în condițiile în care publicul și atmosfera au fost absolut minunate. Chiar îi spuneam lui Sașa după concert că probabil ar fi fost una din situațiile în care am fi cântat cel puțin încă pe atât și ar fi avut loc și extrem de multă improvizație. Una din bucuriile unui concert este și  socializarea de după, ceea ce acum a lipsit, așa că la următorul EC vom avea grijă să ne bucurăm măcar o zi în plus de festival.

Care este conexiunea voastră cu ceea ce numim astăzi cultură balcanică?

S.L.S.: Trăitori în România fiind – în București, ne aflăm la intersecția unor culturi diverse. Cea balcanică, cu toate straturile care o compun, este una dintre ele. Dar mai există și umbrele strămoșilor care vin din Balcani – oameni care au ales să se retragă mai spre nord, din motive care țin, printre altele, de expansiunea Imperiului Otoman.

Într-un interviu precedent ați menționat că vreți să faceți muzică ce poate fi ascultată atât în club, cât și pe orizontal. Ce trebuie să aibă, în opinia voastră, o melodie, ca să fie potrivită pentru ambele contexte și cum ajungeți la rezultatul dorit?

A.Z.: Ideea e să ne putem adapta concertul și în funcție de context (spațiu, oră, public). O singură formă a pieselor nu cred că le poate împăca pe amândouă, însă esența piesei, pentru mine, trebuie să lase loc imaginației să poată fi dusă în ambele direcții. Avem libertatea de a merge de la ambiental la punk, sau de la acustic la techno, păstrând cel puțin componenta definitorie Balkan Taksim.

Experimentalismul psihedelic amintit de Sașa în același interviu (acordat urban.ro), este strict un concept muzical, sau își are rădăcinile, cu adevărat, în experiențele psihedelice care au inspirat creațiile ulterioare? Cu alte cuvinte, eram curioasă în ce măsură experiențele din viața personală au influențat alegerile voastre în materie de muzică.

S.L.S.: Experimentalismul de care aminteam e un concept pe care îl simt în acest moment un pic mai îndepărtat de ceea ce fac(em). Multă vreme, însă, am funcționat ca artist sub această „umbrelă” a artei experimentale. Am pus în scenă acțiuni cu caracter vizual, performativ, uneori interactiv, am creat aproape de la 0 evenimente sonore, muzicale – concerte bazate pe improvizație, pe dialog, unde structura și conținutul erau create pe loc, în fața publicului. Cu siguranță, acei ani au lăsat urme serioase în munca mea de acum. Descoperirile muzicale din perioada adolescenței au fost, cu siguranță, definitorii pentru un tip de estetică pe care am urmărit-o mai târziu. Amintesc aici rock-ul și jazz-ul psihedelic din anii ’60-’70, experimentele muzicale de avangardă, sonoritățile țărănești din colecțiile instituite de Brăiloiu la Geneva – toate acestea m-au format, alături de muzica din spațiul ex-iugoslav, care era deja un creuzet în care se topiseră foarte multe influențe.

A.Z.: Alegerile în materie de muzică experimentală psihedelică pleacă tot de la muzică, de la trupele cu care am crescut, iar cheia descifrării unei astfel de muzici cred că stă doar în imaginație.

Ați fost nominalizați la Music Moves Europe 2022. Cu ce gânduri ați rămas legat de asta?

A.Z.: Când începi să devii ușor vizibil și numărul criticilor crește exponențial, așa că o astfel de nominalizare crește încrederea în tine și respectul față de munca ta.

S.L.S.: Această nominalizare, urmată de un concert în Olanda, în chiar perioada galei de premiere, ne-a făcut să privim spre viitor cu și mai multă încredere.

Deși am înțeles că muzica voastră – unică, de altfel – a fost difuzată deja pe multe stații radio din lume, observ că numărul urmăritorilor pe rețelele de socializare este unul modest. Cărui fapt credeți că se datorează acest lucru? Voiam să văd cum percepeți voi lucrurile, dacă este vorba de muzică underground sau nu, ce înseamnă succesul pentru voi, căci urmăritorii vor continua să apară, fără doar și poate.

A.Z.: Cred că numarul modest al urmăritorilor pe rețelele sociale este o consecință firească a faptului că am evitat o promovare agresivă. Pentru unii promoteri, poate, acest număr este etalonul principal pentru statutul unei trupe, dacă e de succes sau nu, underground sau comercială. Pentru mine, succesul trupei stă în faptul că am produs singuri un album scos la prestigioasa casă de discuri franceză Buda Musique și am dezvoltat un act live care surprinde plăcut. Succesul stă în lipsa acestor compromisuri și în aprecierile unor oameni precum Iggy Pop. Faptul că Iggy Pop ne-a difuzat de două ori în emisunea lui de la BBC eclipsează orice frustrare legată de nedifuzarea substanțială la radiourile din România, iar pentru mine, o astfel de validare mă face să cred că facem totuși destul de bine ceea ce facem. Apoi, e un sentiment extrem de plăcut ca muzica ta să fie descoperită datorită unui concert și, cumva, să depășești așteptările ascultătorului.

În decembrie ați spus că v-ar plăcea ca oamenii să vă descopere prin melodia „Anadolka”, respectiv prin „Žali Zare”. S-a schimbat această preferință de atunci și până acum?

A.Z.: Acum aș zice ca aș prefera ca oamenii să ne descopere prima oară live, iar dacă ascultă înregistrările, cred că albumul Disko Telegraf ar trebui ascultat cap-coadă, în ordinea pieselor gândită de noi. Apoi poate pus pe repeat Anadolka sau Žali Zare :).

S.L.S. Astăzi, cred că „Balkan Teleskop” și „Foaie verde” pot funcționa la fel de bine, ca poli între care să se producă descoperirea muzicii noastre. Iar în afara pieselor de pe albumul debutului, „Ianina”, interpretată la cobză electrică, în concert, funcționează și ea excepțional de bine. Dar și „Sui mândruță…”

Cum alegeți titlurile pieselor? Este vreunul care are o poveste pe care o puteți împărtăși cu cititorii? De exemplu, de ce „Lunca” se numește „Lunca”?

S.L.S.: Titlurile pieselor au istorii diverse: unele au avut parte de o scurtare („Lunca”, de pildă, este o piesă bazată pe „Lunca Obedeanului”, de la care am păstrat textul și o parte din linia melodică). „Anadolka” este titlul cântecului din Bosnia care ne-a inspirat (și căreia, din nou, i-am păstrat textul). Însă „Ankara Ekspresi”, „Meram Ekspresi”, „Ușak Ekspresi” au povești cu totul diferite. Vin din experiențe personale, la fel cu „Balkan Teleskop”, „Cartes postales”. „Balkan Teleskop”, o piesă de mare rafinament, în care thereminul se îmbină cu un sunet al cobzei mai puțin auzit – rezultat al unui mod de interpretare atipic, are un text scurt, un dialog aparent. Auzim doar una dintre voci, care vorbește despre „cel mai mare telescop din lume”, Telescopul balcanic. Titlul de la „Cartes postales” a apărut în urma textului pe care l-am scris pentru această piesă, imaginându-mi o colecție de vederi din Balcani, fiecare cu povestea ei, mai mult sau mai puțin tragică. E mult sânge în „Cărțile poștale”, pe o linie melodică dură și tăioasă.

Am vorbit de muzică, de titlurile pieselor, acum aș vrea să trecem în revistă și partea vizuală, pentru că aveți câteva videoclipuri muzicale al căror concept artistic merită mai multă atenție. Ce încercați să redați prin ele și ce vă inspiră?

S.L.S.: Pentru două dintre videoclipuri – „Zalina” și „Shlonak”, am lucrat împreună cu Cătălin Rulea și, respectiv, Horia Cucută & Cristina Icnoțiu. Dacă la „Zalina” inspirația a venit dintr-un univers plin de teatralitate, adaptat de Cătălin la atmosfera sugerată de piesă, într-un joc străbătut de fum, de elemente etnografice și religioase, pentru „Shlonak”, Horia Cucută & Cristina Icnoțiu s-au „distrat” cu texturi, cu animații inspirate de ritmul muzicii, cu imagini ale instrumentelor muzicale pe care le folosim și chiar cu propriile noastre siluete.

„Anadolka” a însemnat pentru noi trecerea la un univers cinematografic – am fost parte din filmul unei povești de dragoste ficționale. Pendularea personajului principal între două lumi, cea a prezentului și cea a trecutului, a fost creată de regizoarea Andra Hera și transpusă cinematografic de directorul de imagine Andrei Oană. „Lunca” ne-a avut din nou ca protagoniști, pe mine și pe Alin, iar dacă rolul meu a fost pasager, cel al lui Alin a fost încărcat de multă prezență și emoție. Echipa condusă de regizoarea Andra Hera a dat și aici un răspuns vizual pe măsura interpretării muzicale. La „Žali Zare”, videoclipul realizat cu ajutorul materialelor de arhivă urmărește tensiunea liniei melodice și pune alături, într-un colaj dinamic, filmări din diferite spații și timpuri. Clipul piesei (care e derivată dintr-un cântec din sudul Serbiei, din perioada Războaielor Balcanice), a suscitat tot felul discuții: este ba o capodoperă, ba un „sacrilegiu”, după cum ne scria cineva într-un comentariu („Žali Zare”, r. Andra Hera).

Aveți vreun artist preferat în momentul de față? Dacă da, cine?

A.Z.: Ascult multă muzică diversă, așa că mi-e greu să aleg un artist preferat sau să mă concentrez o bucată mare de timp doar pe un artist. Că tot vorbeam de muzica psihedelică, l-am redescoperit pe Adrian Belew, printre altele chitarist în King Crimson. O influență mare de-a lungul timpului a fost Nicolas Godin (membru AIR), iar ultimele lui lucrări au avut prioritate în audițiile mele.

S.L.S.: Lucrez deja de ani buni cu interpreți de muzică țărănească, cu lăutari din vatra satului care, deși au vârste înaintate, au o determinare și o energie pe care le admir foarte mult. Le ascult muzica și învăț din ea. Nu mai am de foarte multă vreme un artist preferat. Mă întorc uneori la iubiri mai vechi – Can, Black Sabbath, Ry Cooder, Sepultura, Dead Kennedys, Huun-Huur-Tu, Arvo Pärt. Dar e multă muzică excepțională pe lumea asta, astfel că mă bucur constant de noi descoperiri.

Cât de greu este, în prezent, să trăiți din muzică?

S.L.S.: Ne bazăm și pe alte surse de venit – bucuria este că avem de-a face tot cu zone cu potențial artistic și creativ.

A.Z.: Mai mult ca oricând, foarte greu. Nu trăiesc numai din muzica, dar trăiesc din sunet, în general.

Cum arată o zi obișnuită din viața voastră?

A.Z.: O zi obișnuită din viața mea se învârte mereu în jurul sunetului. Jobul meu de zi cu zi este postproducția de sunet de film, de la editare la sound design și uneori muzică de film. Sunt extrem de norocos și recunoscător pentru faptul că pot face zi de zi ceea ce îmi place.

S.L.S.: O zi obișnuită, la mine, poate să înceapă ori la birou, ori pe teren. Scrisul e dublat de lucrul cu sunetul, cu imaginea, cu obiectul artistic sau etnografic.

Sașa, ce anume te-a determinat să înveți să cânți la cobză, saz turcesc, šargija bosniacă și cimpoi? E o combinație foarte interesantă și mi-ar plăcea să aflu mai multe legat de cum ai ajuns să le alegi pe acestea.

Cobza, sazul turcesc, šargija, cimpoiul – toate aceste instrumente muzicale au în comun originea țărănească și o oarecare asprime a „glasului”. Fiecare dintre ele m-a atras prin sonoritatea avută, prin materialitatea sa, prin poveștile cu care este încărcat.

Mă regăsesc totalmente fascinat de diversitatea pe care a avut-o cobza, de pildă, în spațiul rural de la noi. Despre saz și šargija, instrumente care au circulat și prin Țările Române, în perioada fanariotă, nu mai spun. Alături de tanburul otoman, de guslă, de instrumentele electronice mai vechi sau mai noi, aceste lăute fac parte din „muzeul” meu personal, fiind atât obiecte de folosință, cât și de contemplație.

Sazul turcesc a fost marea mea descoperire, acum mulți ani, în Turcia, pe când hălăduiam în căutare de oameni și povești. Šargija e o rudă a sazului, probabil o adaptare a sa și e un instrument foarte prețuit încă, în Bosnia. Cobza, cu care lucrez în ultimii ani din ce în ce mai mult, atât ca instrumentist, cât și ca individ interesat de cunoașterea unui anume tip de patrimoniu, e un obiect investit cu foarte multă energie, ce vine mai ales dinspre generațiile trecute.

Sunetul, formele pe care le-a luat de-a lungul vremii, istoriile legate de construcția ei sau de interpretarea muzicală, fac din cobză un obiect extrem de interesant, despre a cărui bogăție și importanță vorbesc și scriu de câte ori am ocazia. Consider că, atât cobza, cât mai ales, cântatul la cobză, și-ar avea locul, în acest moment, în ceea ce este cunoscut drept Inventarul Național al Elementelor Vii de Patrimoniu Cultural Imaterial din România.

Alin, după cum ai spus chiar tu în trecut, computerul e instrumentul principal muzical în ceea ce te privește. Necunoscătorii ar spune că apăsatul pe niște butoane nu este o artă precum cea a cântatului la un instrument muzical cu corzi, clape sau alte asemenea. Eu cred că e vorba de multă măiestrie și aici, și aș vrea să aflu mai multe despre ceea ce, poate, încă e văzut ca fiind superficial de către publicul larg. Prin urmare, te întreb: Ce ne poți împărtăși despre muzica la computer?

Pentru mine, computerul este un instrument extrem de complex, iar cel mai important lucru este că poți transmite emoție cu ajutorul lui. Îți oferă o bogăție sonoră infinită și tehnici și modalități de lucru extrem de variate și ingenioase.

Pentru o prestație live poate părea facil, însă important e să poți avea oricând inputul uman și să poți modela sunetul după bunul plac. Apăsatul pe buton poate părea simplu, însă în spatele acelei apăsări stau o serie de alegeri sau programări anterioare. Desigur, poate fi și un lucru facil, depinde la ce nivel vrei să o faci. Însă pentru lucrul cu sunetul și manipularea lui cu ajutorul computerului ai nevoie de mult studiu.

De la sampling la sinteza audio și postproductie, ai nevoie de mii de ore în fața computerului pentru rezultate pe măsură, lucru pe care îl pot compara cu studiul oricărui instrument clasic. Ba mai mult, tehnologia evoluează și îmi place să fiu la curent cu ultimele noutăți în materie de sunet. Spre exemplu, pentru postproducția de sunet de film au apărut relativ recent unelte cu care poți face lucruri care păreau absolut imposibile acum zece ani.

Desigur, computerul nu va lua niciodata locul unei interpretări impecabile la vioară, dar asta nu înseamnă că trebuie să se excludă. În trupele anterioare Balkan Taksim, am cântat la chitară și chitară bass, iar în Balkan Taksim folosesc și sintetizatoare analogice sau cu sinteză fm.

În final, e vorba de emoția pe care o transmiți prin sunet, de inputul uman, nefiind o muzică generată de inteligența artificală sau lăsată la voia hazardului.

Dacă, dintr-o dată, Balkan Taksim nu ar mai avea ascultători, ce s-ar întâmpla cu formația, implicit cu voi?

S.L.S.: Glumind, aș spune că ne-am lua instrumentele în spinare și am bate satele și comunele patriei, în căutare de lucru – întotdeauna e nevoie de ceva muzică, la o clacă sau la o înmormântare. Am avea astfel și noi ascultători.

A.Z.: Ne-am întoarce la punctul zero, un punct foarte plăcut de altfel, și am face muzica pe care să o aruncăm în univers fără așteptări.

Photo credit: Miluță Flueraș