EVENIMENT
Hoți care au dat mai multe spargeri în zona Turda, prinși de polițiști și băgați după gratii. Prejudiciu de 90.000 de lei
Doi bărbați au ajus 30 de zile după gratii, fiind acuzați de furt. Unul dintre ei, care este din Republica Moldova, a dat nu mai puțin de 6 spargeri în lucuințe.
Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Turda, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza comunei Săndulești și în municipiul Turda, activități demarate în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiuni de furt calificat și tentativă la infracțiunea în cauză.
În baza probatoriului administrat, doi bărbați au fost reținuți și arestați preventiv pentru 30 de zile.
Hoți care au dat mai multe spargeri în zona Turda, prinși de polițiști și băgați după gratii. Prejudiciu de 90.000 de lei
Potrivit polițiștilor clujeni, din cercetările efectuate a rezultat că în perioada martie-iunie anul curent, unul dintre cei doi bărbați, în vârstă de 30 de ani, cetățean moldovean, ar fi săvârșit 6 fapte de furt din locuințe situate în Turda și în comuna Săndulești, de unde ar fi sustras bijuterii, sume de bani, dar și un telefon mobil.
Acesta ar fi cauzat un prejudiciu total estimat la 90.000 de lei.
De asemenea, în noapte de 3 spre 4 iunie, bărbatul, cu ajutorul unui tânăr, în vârstă de 26 de ani, care este din Turda, ar fi sustras mai multe bunuri de uz casnic dintr-o locuință situată în municipiu.
La data de 7 iunie, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza comunei Săndulești și în municipiul Turda, fiind identificate și ridicate bijuterii și diverse bunuri despre care exista suspiciunea că ar fi fost sustrase de cei doi.
De asemenea, a fost indisponibilizat autoturismul cu care cei doi s-ar fi deplasat la momentul săvârșirii infracțiunilor.
În baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda i-au reținut pe cei doi bărbați, iar în urma prezentării acestora magistraților, a fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda.
Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și suportul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj.
Foto: Arhivă
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






