Connect with us

EVENIMENT

Insecte, produse expirate și vitrine murdare, în Piața Mihai Viteazu. 35 de amenzi și activitate oprită temporar de ANPC

Publicat


Piața Mihai Viteazul

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj a desfășurat joi o amplă acțiune de control în Piața Mihai Viteazu, în urma căreia a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor.

Pe data de 03.04.2025, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj a derulat o serie de acțiuni de control la 22 de operatori economici care își desfășoară activitatea în  Piaţa Mihai Viteazu.

Verificările au fost efectuate ca urmare a primirii unor informaţii referitoare la anumite neconformităţi, deficiențe la produsele comercializate, precum şi la condiţiile de depozitare aferente produselor.

ANPC a dat 35 de amenzi

Astfel, conform competențelor instituţiei, ţinând cont de neregulile constatate, echipele de control au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 35 amenzi contravenţionale, în cuantum de 280.000 lei
  • 16 avertismente
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de 15.000 lei
  • oprirea temporară de la comercializare a produselor alimentare în valoare de 14.500 lei
  • oprirea temporară a prestării serviciilor pentru întreaga Piață Mihai Viteazu –  Multiplex Leul.

Principalele nereguli constatate

Totodată, s-a convenit întocmirea unui grafic aferent remedierii deficiențelor constatate. Principalele abateri de la legislația în vigoare depistate în incinta complexului, la operatorii economici ce aveau spații închiriate, au fost:

  • prezența insectelor vii în incinta spaţiilor de comercializare, precum şi la agregatele frigorifice, în zona compresoarelor
  • folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf în exces, rugină, chedere rupte și corpuri străine
  • comercializarea unor produse cu data limită de consum/data durabilității minimale depășită comercializarea unor produse cu modificări organoleptice depozitarea direct pe paviment a băuturilor răcoritoare, apelor minerale, legumelor, fructelor comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate
  • folosirea unor vitrine frigorifice destinate băuturilor pentru depozitarea produselor alimentare
  • lipsa menționării alergenilor, a declarației nutriționale la unele produse expuse spre comercializare
  • nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor.

Citește și: Piața Mihai Viteazul se REDESCHIDE în 4 aprilie. Ce spune administratorul, după ce OPC Cluj a pus lacătul și a dat AMENZI

Comisarii CJPC Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate