ACTUALITATE
În 8 luni, în Cluj-Napoca au fost înmatriculate 8.000 de mașini noi. Dan Tarcea: Asta înseamnă o coloană de 40 de kilometri
Că orașul Cluj-Napoca e sufocat de mașini nu e noutate. Problema este că numărul autoturismelor care intră în circulație continuă să crească într-un ritm alarmant.
Din cele peste 17.000 de mașini noi „intrate” pe drumurile din județ, cam jumătate sunt pe străzile din Cluj-Napoca, potrivit viceprimarului Dan Tarcea.
În 8 luni, în Cluj-Napoca au fost înmatriculate 8.000 de mașini noi. Dan Tarcea: Asta înseamnă o coloană de 40 de kilometri
În Cluj-Napoca sunt 300.000 de mașini conform unui ultim recensământ. Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, aproximtiv 220.000 sunt alte clujenilor, circa 20.000 sunt ale studenților, iar alte 30-40.000 sunt înmatriculate în alte județe, sunt în leasing sau înmatriculate pe firme.
„În 30 de ani am crescut de la 40.000 la 300.000 de mașini. Aici este provocarea pentru că orașul nu fost construit pentru un număr așa de mare de mașini”, a declarat Dan Tarcea la Ziua de Cluj.
Mai mult în peste 80% din mașinile care circulă în oraș este o singură persoană. Asta potrivit ultimului studiu care a fost făcut în urmă cu 4 ani. Totuși, spune viceprimarul, numărul celor care circulă singuri în mașină este posibil să fie acum și mai mare.
Numărul mașinilor tot crește
Dan Tarcea a mai precizat că în primele 8 luni ale acestui an, potrivit datelor de la Poliție, în județ au fost înmatriculate 23.500 de mașini noi, în timp ce doar 6.500 au fost radiate.
„Asta înseamnă, după ce le-am scăzut pe cele radiate, 17.000 de mașini, iar cam jumătate dintre ele sunt în municipiul Cluj-Napoca. Deci în primele 8 luni avem aproape 8.000 de mașini noi în Cluj-Napoca, iar asta înseamnă o coloană de 40 de kilometri.
Să ne imaginăm că din Gilau până în Apahida discutăm de o coloană de mașini puse una în fața celeilalte doar în primele 8 luni ale anului”, a mai spus viceprimarul Clujului.
Acesta susține că dacă clujenii nu își vor schimba obiceiurile de a avea 2-3 mașini, traficul va continua să crească.
„Trebuie să folosim și sursele alternative, la fel ca în Europa… Este vorba de folosirea transportului public, folosirea transportului alternativ pentru cine poate, respectiv biciclete și trotinete, dar și de <<orașul de 15 minute>>.
Asta înseamnă un oraș în care la 15 minute să găsești magazin, farmacie, locuri de joacă pentru copii, locuri unde poți face sport, școli și grădinițe, ca să nu mai trebuiască să mergi dintr-o parte în alta a orașului. Iar noi la asta lucrăm”, a mai spus Dan Tarcea.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






