ACTUALITATE
GCS: Peste 14.000 de cazuri noi de COVID și 22 de decese raportate în ultimele 24 de ore. Mai puține cazuri decât sâmbătă
Un număr de 14.088 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 22 de decese, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică. Numărul cazurilor este mai mic decât în zilele precedente.
„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 23 ianuarie, ora 10,00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 14.088 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2. De asemenea, au fost raportate 22 de decese”, precizează GCS.
Dintre persoanele răpuse de virus, 13 sunt bărbați și 9 femei. Acestea erau internate în spitale din judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Maramureş, Neamţ şi Olt.
Un caz a fost înregistrat la categoria de vârstă 50 – 59 ani, ale şase cazuri au fost raportate la categoriile de vârstă 60 – 69 ani şi 70 – 79 ani şi nouă la categoria de vârstă peste 80 ani.
Din totalul de 22 de pacienţi decedaţi, 20 au fost nevaccinaţi şi 2 vaccinaţi anti-covid. Pacienţii vaccinaţi aveau vârste în grupele 60 – 69 ani şi peste 80 ani. Conform GCS, toate decesele s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
Spre deosebire de zilele precedente, numărul cazurilor noi este mai mic. Atât sâmbătă, 22 ianuarie, cât și vineri, 21 ianuarie, s-au raportat peste 19.000 de cazuri noi, cu 5.000 mai mult decât în ultima zi de săptămână.
Sursa: Agerpres
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






