Connect with us

EVENIMENT

Hoții care au spart 10 mașini în Mărăști, prinși de polițiștii clujeni. Au 17, respectiv 19 ani

Publicat


Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție au dispus, joi măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 2 tineri cu vârste de 17, respectiv 19 ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, arată IPJ Cluj.

Din cercetările derulate de polițiști a reieșit faptul că în noaptea de 10/11 martie a.c., cei în cauză ar fi pătruns, prin forțarea sistemului de închidere, în interiorul a 10 autoturisme parcate pe străzi din cartierul Mărăști, din municipiul Cluj-Napoca, răvășind bunurile din interior, iar dintr-unele ar fi sustras bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei.

”Activitățile investigativ-operative derulate de polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au condus la identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor, iar în cursul zilei de 16 martie a.c., în cadrul unei acțiuni, cei doi au fost depistați și conduși la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor.

Astfel, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, ulterior pe numele lor fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, precizează polițiștii.

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate