EVENIMENT
UPDATE Guvernul Cioloș nu a întrunit majoritatea. A fost votat doar de 88 de parlamentari. Declarația liderului USR
Guvernul Cioloș nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi învestit. În favoare au votat doar 88 de parlamentari. Pentru învestire era nevoie de minimum 234 de voturi.
184 de parlamentari au votat împotriva guvernului Dacian Cioloș, în timp ce 88 de deputați și senatori au votat „pentru”.
Pentru învestitură numărul minim de voturi trebuia să fie 234.
Prima opțiune politică în acest moment, potrivit președintelui UDMR, Kelemen Hunor, este „resuscitarea” colaiției. Dacă nu se poate, soluția e un guvern minoritar: „important e să nu rămâi baricadat în certitudinile tale, care până la urmă sunt valabile doar în cetatea ta”.
„E clar că acest Guvern nu are cum să treacă, știe și dl Cioloș, știe toată lumea”, a spus în timpul dezbaterilor Marcel Ciolacu. Liderul PSD afirma că PSD nu poate accepta un ministru al Sănătății care „este părtaș la acest dezastru sanitar”.
„Spectacolul politic sinistru trebuie să înceteze”, spunea și Ciolacu.
„Suntem în mijlocul furtunii și nu ne permitem să fim superficiali sau iresponsabili”, a susținut premierul desemnat, Dacian Cioloș, în timpul ședinței în care urma să fie dat votul de învestitură. El a cerut „un vot pentru un guvern de criză”.
Parlamentarii PNL și UDMR s-au abținut de la vot.
UPDATE
Dacian Cioloș – Din acest moment mingea se întoarce în terenul președintelui Klaus Iohannis
„Am fost astăzi în Parlament cu o propunere de soluție la situația de criză în care ne aflăm. Am discutat și parlamentarii au discutat despre soluții, dar practic au respins singura soluție pe care au avut-o pe masă. Pentru că exact cei care ne acuzau pe blocăm găsirea unei soluții sunt cei care au prelungit situația de criză politică în care ne aflăm.
Nu au făcut nicio propunere alternativă în urmă cu o săptămână, însă astăzi au vorbit din nou despre lipsa de soluții și despre faptul că noi am blocat găsirea unei soluții”, a declarat Cioloș, imediat de guvernul propus de el a picat la vot.
USR rămâne în continuare cu responsabilitatea asumată de a contribui la găsirea unei soluții, însă e important ca și celelalte forțe politice să își asume responsabilitatea „pentru mai ales ce nu au făcut, pentru că au stat pe margine, pentru că sunt în căutarea unor variante care să aranjeze problemele interne din partid și nu să răspundă crizelor cu care se confruntă România”.
Din acest moment mingea se întoarce în terenul președintelui Klaus Iohannis, afirmă Cioloș: „vom vedea care sunt propunerile dânsului, nu discutăm și nu comentăm tot felul de speculații ipotetice despre ce ar putea să facă un partid sau altul pentru că singurul lucru pe care l-am constatat în aceste zile este că au stat deoparte și nu și-au asumat responsabilități și așteptăm să vedem în ce fel își asumă soluții adevărate. Însă, din punctul nostru de vedere, soluțiile înseamnă în primul rând asumare. Nu am văzut asumare până acum”.
Întrebat despre refacerea coaliției în jurul PNL, condus de Florin Cîțu, Cioloș spune: „Cîțu e non-soluție, a picat deja în Parlament”.
„Suntem în situația asta pentru că Florin Cîțu a adunat o majoritate puternică în Parlament care a trimis guvernul condus de el acasă. Cum pot să spui că asta e soluția?”, a adăugat liderul USR.
Sursa: Mediafax
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






