EDUCATIE
Grădiniţe construite cu sprijinul statului ungar, în județul Cluj. Cât au costat clădirile
La Turda, Cluj-Napoca şi Dej au fost inaugurate mai multe grădiniţe construite de Eparhia Reformată din Ardeal, cu sprijinul statului ungar.
“Scopul nostru este să transmitem copiilor, în limba maghiară şi prin lumea basmelor maghiare, această cultură”, a declarat István Grezsa, însărcinat ministerial al Guvernului ungar, responsabil pentru programul de dezvoltare a grădiniţelor, la inaugurarea grădiniţei din Turda.
Acesta a mai adăugat că, dintre copiii care vor frecventa noile grădiniţe maghiare, unul dintre aceştia ar putea deveni chiar un nou Bethlen Gábor.
Atașamentul față de tradiții
Însărcinatul ministerial a făcut referire şi la faptul că, timp de 1100 de ani, ungurii au dăinuit urmând calea creştină, iar Biserica Reformată a avut un rol în salvarea naţiunii după dominaţia turcească.
În opinia sa, ataşamentul faţă de tradiţii este modern, chiar şi atunci când lipsirea de religie şi globalizarea sunt considerate atractive în partea vestică a Europei. Potrivit lui István Grezsa, ataşamentul faţă de tradiţii, faţă de rădăcinile creştine, pot fi, de asemenea, bazele cooperării popoarelor care trăiesc împreună în Bazinul Carpatic.
La Turda, după ceremonia de inaugurare, István Grezsa a explicat, într-o declaraţie de presă, că, în momentul în care Guvernul ungar a lansat programul de dezvoltare a grădiniţelor de peste hotarele Ungariei, 48 000 de copii frecventau grădiniţele maghiare din Bazinul Carpatic. Numărul acestora a crescut deja la 54 000, iar obiectivul este să se atingă cifra de 60.000.
Mesajul episcopului Kato
“Suntem încrezători că la Cluj-Napoca, Dej, Turda, în etnospora metropolitană, unde asimilarea reprezintă cea mai mare ameninţare pentru comunitatea maghiară, mulţi îşi vor da seama că merită să-şi trimită copilul la o grădiniţă maghiară, chiar dacă are identitate dublă”, a declarat István Grezsa.
În rugăciunea de recunoştinţă rostită la Turda, Béla Kató, Episcopul Eparhiei Reformate din Ardeal, a vorbit despre faptul că, astăzi, generaţia adultă, deseori, nu îşi asumă responsabilitatea pentru deciziile luate, iar părinţii îşi întreabă copilul ce doreşte să facă la vârste din ce în ce mai mici. Iar acolo unde
decizia nu este luată, copilul mănâncă doar ciocolată şi, de multe ori, se îmbracă în haine în care răceşte.
Episcopul a declarat că Dumnezeu le-a dat adulţilor dreptul de a lua decizii cu privire la copii. “Decizia părintelui, decizia bisericii, decizia comunităţii, este în ce limbă va învăţa copilul, ce cultură va absorbi şi ce educaţie religioasă va primi. (.) Nu putem delega această decizie altcuiva, în niciun caz copilului”, a
afirmat episcopul.
Cât a costat grădinița din Turda?
Grădiniţa din Turda oferă îngrijire şi educaţie pentru două grupe de creşă şi două grupe de grădiniţă. Noua clădire, cu o suprafaţă utilă de 732 de metri pătraţi, a costat 218 milioane de forinţi (peste 623 600 euro). Grădiniţa renovată a Bisericii Reformate Între Lacuri, din Cluj-Napoca, oferă îngrijire pentru 61
de copii şi a costat 175 de milioane de forinţi (peste 500 000 euro). Clădirea de 732 de metri pătraţi, construită la Dej, găzduieşte două grupe de grădiniţă şi o grupă de creşă şi a costat 172 de milioane de forinţi (aproximativ 492 000 euro).
După festivitatea de inaugurare a grădiniţei din Turda, Béla Kató a declarat, pentru agenţia ungară de presă MTI, că în toate cele trei grădiniţe a început deja activitatea didactică şi toate cele trei au fost integrate cu succes în reţeaua de învăţământ de stat din România, astfel costurile de întreţinere şi funcţionare ale acestor instituţii vor fi suportate de statul român.
Necesar de copii pentru liceu
Episcopul consideră importantă grădiniţa din Turda, deoarece asigură necesarul de copii pentru liceul maghiar “Jósika Miklós”, care şi-a început activitatea în oraş în urmă cu 13 ani.
Acesta a mai adăugat că, la Cluj-Napoca, după o luptă de patru ani, s-a ajuns la inaugurarea grădiniţei Între Lacuri. O parte din acea luptă a fost convingerea vecinilor care iniţial s-au opus planului.
Epsicopul a menţionat că, la Dej, comunitatea maghiară, slăbită în ultimele decenii, primeşte un sprijin puternic datorită grădiniţei.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






