GEMENII care au purtat CLUJUL şi TRANSILVANIA în LUME. OMORÂŢI de comunişti. 70 de ani de la moartea lui Ion I. Lapedatu

Înaintaşii noştri aveau “prostul” obicei să-şi cinstească valorile încă din timpul vieţii lor. Noi, acum, nici la cifre rotunde după moarte. Cine mai ştie acum de fraţii gemeni Ion I. Lapedatu şi Alexandru I. Lapedatu? Şi au fost personalităţi de primă mână ale ţării. Contemporanii lor au ştiut asta şi i-au preţuit ca atare. O mica dovadă este volumul omagial din imagine (1936, arhiva Cluj24), în care sunt prezentaţi cei doi fraţi, în aproape 1.000 de pagini, într-o carte în etui, la împlinirea vârstei de 60 de ani. Îi amintim noi, acum, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la moartea lui Ion.

Profesor la Cluj, apropiat de Goga

Ion I. Lapedatu (14 septembrie 1876, 24 martie 1951), economist și om politic, ministru de finanțe şi guvernator al BNR. Membru de onoare al Academiei Române.

Economistul şi omul politic Ion I. Lapedatu s-a născut la 14 septembrie 1876, la Cernatu-Săcelelor, jud. Braşov. A fost fratele geamăn al lui Alexandru I. Lapedatu, istoric, politician şi preşedinte al Academiei Române. A urmat cursurile Liceului „Andrei Şaguna” şi ale Şcolii Comerciale Superioare din Braşov, perioadă în care a desfăşurat o intensă activitate publicistică, colaborând la „Gazeta Transilvaniei”, „Telegraful Român” şi „Tribuna”.

În anii studenţiei a fost unul din iniţiatorii revistei „Luceafărul”, alături de Octavian Goga, şi a făcut parte din Societatea Studenţilor Români „Petru Maior” (al cărei preşedinte a devenit în 1901). După terminarea studiilor universitare a fost numit al doilea secretar al Asociaţiunii Transilvane pentru Limba Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) şi a fost numit director al băncii „Ardeleana” din Orăştie, apoi director al Băncii de Asigurare din Sibiu. A participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi la alcătuirea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, încredinţându-i-se funcţia de secretar al Resortului Financiar.

În calitate de specialist în probleme economico-financiare, a fost delegat al guvernului român la Conferinţa Financiară Internaţională de la Bruxelles, membru al delegaţiei române de lichidare a datoriilor postbelice de la Budapesta, delegat în Comisia reparaţiilor de la Paris. A fost profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj (din 1922), deputat, ministru de Finanţe (1926-1927), apoi administrator şi guvernator al Băncii Naţionale a României (1944-1945).

În paralel, a desfăşurat o neobosită activitate de cercetare, concretizată în cărţi, studii şi articole, între care: „Teoria matematică a asigurărilor vieţii” (1900), „Adam Smith. Sistemul său de economie politică” (1903), „Studii de contabilitate” (1904), „Chestiuni de finanţe publice. Moştenirea austro-ungară. Unificarea monetară” (1923), „Problema datoriei publice şi reforma monetară” (1924), „Banca Naţională a României. Reforma din 1925” (1925) etc. Strălucit orator, ţinea discursuri fascinante.

Izolat de comunişti

După 1950, regimul comunist l-a eliminat din viaţa publică. Izolat şi rămas fără mijloace de existenţă, a murit la 24 martie 1951, în Braşov.

Printre distincţiile primate se numără “Coroana României” în grad de Comandor, 1921; Marea Cruce / Cordonul Coroanei României, 1927; Marea Cruce a Ordinului Leului Alb, acordată de Guvernul Cehoslovaciei, 1936.

Fratele Alexandru

Alexandru I. Lapedatu (14 septembrie 1876, 30 august 1950), ministrul cultelor și artelor în șase guverne și ministru de stat al României în patru guverne, președinte al Senatului, preşedinte al Academiei Române.

A început colegiul la Braşov, dar a revenit la Iași unde a obținut diploma de bacalaureat la Colegiul Central din Iași. A studiat la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Bucureşti, absolvind în 1904 și obținând licența în geografie și istorie în 1910 cu calificativul „magna cum laude”. Alexandru I. Lapedatu și-a finanțat studiile dând meditații și exersând diferite funcții între care corector de noapte și apoi autor al unei coloane la ziarul „România Jună” (1899) sau profesor de limba română la Colegiul Francez și la Colegiul Lolliot.

Delegatul Prefecturii Cluj

În 1904 a fost desemnat ca secretar al Comisiunii Monumentelor Istorice, devenind membru pe 12 august 1919 și președinte al secțiunii pentru Transilvania. A fost ales Președinte al Comisiunii Monumentelor Istorice pe 15 octombrie 1941, exersând această funcție până la dizolvarea Comisiunii de către regimul communist în 1948. Printre altele, a fost delegatul permanent al prefecturii judeţului Cluj în Comitetul Societăţii Muzeului Ardelean (Erdélyi Muzeum Egyesület).

A înfiinţat Institutul de Istorie clujean

În 1919 când Consiliul Dirigent a înființat la Cluj prima Universitate românească din Ardeal, el a fost numit pe 23 august 1919 profesor de istoria veche a românilor, fiind confirmat prin decret regal pe 28 ianuarie 1920. A fost ales decan (1921-1922) și vice-decan (1922-1923) al Facultății de Litere și Filozofie și a fost co-fondator, împreună cu colegul său Ioan Lupaș, al Institutului Național de Istorie din Cluj, azi Institutul de Istorie „Gheorghe Barițiu” al Academiei Române. El a fost co-directorul insitutului (1920-1938), apoi directorul său onorific (1943-1945).

A fost şi director general al Arhivelor Statului Român (30 martie 1923-24 martie 1924).

Alexandru I. Lapedatu a fost numit membru al delegației române la Conferinţa de Pace de la Paris. Pe 31 martie 1922, el a fost numit consilier în delegația română la Conferința Economică și Financiară de la Genova (10 aprilie – 19 mai 1922) la care reprezentanți din 34 de națiuni au discutat restaurarea Europei după Primul război mondial.

În 1950, regimul comunist a anulat pensia lui Alexandru I. Lapedatu, lăsându-l fără nici un venit. El a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 în grupul „demnitarilor”. A murit pe 30 august 1950 în închisoarea din Sighetu Marmatiei și a fost îngropat în groapa comună fără semn pe mormânt.

A primit foarte multe distincţii în ţară şi în străinătate.

Printre altele, Medalia jubiliară Carol I, Ordinul Steaua României, Grad: Comandor; Ordinul Coroana României, Grad: Marea Cruce; Ordinul „Meritul cultural pentru litere și opere literare”, Grad: Ofițer; Semnul onorific “Vulturul României”, Grad: Comandor; Ordinul Ferdinand I, Grad: Ofițer; Ordinul și Medalia „Meritul cultural”, Grad: Comandor.

Dar şi Crucea Meritului Sfântului mormânt cu colan, Ierusalim; Ordinul „Polonia Restituta”, Clasa: Mare Cruce; Medalia Ordinului Național al Legiunii de onoare, Grad: Comandor, Paris; Ordinul Coroana Italiei, Grad: Mare Cruce, Cancelaria Ordinelor; Ordinul St. Grigorie cel Mare, Grad: Mare Cruce (civil), Decret Pontifical al lui Pius XI / 10 sep. 1929; Ordinul Leul Alb, Grad: Mare Cruce, Decret al Președintelui Cehoslovaciei, 1937; Ordinul Coroana Yugoslaviei, Grad: Mare Cruce.

(MaAv)

*carte şi imagini din arhiva Cluj24