EVENIMENT
În căutarea fraților Șușman, ultimii partizani din Apuseni, pe dealurile din Tranișu. Arheologii sapă după osemintele lor
O echipă de arheologi începe, sâmbătă, o acțiune de căutare a osemintelor fraților Toader și Avisalon Șușman, ultimii partizani anti-comuniști, vânați de Securitate și descoperiți morți în 1958 în satul clujean Tranișu, comuna Poieni.
Istoricul Cornel Jurju a spus, miercuri, că Toader (35 de ani) și Avisalon (29 de ani) Șușman au fost cei din urmă supraviețuitori ai rezistenței anticomuniste din Apuseni, cei doi fiind descoperiți pe 2 februarie 1958 în satul Tranișu, morți în împrejurarile cele mai tragice, într-o șură incendiată de Securitate.
”Pe 24 mai vom încerca să descoperim osemintele fraților Șușman. Poate vom reuși sau poate nu, dar avem datoria să încercăm. Dumnezeu va rândui cum este mai bine. Acțiunea se va desfășura sub supravegherea competentă a echipei de arheologi condusă de Gheorghe Petrov, alături de care se vor afla Paul Scrobotă, Horațiu Groza și Gabriel Rustoiu.
Pentru istoria românească recentă, frații Șușman sunt un simbol prețios al curajului și al luptei pentru libertate și democrație”, a subliniat Jurju.
Înmormântare creștinească
Acesta a precizat pentru Cluj24 că sunt indicii că osemintele celor doi s-ar afla într-un perimetru de 200 de mp din zona satului Tranișu. Cei doi au fost îngropați în 1958, după ce trupurile au fost lăsate de securiști câteva zile în aer liber, pentru a băga frica în localnici.
”La acțiune vor veni și membri ai familiei, iar dacă vom găsi osemintele vor fi reîngropate creștinește lângă mormântul tatălui lor, Toader Șușman, de pe Dealul Muncelului”, a menționat Cornel Jurju.
Istoricul clujean este unul dintre inițiatorii proiectului ”Calea Partizanilor din Apuseni”, un circuit care trece prin câteva locuri în care membrii Grupului „Șușman” au trăit în clandestinitate și au luptat împotriva regimului comunist și a Securității, între anii 1948-1958.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






