FOTO / VIDEO. Clujenii sunt fascinați de un nou sport care te învață cum să te urci pe ziduri. Totul despre PARKOUR într-un interviu cu Andrei Tompa

Asociația Primitive este cea mai cunoscută organizație dedicată parkourului din Cluj-Napoca și una dintre cele mai mari la nivel național. Parkourul este unul dintre cele mai complexe sporturi din lume, fiind depășit la acest capitol doar de înnot. Acest sport îmbină mai multe elemente, iar câteva dintre ele ar fi forța, precizia, echlibrul și un mental puternic.

Pentru mai multe detalii legate de parkourul din Cluj-Napoca am luat legătura cu unul dintre specialiștii acestui sport, Andrei Tompa, antrenor la Asociația Primitive.

Andrei Tompa este un promotor al sportului și al stilului de viață sănătos. Cel mai important lucru care îl leagă pe Andrei de parkour este echilibrul complex de stări și posibilități fizice, emoționale și mentale pe care i le oferă acest sport atunci când îl practică.

Acesta a început să facă parkour pentru că doctorii i-au interzis să mai practice sportul de performanță deoarece avea câteva probleme de sănătate, care în timp s-au dovedit minore.

Andrei Tompa ne-a spus că într-o seară, fratele lui l-a chemat și i-a arătat la televizor filmul ,,Yamakasi” (un film artistic cu fondatorii parkourului) și a decis să iasă și el la primele antrenamente

Execuții specifice parkourului:

• Roll – aterizare din săritură cu rostogolire;
• Precizie – săritură cu oprire (de obicei) de pe loc pe un obstacol la același nivel, sau mai sus / mai jos;
• Wallrun – alergare pe orizontal sau pe verticala unui perete ;
• Cat – săritură cu prindere concomitentă cu mâinile și picioarele de un obstacol (perete, copac sau chiar bară);
• Kong (vault) – săritură peste un obstacol folosind doar mâinile;
• Underbar – intrare cu picioarele și apoi susținerea cu mâinile de un obstacol pentru a trece prin el;
• Balance – a merge în echilibru pe o suprafață îngustă (bară, beton);

În cele ce urmează, vă prezentăm interviul despre parkour cu Andrei Tompa

*Pe tot parcursul interviului vor fi inserate imagini video și foto cu execuții și antrenamente din parkour*

Reporter: Pentru necunoscători, cum ai defini tu parkourul?

Andrei Tompa: Parkourul are multe definiții și asta pentru mine aduce frumusețe. E ca și când ai vrea să definești o floare sau o pictură clasică. Vine în foarte multe culori, nuanțe, detalii, dar dacă ești atent le observi și le poți aprecia.

Pentru necunoscători, parkourul este un amestec omogen de disciplină, cu artă, creativitate și joacă. Implică autocunoaștere, depășirea obstacolelor interioare și exterioare, răbdare, prezență, decizii conștiente și responsabilitate, perseverență și arta de a ști să mergi în ritmul tău, în ciuda progresului altora care e atât de mediatizat și atât de tentant în a ne compara constant încât putem ajunge să uităm de bucuria propriei experiențe.

Este una dintre cele mai complete forme de mișcare și aici mă refer nu doar fizic, ci și mental, emoțional, iar ca și funcționalitate și dezvoltare armonioasă a corpului, parkourul concurând cu înnotul, gimnastica sau boulderingul.

Reporter: Primitive este cea mai mare comunitate de Parkour din Cluj-Napoca. Cum a început totul?

Andrei Tompa: Călătoria noastră a început în anul 2006 cu o mână de oameni curioși, cu spirit explorator și totodată adolescentin (mulți dintre noi eram copii), care s-a coagulat în 2010, sub numele și logo-ul Primitive, autor al acestora fiind Paul Turcanu, coleg și lider informal al grupului, grafic designer și chiar vizionar aș putea zice. Din 2010 până în 2014 lucrurile au luat amploare, pentru că ne-am expus sub numele de Primitive în mediul online și offline și s-a născut de fapt un brand local pe care lumea îl știa și la nivel național în comunitățile de parkour și nu numai.

Pe vremea aceea disciplina parkour încă era foarte tânără în Cluj și chiar în România. Ulterior am început să fim invitați la diverse evenimente, festivaluri, televiziuni, apariții media și am simțit nevoia unei forme legale pentru a putea accesa inclusiv fonduri și a crește, pentru “a ne maturiza”. În toamna anului 2014, ca urmare a unui imbold din partea lui Delia, o fată care s-a alăturat antrenamentelor noastre, am participat la un fundraising din cadrul Fundației Comunitare Cluj. Am reușit să obținem fonduri și am înființat Asociația Primitive, pornind primele cursuri oficiale de parkour din Cluj-Napoca.

Reporter: Ce te-a făcut să formezi acest grup?

Andrei Tompa: Grupul s-a format natural, de la sine. Aș putea zice că una dintre motivațiile mele principale a fost coagularea grupului și a comunității mai ales după ce o parte din fondatorii Primitive s-au retras. Unii au plecat din țară sau alții pur și simplu au simțit o chemare spre altceva.

Motivația de a împărtăși cu ceilalți o formă de mișcare care implică disciplină, perseverență, creativitate, un înalt grad de funcționalitate, autocunoaștere și depășirea limitelor, m-a făcut să continui să fiu acolo pentru oameni, pentru valoarea adăugată pe care am simțit că mi-o aduce mie și o aduce celor care vin la antrenamente.

Reporter: Câți membri are în acest moment asociația?

Andrei Tompa: În momentul de față, anul 2020, că și membri efectiv în asociație suntem 3. Ca și practicanți și oameni activi în comunitate aș zice undeva la 30-40, și aici includ copiii și adulții care practică ocazional parkour, pentru că această pandemie ne-a încetinit activitățile. Dar e și acesta un obstacol pe care îl putem depăși. De noi depinde.

Reporter: Cine poate face parkour?

Andrei Tompa: Orice om capabil să umble, să-și mențină echilibrul și care nu are o disfuncționalitate fizică/ psihică care îl împiedică să umble sau să urce niște scări. Sunt practicanți, excepții de la acesta regulă, care din nefericire au astfel de disfuncționalități. Totuși, au destulă voință și perseverență și un spirit de luptător contra propriilor limitări și fac lucruri extraordinare cu o mâna sau cu un picior.

Atâta timp cât lucrurile se fac cu răbdare și în ritmul propriu, orice om poate învața și progresa, poate face salturi, poate depăși obstacole, poate urca ziduri și copaci, își poate ține echilibrul pe diverse suprafețe și poate folosi tehnici de aterizare cum sunt rostogolirile pentru a-și atenua impactul.  Nu mai vorbesc de joacă și mersul cvatruped. Sunt multe lucruri care intră în tolba practicantului de parkour, denumit “traceur”/”traceuse”.

Reporter: Ce calități trebuie să ai pentru acest sport?

Andrei Tompa: După câțiva ani de practică aș putea zice că răbdarea (pentru a merge în ritmul tău), perseverența (pentru a nu te da bătut ușor) și înțelepciunea (pentru a alege ce tip de obstacole să depășești, ce tip de antrenament să faci, cum să îmbini antrenamentul cu odihna și stilul de viață). Apoi mai este deschiderea spre nou care implică să fi creativ și să primești feedback, idei, sfaturi de la alții, deoarece e frumos să te antrenezi în grup și să contribui, să oferi la rândul tău din ceea ce ai învățat, fără să te încrunți sau să cazi în mitomanie.

Un alt tip de calitate care o văd din ce în ce mai necesară, de când cu explozia youtube-ul, instagram-ului, facebook-ului, este modestia, umilință. Să îți dai seama de corpul tău, progresul tău, și viață ta are niște limitări și să știi să diferențiezi când e momentul să depășești anumite limite și când nu. Orgoliul și competiția greșit înțelese ne fac să ne accidentam uneori reversibil cu durate lungi de timp pentru recuperare sau alteori, din păcate, ireversibil.

Calitățile fizice pentru cei care au fost activi și sportivi sau încurajați să se miște de mici pot fi un bonus, dar cu siguranță nu sunt ceva obligatoriu pentru că cine practică și înțelege filosofia parkour-ului, își da seama că la fel ca și florile și copacii, unii cresc și se dezvoltă mai repede, alții mai încet, unii într-un fel, alții în altfel și cu siguranță diversitatea poate fi sursă de inspirație și chiar inovație în mișcare.

Reporter: În ce constă un antrenament de parkour și unde vă antrenați?

Andrei Tompa: Pe scurt, sunt trei etape pe care de obicei le atingem. Încălzirea: musculaturii, articulațiilor, creșterea ritmului cardiac, aducerea atenției în momentul prezent. Apoi urmează antrenamentul în sine care poate fi mai tehnic, adică se explică și/sau repetă anumite tehnici, sau unul focusat pe trasee, sau unul în care se depășesc anumite limite, se încearcă provocări și lucruri noi sau pur și simplu un antrenament de joacă și explorare care e foarte bine venit și care aduce o stare de curgere, sau “flow” cum ne place nouă să zicem. La final, deși nu întotdeauna, facem un stretching static, niște exerciții de postură. Uneori discutăm despre cum a mers antrenamentul și cum mai suntem unii cu alții, cu viață în general.

În prezent ne antrenăm în Baza Sportivă Gheorgheni, cel mai mult, dar și prin cartierele mai mari din Cluj-Napoca unde găsim obstacole potrivite pentru a exersa.

Reporter: Câte ore trebuie să te antrenezi pe zi pentru a ajunge la un nivel mediu spre înalt?

Andrei Tompa: Depinde cum îți definești acest nivel și cu cine te compari. Dacă vrei să te compari cu nivelul celor din România sau nivelul sportivilor internaționali. Contează dacă vrei să te focusezi pe latura mai eficientă a parkourului sau pe latura mai artistică, combinată cu elemente din gimnastică, freerun. Orice ai alege aș putea generaliza că 3-4 ore pe zi și un stil de viață echilibrat (nutriție, somn, odihnă, poate chiar și suplimente nutritive periodice care sunt necesare).

Contează mult dacă ai un îndrumător sau faci de unul singur. Este mare diferență. La fel de mult contează dacă infrastructura orașului tău te susține și dacă ai și o sală cu specific de parkour sau măcar niște obstacole și ceva saltele, bare pentru a experimenta mișcări de nivel mediu-înalt, având o siguranță sub tine.

Reporter: Cât de periculos este acest sport?

Andrei Tompa: Atât cât ești tu, ca om, capabil să îl înțelegi. În funcție de înțelegerea ta și modul în care ești educat, încurajat, ghidat să vezi și să faci lucrurile îți vei asuma riscuri mai calculat sau mai puțin calculat. Nu știu dacă sunt în momentul de față statistici, dar acum 4-5 ani am citit un studiu care arată că accidentările în parkour sunt proporțional mai mici decât în sporturile de masă: fotbal, baschet, arte marțiale.

Posibil ca acest lucru tocmai în urma faptului că învățăm să cădem, dezvoltăm percepția și reflexele de a ateriza, atenua și redresa mai mult că orice fel de sport, formă de mișcare; e parte din ecuație. Unul dintre fondatorii cu mai mare influență ai parkourului a explicat și a subliniat de multe ori că ,,înainte de a știi să sari e nevoie să înveți să aterizezi”. De aici s-a născut și un principiu în parkour: ,,Siguranța înainte de toate”.

Reporter: Având în vedere că tu practici sportul acesta de mai mult timp, care a fost cea mai gravă accidentare a ta și dacă ne poți spune cum s-a întâmplat?

Andrei Tompa: Cea mai gravă accidentare pe care am avut-o a fost în 2015 când pe fond de oboseală și orgoliu, la finalul unui antrenament, nu am ascultat de colegii de antrenament care îmi explicau că fizic e imposibil să fac așa ceva. Am ales să sar și să prind marginea unui beton care ieșea deasupra unei intrări a unei scări de bloc din cartierul Gheorgheni. Evident, eram deja urcat pe niște borduri, am făcut câțiva pași, am sărit, am prins superficial marginea acelui beton de metal și am alunecat. Am dat cu capul, am avut un șoc foarte scurt și am aterizat greșit pe glezna dreaptă, suferind o entorsă de toată frumusețea.

Într-un final am ajuns la urgențe unde mi-au făcut un CT la creier și coloana cervicală și a ieșit ok, am scăpat ușor, iar glezna avea doar tendoanele întinse. Ușor și progresiv am revenit la antrenamente deși părinții și anumiți prieteni îmi spuseseră să renunț. Am profitat de acest accident că să reflectez și să-mi învăț lecțiile.

Reporter: Sunt interesați clujenii de acest sport? În ce măsură?

Andrei Tompa: Da, interesul clujean există, deși nu avem informații sau date care să cuantifice concret aceste lucruri.

În primul rând, spun asta pentru că am avut parte de numeroase invitații la televiziuni și apariții media, festivaluri și evenimente la care am participat cu demonstrații, inclusiv Untold, TedX Cluj, MOX, etc. În 2017 când se lucra la baza sportivă Gheorgheni, am aflat de la un reprezentant al primăriei că va există un spațiu de parkour. Ne-am bucurat mult, pentru că a fost un semn că ,,cineva” (Primăria Cluj-Napoca, CJ Cluj) ne-a văzut.

În decembrie 2018 am deschis o mică sală de parkour, în parteneriat cu Centrala de Escaladă, și am ținut cursuri atât indoor cât și outdoor. Copiii au fost super încântați și adulții surprinși că există așa ceva în Cluj. Anul trecut, când s-a anunțat planul pentru a doua baza sportivă din zona La Terenuri Mănăștur, am fost din nou plăcut impresionați că va exista și acolo o zonă de parkour.

Suntem primul oraș din România care are spații exterioare dedicate parkourului.

Reporter: Cât te costă să începi să faci parkour? De ce echipament ai nevoie?

Andrei Tompa: O pereche de papuci de alergat sau cel puțin să întrunească aceste calități: ușori, flexibili, talpă cu aderență, confortabili. O pereche de pantaloni la fel, flexibili și comozi, chiar nu foarte scumpi aș recomanda. O sticlă cu apă ca să te menții hidratat la antrenament. În rest timpul, energia și efortul tău. Dacă e să măsori în valori materiale aș zice că pentru sportivi e gratis pentru că au deja acest echipament, iar pentru începători, 100-200 lei, depinde de unde alegi să îți procuri acest echipament.

Dacă e să participi la niște cursuri organizate vei fi nevoit să investești mai mult, poate 100-150 lei/ lună, dar cu siguranță vei avea un start mai promițător. Pe lângă cursuri, noi organizăm și antrenamente gratuite care nu au aceeași valoare de învățare ca și cursurile, dar sunt cu siguranță utile și chiar necesare pentru că parkorul trăiește mult prin autodescoperire și prin împărtășirea cu ceilalți.

Reporter: Un mesaj de final pentru cei care ar vrea să se apuce de un sport? De ce să aleagă parkourul?

Andrei Tompa:  ,,De ce nu ?”, aș reformula :). E clar că parkourul este pentru toată lumea, mai ales pentru că e foarte accesibil din toate perspectivele, dar nu toată lumea simte atracție pentru a face acest sport, lucru perfect normal.

Merită încercat. Cei interesați pot alege parkourul pentru că reintri în acele stări frumoase din copilărie în care explorai, te jucai, te rostogoleai, te cățărai, încercai să stai într-un picior sau să mergi în echilibru. La câte frici și anxietăți avem în societatea asta digitalizată prinde chiar bine o mișcare în aer liber (indoor de asemenea) prin care să interacționezi cu corpul tău, cu mediul înconjurător și cu ceilalți într-un mod diferit, divers, creativ și provocator.

Pot să mai zic că un practicant perseverent de parkour se va pregăti, involuntar, pentru orice fel de sport sau activitate fizică solicitantă pentru că dezvoltarea armonioasă despre care vorbeam adineauri e aproape unică. Vorbesc aici de mobilitate, viteză, forță, echilibru, agilitate, reflexe și viteză de reacție, dar și creativitate, flow, joacă, bucurie. Sunt niște combinații frumoase de stări și abilități la mijloc.