Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Viței omorâți de lupi în comuna Gârbău. Fermier: De o săptămână dorm în câmp, fac foc cu cauciucuri, pușc petarde

Publicat


lupi vitei

O haită de lupi a dat atacul la o fermă din comuna clujeană Gârbău omorând, în câteva zile, 8 viței. Paguba este însemnată pentru fermierul Rareș Jula care acuză autoritățile că nu iau măsuri pentru a proteja animalele. Acesta este nevoit să doarmă în fiecare noapte pe câmp, într-o colibă improvizată, pentru a-și proteja animalele. 

”Anul trecut mi-au omorât lupii 10 viței, iar anul acesta, până acum, 8, ultimul chiar în noaptea de luni spre marți. Primii 7 viței nu i-am găsit nicăieri, au 40 de kg, nu mai rămâne nimic din ei, iar cel de azi noapte era proaspăt fătat, și tot l-au omorât.

De o săptămână dorm în fiecare noapte pe câmp, am o colibă, acolo stau, aprind cauciucuri, iar azi noapte am auzit cum zbiera vițelul și am pușcat câteva petarde să alung lupii, dar era prea târziu, au lăsat vițelul și au fugit, dar au apucat să îl omoare”, a povestit Jula pentru Cluj24.

Pagube însemnate

Potrivit acestuia, paguba produsă de lupi este foarte mare, în condițiile în care un vițel se vinde cu 5200 de lei.

”M-am ales cu o pagubă de peste 10.000 de euro, bani din care îmi întrețin ferma – curățenia pășunii, motorină, furaje, costuri enorme. Subvenția este de 282 de euro pe cap de vacă, ceea ce nu acoperă nici furajele pentru întreținerea unei vaci”, a precizat Rareș Jula.

Am anunțat autoritățile degeaba

Fermierul a depus, marți, la Primăria Gârbău, o cerere solicitând intervenția autorităților și anunțarea vânătorilor, care să vină să împuște lupii, nu să îi alunge, pentru că s-au învățat cu locul și se întorc știind că au pradă la îndemână.

”Și anul trecut am anunțat autoritățile, dar degeaba, pentru că nu se întâmplă nimic.

Mi-au cerut ba să am 5-6 câini între vaci, dar mă tem că îmi mănâncă câinii vițeii, ba pază, paznic angajat cu carte de muncă, ceea ce înseamnă costuri foarte mari și nici nu am încredere că un paznic îmi apără vacile”, a explicat Jula.

Acesta are, împreună cu soția sa, două exploatații de vaci, cu peste 100 de capete, inclusiv viței.

Cluj24 a relatat recent și despre atacul lupilor la un fermier din Macău, Kovacs Levente, căruia i-au omorât peste 50 de viței.

Acesta a precizat că săptămâna trecută lupii i-au omorât alți viței și un ponei.

Fermierii afectați de atacurile lupilor cred că s-ar impune convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de către Prefectura Cluj, pentru a lua măsuri la nivelul județului.

Lupul, specie protejată

Într-un răspuns pentru Cluj24, Ministerul Mediului a precizat că, potrivit legislației interne și comunitare (OUG nr. 57/2007, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea 49/2011, Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, Directiva Habitate 92/43/EEC, etc), ”lupul face parte din categoria speciilor cu un statut de protecție strictă pentru care orice formă de recoltare a unor exemplare din acestea este interzisă”.

”Pentru situații deosebite, în care siguranța și securitatea publică sunt puse în pericol sau pentru prevenirea unor pagube importante se pot acorda derogări conform art. 38 din OUG nr. 57/2007, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 6 alin (1) lit f1 din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Derogări pentru recoltarea lupilor

Conform prevederilor Art. 1, alin (1), lit. a) și b), din OM nr. 724/2019 pentru aprobarea nivelului de intervenție în cazul speciilor de urs și lup, în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante:

„(1) Prezentul ordin reglementează condițiile de implementare a derogărilor de la statutul de specii strict protejate, stabilit prin legislația națională de mediu în vigoare, pentru speciile lup și urs, cu condiția să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menținerii populațiilor speciilor menționate într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural, numai în următoarele situații:

  1. a) pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice și pentru prevenirea producerii unor daune importante asupra altor bunuri;
  2. b) în interesul sănătății și securității publice.”

Conform prevederilor Art. 3, alin. (1), (2) și (5), din OM nr. 724/2019:

„(1) Exemplarele din speciile urs și lup prevăzute la art. 2 pot fi recoltate prin metoda “la pândă” sau pot fi capturate în vederea relocării.

Capturarea lupilor, cu acordul autorităților centrale

(2) Capturarea, relocarea sau recoltarea exemplarelor din speciile urs și lup în condițiile alin. (1) se poate realiza numai cu acordul autorității publice centrale pentru protecția mediului, prin Direcția Biodiversitate, în baza următoarelor documente:

  1. a) punct de vedere al unei comisii constituită din reprezentanți ai agențiilor teritoriale pentru protecția mediului și al comisariatelor județene ale Gărzii Naționale de Mediu, desemnați prin decizie a conducătorului structurii teritoriale, respectiv prin decizia comisarului general al Gărzii Naționale de Mediu, la propunerea comisarilor șefi.
  2. b) procese verbale întocmite conform Hotărârii Guvernului nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, și/ sau alte documente justificative relevante, după caz;
  3. c) avizul administratorului/custodelui ariei naturale protejate, după caz;

(5) Capturarea, relocarea sau recoltarea exemplarelor din speciile urs și lup în condițiile alin. (2) se realizează în prezența personalului tehnic de specialitate, după ce au fost monitorizate și identificate”, arată Ministerul Mediului.

Comisii la primării

Având în vedere cele menționate, pentru rezolvarea problemelor cauzate de exemplarele din specia lup ce provoacă probleme pe teritoriul unor localități din județul Cluj, ”primăriilor li se poate solicita convocarea comisiilor de constatare a pagubelor în conformitate cu prevederile HG 3/2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele și/sau daunele produse de speciile de fauna de interes cinegetic, și ale Legii vânătorii și protecției fondului cinegetic nr.407/2006, cu modificările și completările ulterioare”.

”Totodată, se poate solicita gestionarului fondului cinegetic pe teritoriul căruia se află localitățile sus pentru depunerea documentației pentru acordarea derogării în vederea recoltării exemplarelor din specia lup ce creează probleme, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, a conchis Ministerul Mediului.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate