ACTUALITATE
Guvernul a MAJORAT amenzile pentru arderea miriștilor

Amenzile pentru arderea miriştilor au fost majorate de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată miercuri, pentru persoane fizice acestea fiind de minim 7.000 de lei şi maxim 15.000 de lei, în timp ce pentru persoane juridice sunt cuprinse între 50.000 şi 100.000 de lei, a anunţat ministrul Mediului, Barna Tanczos.
„Săptămânile trecute am avut foarte multe incendii. Într-un raport pe care l-am pregătit, informăm Ministerul Agriculturii, zilele acestea, cu privire la 10.000 de arderi simultane în ţară. Au fost, la un moment dat, 7.000 de focuri simultane în România, focuri sau incendieri de mirişti, motiv pentru care acum câteva săptămâni bune, când am lansat în avizare ministerială acest proiect de ordonanţă de urgenţă, am propus ca pentru persoanele fizice amenzile să fie majorate la 7.000 de lei minimul şi 15.000 de lei maximul, iar pentru persoanele juridice amenzi între 50.000 şi 100.000 de lei”, a declarat Barna Tanczos, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a explicat că prin aceste arderi de mirişti, unele în zone protejate, se poluează aerul şi se distruge habitatul unor specii.
„Am avut ieri exemplul Parcului Văcăreşti. Văzând ce s-a întâmplat acolo şi văzând cât de mare este iresponsabilitatea cetăţenilor cred că amenzile trebuie să fie cât se poate de mari şi cât se poate de drastice. În acelaşi timp, afectăm şi punem în pericol vegetaţia forestieră. De foarte multe ori, aceste incendii se extind spre zonele forestiere, spre fondul forestier şi, din păcate, anul acesta am avut tragedii. Am avut cazuri în care viaţa oamenilor a fost pusă în pericol. Am avut chiar şi un deces şi au ars case, pensiuni, gospodării, anexe datorită acestor iresponsabilităţi şi datorită focurilor de mirişti, turbării, stuf în Delta Dunării, de exemplu”, a afirmat ministrul.
Sursa: Agerpres
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Administrația Națională de Meteorologie a prelungit avertizările de vreme rea, inclusiv la Cluj.
Vremea va fi deosebit de rece, va fi brumă și îngheț la sol, se vor înregistra precipitații mixte și intensificări ale vântului, până în 10 aprilie.
Vreme deosebit de rece la Cluj până joi. Ninge la munte
Potrivit meteorologilor, vremea va fi deosebit de rece, atât ziua cât și noaptea. Temperaturile maxime se vor situa în general între 2 și 10 grade, iar în cursul nopților și al dimineților se vor înregistra temperaturi preponderent negative, cuprinse între -7 și 2 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până în jurul valorii de -10 grade.
Local se va produce brumă și îngheț la sol. Vor fi intervale cu precipitații, ninsori la munte și în jumătatea de nord a țării și mixte în sud. Temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45 – 50 de kilometri pe oră în cea mai mare parte a țării.
ADMINISTRAȚIE
Noi spații de terase, scoase la licitație pe străzile Universității și Janos Bolyai din Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca scoate la licitație noi spații de terase de pe străzile Janos Bolyai și Universității.
Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca vor dezbate luni, 7 aprilie, un proiect de hotărâre privind închirierea, prin licitație publică, a unor terenuri destinate amplasării teraselor de alimentați publică, pe strada Universității și Janos Bolyai.
Durata închirierii este de 5 ani, fără posibilitate de prelungire. Prețul minim pentru închiriere este de 62,88 lei/mp/lună pe strada Universității și de 62,27 lei/mp/lună pe strada Janos Bolyai. Prețul va fi indexat luna cu rata inflației.
Este vorba de cinci terenuri date spre închiriere pe strada Universității și două terenuri, pe strada Janos Bolyai.
Amintim că, în aprilie 2024, Primăria a scos spre închiriere alte trei terase pe strada Universității și o terasă pe strada Bolyai János.
Lucrările de pe străzile Kogălniceanu, Universității și cele adiacente au fost finalizate în 31 martie 2024.
EVENIMENT
VIDEO. La Cluj-Napoca se fumează și în autobuz. Tineri surprinși trăgând dintr-o țigară electronică

În timp ce Primăria vrea să interzică fumatul în stațiile de autobuz, câțiva tineri, care pareau că sunt minori, au fost surprinși trăgând dintr-o țigară în autobuz.
Imaginile au fost surprinse duminică, pe linia 24, de un cititor Cluj24.ro.
Tineri surprinși trăgând dintr-o țigară electronică în autobuz
Cititorul aflat în mijlocul de transport în comun, care a trimis imaginile, a observat cum aceștia își dădeau țigara de la unul la altul, fără nicio jenă, ignorând reglementările care interzic fumatul în mijloacele de transport public. Acesta a anunțat și șoferul autobuzului.

Clujeanul Paul Cornea a obținut o victorie spectaculoasă în Ungaria, cucerind titlul de campion intercontinental în cadrul galei Vendetta Fight Nights.
După un adevărat maraton de forță și determinare în cușcă, tânărul sportiv a reușit să se impună într-un meci intens, dovedind un spirit de luptă de excepție.
Paul Cornea, noul campion intercontinental la kickbox în cușcă
Aflat la o vârstă fragedă, Paul Cornea își consolidează, astfel, tot mai mult poziția pe scena internațională a kickboxului, fiecare apariție a sa transformându-se într-un spectacol memorabil, demn de un main event.
Deplasarea sa în Ungaria a fost susținută de un public numeros din cadrul comunității TenguFamily, care a fost prezentă în forță pentru a-l încuraja la prima sa competiție internațională. Victoria lui Paul Cornea aduce centura acasă, la Cluj, și confirmă ascensiunea unui nou nume important în kickboxul mondial.