Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Vicepreședintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean: Peste 2,2 milioane de lei pentru o școală din Gherla prin buget

Publicat


Abrudean

Vicepreședintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean (PNL), a condus ședința plenului reunit a Parlamentului pentru dezbaterea celui mai important proiect al legislativului la începutul acestui an: bugetul pentru 2025.

”Ca senator de Cluj, mulțumesc colegilor senatori și deputați care au votat amendamentul pe care l-am propus împreună cu colegii PNL Cluj, Radu Moisin și Ovidiu Cîmpean
Este vorba de 2.250.000 de lei care vor cofinanța finalizarea proiectului ce prevede extinderea, mansardarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale Nr. 1, Gherla. Peste 700 de persoane, elevi și profesori, vor beneficia de condiții moderne, de nivel european, la această unitate educațională”, a spus Abrudean.

Proiectele Clujului

Acesta a precizat că, din Parlament, PNL susține proiectele de investiții care duc la dezvoltarea județului Cluj:
1. Spitalul Regional de Urgență din Florești;
2. Metroul Cluj – consolidarea transportului public urban de călători Cluj;
3. Autostrada A3 (Autostrada Transilvaniei) – continuare lucrări;
4. Drumul expres Cluj-Napoca – Dej – studiu de fezabilitate;
5. Electrificare și reabilitare linie de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor;
6. Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (zona Turda) și Drum Național DN 1 (zona Tureni);
7. Pasajul de legătură dintre DN 1C și Parcul industrial TETAROM III din Jucu;
8. Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din Cluj-Napoca – extindere și etajare clădirire Corp Anexa C4;
9. Biblioteca Centrală Universitară – corp nou de depozit cu acces liber la raft;
10. Academia de Muzică Gheorghe Dima – finalizare lucrări sediu nou.

Clujul, motor economic

Abrudean

”Clujul este un motor economic al României, un exemplu de inovare, de excelență în educație și de implicare civică. Și are nevoie de proiecte solide bazate pe realitățile din teren și de susținerea tuturor – de la administrație, până la mediul privat și cetățeni”, a conchis senatorul clujean.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate