FOTO. Valeria a părăsit apartamentul din Harkiv și s-a refugiat la Cluj cu pisica: „Părinții își doresc nespus să ne întoarcem”

Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți în județul nostru prin articole în limbile română și ucraineană.

Valeria este o tânără ucraineancă de 22 de ani din Harkiv ce s-a refugiat la Cluj din data de 15 martie.

„M-am născut într-un oraș mic numit Kupiansk, dar familia s-a mutat în Harkiv când aveam 5 ani, deci mă consider un cetățean al Harkivului și mă mândresc cu asta, dat fiind că acolo am trăit cea mai mare parte a vieții.

De 4 luni sunt la Cluj și, ca să fiu sinceră, nu am ales noi orașul. Tata a vrut să ne trimită peste graniță pentru că părinții erau îngrijorați.

Inițial, aveam în plan să mergem în Bulgaria pentru că avem niște rude acolo, dar în drumul nostru, am făcut o oprire la Cluj, unde o organizație de voluntari ne-a ajutat cu mâncare și un loc pentru dormit.

Ne-au plăcut foarte mult primirea și oamenii amabili de aici, așa că am decis spontan să rămânem în Cluj”, relatează aceasta pentru Cluj24.

„Nicăieri nu e un loc sigur în țara noastră”

A părăsit Ucraina împreună cu mama sa, Svitlana, bunica Sofia și pisica lor, Rica. Tatăl a trebuit să rămână în țară.

Prin organizația de voluntari au cunoscut mai mulți ucraineni refugiați, cu care mențin legătura și se ajută ori de câte ori este nevoie.

„Cu tata și prietenele vorbesc mereu. Cele mai multe nu au părăsit țara, având iubiți sau soți cu care s-au mutat într-un loc oarecum mai sigur, dar tot pe teritoriul Ucrainei, unde se aud sirene. Din punctul meu de vedere, în prezent, nicăieri nu e un loc sigur în țara noastră.

Vorbesc cu prietenii des prin apeluri video, nimic nu-mi poate ameliora dorul de ei”, spune ucraineanca.

Valeria și prietena ei cea mai bună, Jenny

Înainte de război: „Lângă apartament se afla locul meu preferat din Harkiv”

Cu puțin timp înainte să înceapă războiul, se mutase în propriul apartament, stând în chirie.

„L-am transformat în spațiul perfect pentru mine. Lângă apartament se afla locul meu preferat din Harkiv, Sargin Yar. Îmi plăcea foarte mult să mă plimb acolo.

De asemenea, biroul meu era în apropiere, lucram într-o companie de IT ca inginer de asigurare a calității. Am reușit să alternez jobul cu studiile universitare, eram în al patrulea an de lingvistică aplicată.

În timpul liber mă întâlneam cu prietenii, colegii, activitățile mele preferate fiind gătitul, cititul, vizitatul părinților”, descrie Valeria.

Valeria și prietenii ei, pentru prima dată la snowboarding

Valeria și mama sa în Odessa, poză de anul trecut

O viață mai productivă: „Am luat licența acum 2 luni și voi aplica la un master”

După ce s-a obișnuit cu Clujul, a decis să facă lucrurile pe care și le-a dorit dintotdeauna, planuri care nu se materializaseră până atunci.

„Am continuat să învăț germana, am început să învăț un limbaj de programare care mă va ajuta foarte mult la muncă, și am început să fac sport.

În ceea ce privește jobul, am reușit să-l păstrez și sunt foarte recunoscătoare companiei pentru care am astfel posibilitatea de a lucra de la distanță.

Am luat licența acum 2 luni și voi aplica la un master la Universitatea din Harkiv, unde mi-am luat și lcența. Voi face orele online.

Am auzit că e posibil să aplic și în Cluj, o cunoștință mi-a trimis niște programe cu specializarea mea, dar pentru că lucrez full-time, nu e o opțiune pentru mine căci nu voi putea merge la ore în format fizic”, adaugă tânăra.

Printre hobby-urile sale se numără învățatul limbilor străine, călătoritul și handmade-ul. Prin asta se referă la combinatul pozelor care o inspiră, adăugând diverse stickere și bandă washi.

Primele două fotografii au fost făcute pe când locuia în casa părinților, iar cea de-a treia e ultima poză pe care a făcut-o în apartamentul proaspăt închiriat, dar pe care a trebuit să-l părăsească.

Mai puține planuri de viitor: „Războiul a distrus orice speranță”

Deși obișnuia să își facă planuri de viitor, de data aceasta totul e incert.

„Îmi e teamă să îmi fac planuri pe termen lung, ținând cont că războiul a distrus orice speranță pe care o aveam pentru viitor. Ce știu sigur e că voi rămâne aici până când se va încheia, apoi rămâne de văzut ce fac mai departe.

Îmi e dor de casa mea, de orașul meu și tot ce are legătură cu ele. Urăsc faptul că am fost dezbinați așa și că nu se știe daca ne vom putea reîntâlni vreodată. Știu că Harkivul nu e așa cum mi-l amintesc eu, iar asta mă doare foarte tare.

Părinții își doresc nespus să ne întoarcem când se termină războiul și nu iau nicio altă variantă în considerare”, notează ea.

părinții Valeriei, când mama era în Harkiv

„Locuitorii Clujului își iubesc așa mult orașul încât i-am auzit spunând că traiul aici e mai bun decât cel din Capitală”

Până atunci, din fericire, va sta la Cluj, un oraș care, în opinia sa, seamănă mult cu Harkivul.

„E un oraș bun care, asemenea Harkivului, are industria IT foarte bine dezvoltată. Totodată, e un oraș al studenților, așa cum era și Harkivul, iar locuitorii Clujului își iubesc așa mult orașul încât i-am auzit spunând că traiul aici e mai bun decât cel din Capitală, lucru pe care îl spuneau și oamenii din Harkiv despre orașul nostru”, conchide Valeria.

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Валерія покинула квартиру в Харкові та сховалася в Клужі з котом: „Батьки дуже хочуть, щоб ми повернулися”

Валерія – 22-річна українка з Харкова, яка 15 березня сховалася в Клужі.

«Я народився в маленькому містечку під назвою Куп’янськ, але сім’я переїхала до Харкова, коли мені було 5 років, тому я вважаю себе харків’янином і пишаюся цим, адже прожив там більшу частину свого життя.

Я була у Клужі 4 місяці і, чесно кажучи, я не вибирала місто. Тато хотів відправити нас через кордон, бо батьки переживали.

Спочатку ми планували поїхати до Болгарії, бо там у нас є родичі, але по дорозі ми зупинилися в Клужі, де волонтерська організація допомогла нам з їжею та ночівлею.

Нам дуже сподобався прийом і добрі люди, тому ми спонтанно вирішили залишитися в Клужі”, – повідомляє вона для Cluj24.

«У нашій країні немає безпечного місця»

Із мамою Світланою, бабусею Софією та їхньою кішкою Рікою вона виїхала з України. Батько змушений був залишитися на селі.

Через волонтерську організацію вони познайомилися з кількома українськими біженцями, з якими підтримують зв’язок і допомагають один одному за потреби.

«Я завжди спілкуюся з батьком і подругами. Більшість не виїхала з країни, маючи хлопців чи чоловіків, з якими вони переїхали в дещо безпечніше місце, але все ж на територію України, де чути сирени. З моєї точки зору, на даний момент безпечного місця в нашій країні немає.

Я часто спілкуюся зі своїми друзями по відеодзвінках, ніщо не може вгамувати мою тугу за ними», – каже українка.

До війни: «Поруч з квартирою було моє улюблене місце в Харкові»

Незадовго до початку війни вона переїхала у власну орендовану квартиру.

«Я перетворила його на ідеальний простір для себе. Поряд з квартирою було моє улюблене місце в Харкові Саргін Яр. Мені дуже подобалося там гуляти.

Крім того, поруч був мій офіс, я працювала в IT-компанії інженером із забезпечення якості. Мені вдавалося чергувати роботу з навчанням в університеті, я була на четвертому курсі прикладної лінгвістики.

У вільний час я зустрічалася з друзями, колегами, моїми улюбленими заняттями були приготування їжі, читання, відвідування батьків і планування майбутнього», – описує Валерія.

Більш продуктивне життя: «Я отримала ступінь бакалавра 2 місяці тому і збираюся подавати документи на магістратуру»

Звикнувши до Клужа, вона вирішила робити те, чого завжди хотіла, плани, які до того часу не здійснилися.

«Я продовжила вивчати німецьку мову, почала вивчати мову програмування, яка дуже допоможе мені в роботі, і почала займатися спортом.

Що стосується роботи, то мені вдалося її зберегти і я дуже вдячнa компанії, для якої я маю можливість працювати віддалено.

Я отримала ступінь бакалавра 2 місяці тому і буду подавати документи на магістратуру Харківського університету, де я також отримала ступінь бакалавра. Буду проводити заняття онлайн.

Я чула, що також можна подати документи в Клуж, знайомий надіслав мені кілька програм з моєю спеціалізацією, але оскільки я працюю повний робочий день, це не варіант для мене, оскільки я не зможу відвідувати заняття у фізичному форматі” , додає молода жінка .

Серед її захоплень – вивчення іноземних мов, подорожі та хендмейд. Під цим вона має на увазі комбінування малюнків, які її надихають, додавання різних наклейок і скотчу.

Перші дві фотографії зроблені, коли вона жила у батьківській хаті, а третя – остання фотографія, яку вона зробила у щойно орендованій квартирі, але яку ій довелося покинути.

Менше планів на майбутнє: «Війна знищила надію»

Хоча вона раніше будувала плани на майбутнє, цього разу все невизначено.

«Я боюся будувати довгострокові плани, оскільки війна знищила будь-яку надію на майбутнє. Що я точно знаю, так це те, що я залишуся тут, доки все не закінчиться, а потім буде видно, що я робитиму далі.

Я сумую за своїм домом, своїм містом і всім, що пов’язано з ними. Я ненавиджу той факт, що нас так розлучили і що неможливо сказати, чи зможемо ми коли-небудь знову зустрітися. Я знаю, що Харків не такий, яким я його пам’ятаю, і це мені дуже боляче.

Батьки дуже хочуть, щоб ми повернулися, коли закінчиться війна, і іншого варіанту не розглядають», – зазначає вона.

«Мешканці Клужа настільки люблять своє місто, що я чула, як вони казали, що тут життя краще, ніж у столиці»

До того часу, на щастя, вона залишиться в Клужі, місті, яке, на ії думку, дуже схоже на Харків.

«Хороше місто, яке, як і Харків, має дуже добре розвинену ІТ-індустрію. Водночас це місто студентів, як і Харків, і жителі Клужа настільки люблять своє місто, що я їх почула, як вони казали, що тут живеться краще, ніж у столиці, про що казали і харків’яни. місто наше», – підсумовує Валерія.

(Un proiect al Asociației Cluj24 și Fundației Comunitare Cluj, susținut de OXFAM)